De mai bine de o săptămână, 100 de mineri de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului, aflată în proprietatea Ministerului Energiei, s-au blocat în minele Uricani și Paroșeni și protestează pentru că o lege care le asigura drepturi egale cu ale altor mineri concediați colectiv a expirat de un an de zile și politicienii nu au găsit timp pentru rezolvarea acestei probleme. Eu au solicitat un act normativ care să înlocuiască Ordonanta 36, cea care asigura protecția socială a persoanelor disponibilizate. La SNIMVJ sunt 280 de angajaţi care urmează să fie concediaţi colectiv de la 1 ianuarie. Pentru protecția socială a acestora este necesar un nou act normativ, care să stipuleze acordarea unui venit lunar de completare pe o perioadă de doi ani, precum şi consemnarea acestei perioade drept vechime în muncă, așa cum s-a întâmplat pentru colegii lor disponibilizați pe vechiul act normativ. Complexul energetic Hunedoara urma să preia o parte dintre angajații celor două mine, dar soarta acestei societăți este incerta momentan, după ce a cerut intrarea în insolvență, solicitare refuzată de instanță.
„Am fost invitaţi (luni, n.r.) de ministrul Muncii la o discuţie cu doamna premier Viorica Dăncilă. Vom merge pentru că vrem să vedem ce se poate face pentru minerii care vor fi disponibilizaţi. Noi solicităm un act normativ similar Ordonanţei 60. Dacă nu se poate emite o ordonanţă de urgenţă, atunci să fie depusă o iniţiativă legislativă în Parlament şi, după câte ştim, există un asemenea proiect. Promovat în regim de urgenţă, într-o săptămână proiectul poate deveni lege şi va rezolva nedreptatea făcută acestor oameni”, a declarat, preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.
Constantin Nicuța, unul dintre minerii blocați în subteran, a conceput o ”scrisoare” pe care politicienii ar trebui să o citească. ”Șapte nopți și ……șase nopți. Nu e o greșeală de exprimare, ci chiar atâtea au trecut pentru noi de când protestăm în abisul întunecat din blestemata mină ce ne-au măcinat pe rând: tinerețea, sănătatea și acum speranțele. Treisprezece nopți întrerupte de trei ori. De două ori am ieșit la suprafață pentru întâlnirea cu câțiva “BO$I” cu soluții. Aceste bestii cu chipuri de om’ au venit pe rând doar pentru imaginea lor și pentru a bifa în agenda lor, faptul că au încercat. Iar soluțiile lor?…. orice altceva decât o rezolvare a problemelor noastre. A treia oară a fost cu noroc, pentru că am fost întâmpinați de chipurile dragi ale familiilor noastre. Un moment unic în viața mea să îi văd pe acei oameni, alături de care am trăit situații de groază fără să li se clintească un mușchi pe fața lor, plângând în brațele celor dragi… și atunci am plâns și eu fără să mă mai rușinez… și ne-am întors din nou…la nopțile noastre. Astăzi am ieșit din nou afară, patru dintre noi, pentru a ne întâlni cu Prim-ministrul României. Voi pleca cu îndoiala în suflet că prim-ministrul a aprins încă o scânteie de speranță în sufletul ortacilor mei și cu teama că „Doamna” gândește doar la ce ar mai putea câștiga electoral în schimbul unor promisiuni de neîndeplinit, căci la asta politicienii se pricep cel mai bine. Astăzi nu îmi mai permit să cred în oamenii ce ne-au lăsat opt nopți(patru zile) în beznă, fără să dea vreun semn că iar îngrijora situația în care ne aflăm, iar în a cincea zi, când au catadicsit să vină erau plini de compasiune falsă. Nu au învățat nimic, noi nu de compasiune avem nevoie ci de soluții, nici milă nu cerem ci ceea ce ni se cuvine”, a scris Nicuța.
sa il injurati pe Iliescu si pe securistii care l-au sustinut, injurati soldatii.
Nu sunt de acord cu atrocitatile comise, ba chiar cer puscarie pentru lovituri si crime dar cine nu da drumul dosarelor, nu ciuma rosie??
Ne trebuie un Moise care sa me duca in desert, vreo 3 generatii…
Sa protesteze cum au facut la mineriade. Atunci erau puternici