De ce se teme Ana Blandiana la ora actuală

Scriitoarea Ana Blandiana, laureata pe anul 2024 a Premiului Prinţesa de Asturia pentru Literatură din Spania, a declarat pentru EFE că se teme de o „resetare a lumii” şi de o „schimbare a ordinii mondiale” care favorizează dictaturile în detrimentul democraţiilor, „a căror funcţionare pare din ce în ce mai dificilă din cauza propriilor lor principii politice şi scrupule morale”, transmite Agerpres.

„Ceea ce se întâmplă în Europa nu este cauza, ci efectul acestei schimbări”, a explicat ea pentru EFE, întrebată fiind despre deriva de pe continent, cu partide extremiste din ce în ce mai puternice şi o tensiune capabilă să conducă la tentativa de asasinare a unor politicieni, aşa cum s-a întâmplat în cazul prim-ministrului slovac Robert Fico.

Poeta nu uită nici de invazia rusă din Ucraina, care în opinia sa „prezintă toate caracteristicile unui război postcomunist”, şi care dintr-o „simplă realitate geografică” îi afectează ţara, foarte apropiată de teritoriile guvernate de Vladimir Putin, a scris marţi EFE.

„De secole, graniţa care ne desparte de Rusia a fost întotdeauna trecută într-o singură direcţie, iar acum dronele ruseşti cad adesea pe teritoriul României”, a remarcat poeta.

Blandiana, care a primit vestea decernării premiului spaniol săptămâna trecută, în timp ce se afla la un festival de poezie care îi poartă numele în România, nu s-a ferit niciodată de angajamentul politic. În motivaţia juriului care i-a decernat Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură se menţionează că Blandiana este o „creatoare radical unică”, ce practică „poezia neîmblânzită” şi care şi-a demonstrat „capacitatea extraordinară de rezistenţă în faţa cenzurii”.

Potrivit dramaturgului, romancierului şi jurnalistului mexican Juan Villoro, laureat al premiului Prinţul de Asturia pentru anul 2009 şi care a făcut parte din juriul care a ales-o în 2024 pe Blandiana, ea „este una dintre principalele voci ale poeziei mondiale şi o candidată la Premiul Nobel, pe care mulţi oameni o vor descoperi acum, odată cu acordarea acestui premiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

22 de Comentarii

  1. „De ce se teme Ana Blandiana la ora actuală”

    Ce intrebare ? La orice ora se teme de ce urmeaza si mai ales de eternitatea ei.

  2. Simple lingușeli ale unei poete care a lingușit fiecare moment – partidul, Gogu rădulescu, țărăniștii, CDR, Băsescu etc. judecăți de simplă oportunistă – ia analizați-le. Mirela Roznoveanu avea dreptate și încă nici nu a spus totul.

  3. Bla-bla-bla-ndiana. Impostoare ea însasi. „Se teme”. Repetenta la matematica nu stie ca populatia Chinei este de 1 miliard 300 000 de locuitori PROSPERI?!!! despre ce „schimbare a ordinii mondiale” vorbeste abonata la SOROS? la fel aleia din Ucraina, al carei regim nazist e alimentat cu sute de miliarde de $/euro sosiile lui din SUA-UE, care, în loc sa se ocupe de bunastarea propriilor popoare, „investesc” într-o tara si condusa de un regim nazist, si care nici nu-i în NATO-UE?!!! De ce nu-i la balamuc nebuna cuprinsa de Alzheimer? si cine-a mai si invitat-o-n Spania? Sanchez? Bourbon-ul?! altii, asemenea?!!! Fico : în ciuda Bla-bla-bla- ndianei, Fico se simte mai bine. Traieste si va trai. Bla-bla-bla-ndiana având, însa, nevoie de distrugerea bunelor relatii-ntre state. Mai ales ca platita. Asa cum, alta data, cultiva vârfurile CCPCR, acuma-l cultiva pe Soros. CINE dracu’ si de ce-a intervievat-o pe trotzkista sorosista arhiata de sânge?!!!

  4. Luptatoarea anticomunista, persecutata de Gogu Radulescu si trimisa la munca fortata in America, se teme ca, in tara, nu se mai uita nimeni la ea. A facut atatea valuri, ca ne-am saturat de mofturile ei. Sa-si vada de batranete!

  5. La Biserică să se spovedească pentru persoanele care scriau poezii comuniste ar fi mai indicat. A ajuns peste noapte mare luptătoare pentru democrație…

  6. Ana se teme ca Manole sa n-o zidească în fundația România Murdara.
    Culmea agriculturii: sa-l pui pe arpagic în pământ și din el sa se facă o ceapa alba care sa fie contestata de minoritatea AfroAmericana.
    Ce nu știe doamna Ana e ca nu toată literatura e nemuritoare, iar falsa dizidenta nu trăiește o veșnicie.

  7. Motanel Arpagic ce ar fi sa miauni ca o pisicuta ? Te asteapta Tov. Gogu, sau l-ai uitat deja ?Te joci dea uite mermeleaua , nu mermeleaua ?

  8. Haideți să fim serioși și să recunoaștem că democrația naște monștri ,nu numai la noi ,cel mai bun exemplu e licuriciul transatlantic cu democrația haosului unde îi întâlnim pe Biden și pe Trump ,în comparație cu care Stan și Bran sunt rupți in fund.La noi începem cu Băsescu ,care a făcut posibil sa existe Coldea ,Keovesi,Macovei.Mergem mai departe și îl întâlnim pe Belfer ,care la rândul lui nu a găsit pe nimeni mai bun decât Orban ,Câțu Ciuca și după toate astea nu poți să spui că democrația naște monștri cum a spus Ciolacu? E ceva greșit? Eu zic că nu .Daca ar fi spus așa ceva G4Media ai fi zis ,uite mă câtă dreptate au aste ,ori Tăpălagă,Turturica ,CTP,Chistorescu etc.

  9. Lasa fata ca tu te-ai inteles bine cu comunistii, cu capitalistii. Te adaptezi imediat.

  10. Ie frica de Mircea Cărtărescu dece iubim Premiul Nobel ?

  11. Eu cred ca cel mai mult si cel mai mult se teme ca ar putea sa mai scoata cineva de undeva dosarul ei adevarat de la securitate, eveniment urmat de o prabusire de pe solclul pe care pe nedrept s-a catzarat dansa cu ajutorul altor „nepatati” ca dansa!

  12. Razboiul care a inceput deja este intre Blestematzii Anglo-Saxoni shi „rasa Latina”. Daca Blestematzii cashtiga toata „rasa Latina” va fi exterminata cum au pierit deja Mohicanii. In cazul Romanilor de rasa Latina foarte probabil vor fi folositzi drept calaii pentru exterminare criminalii nazishti pushi de CIA la Kiev asha cum shi in cadrul Bolivienilor shi ei de rasa Latina un nazist: Klaus Barbie a fost folosit de CIA pentru a ucide Bolivienii de rasa Latina.

  13. Salut apariția comentariilor savuroase ale lui Marius.
    Cât despre Ama Dablam sau cum își zice impostoarea, muntele ipocriziei a fost urcat de prea multe ori de această cățărătoare a inutilului. Poate că poezia ei are o fărâmă de farmec, deși inegală estetic, prelinsă într-o sensibilitate de suprafață, ca o voce răgușită care-și revendică decibelii. Cât despre calitatea ei de activistă de bordel intelectual, individa a patinat prea mult în haznaua stereotipurilor aducătoare de grații, bani, faimă, lauri. Îți trebuie un adevărat ascensor moral să poți escalada etajele falsității acestei aceste.

  14. Bladeanoooo,da-i premiul Cocotatului,ca si el a scris,altii cica doar se da autor de carti,pas cu pas.

  15. @batranul- asa-i,democratia mai face si monstri,dar ca tine mai rar.

  16. A luat romanca ANA BLANDIANA , un premiu literar ! Si toti postaci pezdisti de mai sus , au facut spume . Literalmente . Ce sa le mai pretinzi astora sa voteze rational , responsabil .

  17. A produs ceva scribaleala mai nou, sau premiul e pentru aceeasi ciorba reincalzita pe care tocmai a de(z)gustat-o Printesa de Asturia?

  18. Slavă veşnica lui… GHICI CUI!

    Slavă ţării ce înalţă
    O şesime de pe glob;
    Slavă!
    Slavă fericirii
    Vremii viitoare slavă;
    Slavă lumii ce se naşte
    În aceasta oră gravă;
    Slavă anului acesta
    Ce-a ucis în colb milenii;
    Şi de flăcări, ca drapelul,
    Slavă veşnica lui Lenin!

    Asa combatea in tineretze tovarasa ana (actuala dizdenta)- cadru de baza al partidului din acele timpuri

  19. Ana Blandiana in persoana a fost un vector important al instalarii dictaturii sataniste in Romania. Sloganul democratiei era doar o simpla momeala pentru idiotii veniti sa bage capul in latul capcanei din care nu vor mai iesi vii. Vedeti limpede ce fel de democratie promoveaza astazi hexagonul zionist care a subjugat pana si SUA cu puterea banilor falsi tipariti de oligarhia financuara zionista: injecari cu seruri letale, razboaie sangeroase si cenzura totala care instituie controlul total al populatie planetei, supusa la un genocid generalizat. Ana Blandiana a fost o promotoare de varf a acestor monstruozitati. A stiut dar nu i-a pasat pentru ca ea a avut mereu parte de o viata de huzur.

  20. EXCLUSIV. Ana Blandiana, despre lovitura de stat din 1989 şi …
    romanialibera.ro › Lifestyle › Food
    19 dec. 2010 · EXCLUSIV. Ana Blandiana, despre lovitura de stat din 1989 şi misterul basculantei cu copii.

    „Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
    Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani
    Când clasa mea primea cravata roșie festiv,
    Și sufeream respinsă grav de colectiv
    Că nu-mplinism încă nouă ani.
    Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
    Cu brațul ridicat deaspura frunții mult,
    Simbolizând că viața-mi va fi socotită mai prejos
    Decât tulburătorul luptelor tumult,
    Că niciodată n-am să mă separ orgolios
    De imnul colectiv și luminos.
    Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
    În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
    Oricâte maluri s-ar sedimenta,
    Nu-mi vor putea-o șterge.
    Candoarea ca un zid
    Va măsura maturitatea mea, Partid.”

    hai sa descifram,
    „Candoarea” -inflorită,crescută,scrijelată (nu scrijelită) = lin’diku,
    „sub castani”-dude ude,sloboz:
    asa il atzatza hannah pa „gogu ” al ei,
    cu insinuari pedofili-ace.

    (era deja o hoashka imputzita)

  21. La 82 de ani cred ca Ana Blandiana se teme de judecata suprema. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu este stapanul Universului, sunt multe de facut in Univers, multe ogoare care trebuiesc destelenite in Univers. Viata aceasta trecatoare este o scoala pentru viitor, este o viata trecatoare precum si scoala este trecatoare. Dar in viata vesnica fiecare va gasi locul care i se cuvine potrivit rezultatelor din scoala vietii. Judecata Divina va delibera, viata vesnica de obste ne-a fost daruita deja prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, dar cum va fi viata vesnica a fiecaruia dintre noi, depinde doar de rezultatele noastre si se va decide la Marea Judecata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.