De ce trebuie schimbată Legea malpraxisului

Carențele legislative în domeniul malpraxisului nemulțumesc atât pacienții, cât și medicii. Ascunse sub preș, trecute prin tot felul de comisii, cazurile de erori medicale sunt negate ori minimalizate de comisiile de specialitate. Bolnavii se împiedică de hârtii, secretomanie și ostilitate. Pe de altă parte, medicii își practică meseria într-o stare de incertitudine și consideră că actualele reglementări dăunează atât propriei imagini, cât și siguranței pacienților.

Cele câteva articole despre malpraxis din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt generale. Potrivit art. 642, alin.1, lit. b, malpraxisul este „eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice“.

La noi se caută vinovați, nu rezolvarea problemei

Medicii vor o lege completă a malpraxisului, considerând că actualele reglementări le afectează imaginea, dar și siguranța pacientului. Aceștia consideră că accentul nu se pune pe rezolvarea problemei, ci pe sancțiuni de moment, care vizează doar persoanele, și nu remedierea deficiențelor din sistemul sanitar. „Atunci când se ivește o situație, ar trebui analizată situația în interiorul spitalului pentru a se găsi cauzele care au dus la producerea incidentului și, astfel, să nu se mai întâmple. La noi se caută vinovații, nu contează că același lucru va avea loc peste 3 luni. Nu se pune întrebarea de unde provine această eroare. Peste tot se fac anchete, nu analize. Se dau sancțiuni, dar cauza persistă și, inevitabil, se repetă“, ne-a spus dr. Eleodor Cârstoiu, președintele sindicatului Promedica.

Potrivit medicilor, ar trebui să fie stabilită o distincție clară între greșeala medicală și eroarea pe care o poate da un dispozitiv medical. „Personalul medical nu va fi răspunzător pentru prejudiciile cauzate pacienților când acestea se datorează: condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament; infecțiilor nosocomiale; efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament; viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, substanțelor medicale și sanitare folosite“, se arată într-un proiect de reevaluare și adaptare a malpraxisului medical la normele europene.

Spitalele nu sunt obligate să facă asigurare

O altă schimbare, pe care atât medicii, cât și managerii de spitale o doresc, este ca spitalul să plătească daunele către pacient, întrucât cele individuale, ale medicilor, nu au eficiență practică. Schimbarea ar fi în interesul pacientului, care ar primi banii mai repede.

Un medic plătește între 20 și 65 euro pe an primă de asigurare, iar piața asigurărilor de malpraxis este evaluată la circa 5 milioane euro. Cu toate acestea, foarte puțini pacienți îndreptățiți la despăgubiri le și primesc. „Spitalele nu sunt obligate să facă asigurarea de răspundere civilă pentru daune morale, ceea ce expune foarte mult medicul dacă pacientul câștigă procesul, în condițiile în are daunele morale sunt cele mai mari. Un alt exemplu de lipsă de reglementare este cel referitor la răspunderea civilă în cazul echipelor medicale. Adică, dacă în cursul unei proceduri chirurgicale efectuate de o echipă formată din mai mulți medici pacientul este prejudiciat, este greu să dovedești cine și ce a greșit. În alte țări există o răspundere civilă (nu discutăm de penal) a șefului echipei (de fapt, plătește asigurătorul), urmând ca spitalul și comisiile medicale să stabilească ulterior cine și ce a greșit. În acest fel este despăgubit pacientul, fără să treacă printr-un proces complicat“, ne-a explicat av. Mihai Costache, spe­cialist în malpraxis.

Pacienții sunt defavorizați

Pe lângă faptul că sistemul de acordare a daunelor nu este reglementat, pacientul nu are nici măcar acces la propriul dosar medical. „Un alt aspect este și cel al imprevizibilității daunelor. Nu există o grilă orientativă în care să se situeze daunele ce sunt acordate în funcție de vătămările corporale suferite sau de gradul de rudenie dintre reclamanți și pacientul decedat. Deși avem Legea drepturilor pacientului, aceasta nu le conferă dreptul la xerocopierea întregii documentații medicale, ci doar a scrisorii de externare, ceea ce duce la imposibilitatea de a evalua un caz de către avocat și de expertul legist în prealabil inițierii unei proceduri judiciare. Acest lucru duce uneori la plângeri penale sau acțiuni în instanță inutile și pentru cazuri în care medicul nu a greșit cu nimic. Mai mult, în cazul pacienților decedați, legea prevede confidențialitatea documentelor medicale. Pe scurt, mama nu poate avea acces la dosarul medical al copilului său decedat. Ca să aibă aceste acte, trebuie să facă plângere penală la parchet pentru ucidere din culpă“, ne-a spus av. Mihai Costache.

Erorile medicale pot atrage răspunderea civilă, penală sau disciplinară împotriva medicilor. Anchetele sunt efectuate de către procuror, de Colegiul județean al medicilor și de comisia de malpraxis din cadrul direcțiilor județene de sănătate. „Colegiul Medicilor nu are atribuții în materie de malpraxis medical. Singura cale de a stabili existenţa unui malpraxis medical este instanţa de judecată, pe baza probelor administrate. La asta mai adaug că, de regulă, sistemul piramidal al medicinei determină ca medicii dintr-un județ să se cunoască sau să depindă profesional de alți medici, care sunt parte din Colegiul aferent județului unde practică. Sau se cunosc din timpul facultății ori au lucrat împreună în alte spitale. Lumea medicală este foarte mică și interdependentă“, arată av. Mihai Costache.

Uneori, e greu de dovedit

Autoritățile ajung adesea la concluzia că nu sunt dovezi suficiente care să ateste vreo neglijență în actul medical. În cazurile în care totuși se stabilește vinovăția, sancțiunile sunt: mustrare, avertisment, recomandare pentru urmarea unor cursuri de specialitate, vot de blam, reducerea salariului cu 10% timp de 3 luni. Sunt excepții cazurile în care un medic își pierde dreptul de practică și atunci când se întâmplă, de obicei, este pentru o perioadă scurtă. „Legea avantajează medicii deoarece pacienții sunt descurajați de complexitatea probelor și de durata mare a administrării lor. În plus, nimeni nu poate estima daunele ce le poți obține în cazul în care câștigi și nici durata rezonabilă a procesului“, spune acesta.

Taxele de timbru, plata experților legiști, onorariile avocaților îi determină adesea pe pacienți să renunțe la un proces civil, ceea ce este în favoarea companiilor de asigurări. „Puțini pacienți își permit asemenea costuri procesuale, iar asta avantajează asigurătorii, mai ales că nimeni nu poate estima ce pretenții să aibă, astfel încât să nu aibă surpriza neplăcută că instanța le diminuează drastic. Asigurătorii se bazează pe lipsa de resurse bănești a pacienților, ca să renunțe la acțiuni în pretenții.“

Sancțiuni minore pentru medici

Potrivit Raportului de activitate pe 2017 al Comisiei Superioare de Disciplină, cele mai multe reclamații au vizat specializările chirurgie generală / ATI – 15, obstetrică-ginecologie – 14, UPU – 8, fiind vizați în total 102 medici.

Au fost sancționați 19 medici, pedepsele fiind superficiale: mustrare – 11, avertisment – 6, pentru 6 cadre medicale fiind decisă și urmarea unor ­cursuri de perfecționare, vot de blam – 1. O singură hotărâre a privit interdicția temporară, pe perioadă de o lună, a profesiei. În 74 de cauze nu au fost aplicate sancțiuni. Alte hotărâri adoptate de Comisie au privit trimiterea dosarului la colegiul teritorial pentru luarea unei decizii – 6 și respingerea plângerii pe motiv că a fost introdusă tardiv – 3.

De la înființarea CSD, pe parcursul a 12 ani, au fost reclamați 2.127 medici în 1.580 de dosare, din aceștia fiind sancționați 17,67%, respectiv 376. Timpul de soluționare a cauzelor a fost în medie de 2,6 luni, variind între o săptămână și 10 luni, în funcție de complexitatea cazului analizat.

Din cele 75 de decizii ale Comisiei, 8 au fost contestate în instanță, 6 de către medicii sancționați și 2 de pacienți.