– Domnule, sunteţi de la ziar? Cineva din tren mi-a dat telefonul ăsta şi a zis că pot să sun la dumneavoastră.
– Da’ ce-aţi păţit, stimate domn?
– Mă numesc Florea De Duma şi am plecat de joi din Miami. Am un frate în spital la Bucureşti, e în comă şi mi-au telefonat să vin de urgenţă.Pt. conformitate, Geo Săvulescu
– Şi?
– Păi de joi am plecat din Miami şi azi este monday şi eu sunt tot pe drumuri!
– OK, am înţeles!
– Da’ nu-i deloc OK! Mai am încă mult până la Bucureşti.
– Atunci spuneţi şi noi înregistrăm povestea şi vorbim la sfârşit.
– Dragă domnule, cum v-am spus, joi la amiază mi-am făcut bagajele şi am plecat spre Bucureşti cu escală la Frankfurt. Am luat Lufthansa, cursa Miami 463. Am decolat la 15.45, am mâncat bine, am citit, am dormit şi vineri dimineaţa la 7.30 am pus piciorul în Europa. Mi-a căzut bag-ul din mână. La Frankfurt în aeroport nu era nici femeie de serviciu. Şi nici un pui de om. Ziceai că a început al treilea mondial. Da’ mai era câte un poliţist pe la câte o trecere.
Am văzut pe monitoare cancelled, cancelled la toate zborurile. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor. Nu ştiam nimic de volcano, de closed sky. Am dat fuga la information. Aeroportul este geschlossen, au zis nemţii. Şi România ist geschlossen. Salutare zboruri, până trece norul de praf din Island. Ei, fraţii mei, de aici a început altă nebunie. Unde mă duc? Nemţii au zis la hotel. Care hotel? Nu avem locuri libere decât la un hotel în Mainz. Toate sunt pline de turişti care au rămas blocaţi de norul de praf. Care nor de praf, domnule, că nu văd nimic. OK, aveţi o cameră la Regency Hyatt în Mainz. Diseară la ora 20.00 ne sunaţi să vedem cum arată cerul! Bagajele? Nicht! Sunt pe traseu, le primiţi în Bucureşti. Taxi la Mainz, la o jumătate de oră de drum de la Frankfurt. Singur, cu mâinile în buzunar, fără nici un bagaj.
Jur că Mainz-ul este un oraş frumos. E ciubucul acestui drum, că nu l-aş fi vizitat niciodată. Am încercat să telefonez spre seară. Nu răspundea nimeni. Am sunat la Star Alliance că am card de membership. Nu răspundea nimeni. M-am dus la recepţie. Domnule, toată Europa e închisă. Nu mă puteţi programa pentru mâine, sâmbătă dimineaţa la Bucureşti? Cu ce? Cu diligenţa sau cu calul? A doua zi, sâmbătă dimineaţă, m-am întors la aeroport să caut bagajele. Sau să bat pe cineva. La hotel au zis bye-bye! Şi dacă Europa e closed, eu unde dorm diseară? Sunaţi la Lufthansa!
Am dat un ciubuc să am o cameră pentru orice eventualitate. Nu se poate! Suntem fully booked!Merg să-i omor pe cei de la aeroport. Acolo m-au anunţat din prima, dormiţi şi noaptea asta la Regency Hyatt din Mainz. Am crezut că o văd pe străbunica. Iar un taxi înapoi la Mainz. Acolo m-am dus în gară. Am cerut bilet până la Bucureşti. Nu se poate. De ce? Nu avem tren direct până la Bucureşti. Cel mai bine, duminică dimineaţa luaţi trenul de Viena. La Viena fugiţi două linii şi luaţi trenul de Budapesta. De la Budapesta vă grăbiţi că aveţi 10 minute să schimbaţi cu rapidul de Bucureşti. OK, dar de la Budapesta la Bucureşti vreau singur în cuşetă de dormit că mă fură. OK, a zis neamţul după 15 minute. Costă 475 de euro!
Am plătit cu cardul, altfel eram lefter la cash. La hotel mă căuta cineva de la Lufthansa să mă transfere cu autobuzul la Bucureşti! Ce vreţi mă, după aproape 4 zile, să mai plec şi cu autobuzul? Sictir cu toată organizarea voastră de europeni! Şi uite aşa, duminică dimineaţă am plecat la gara din Mainz, am luat trenul de 12, am ajuns la Viena cu 10 minute întârziere, am fugit la a treia line şi am prins trenul de Budapesta. Domnule, noroc că eram sprinten că nu aveam nimic de cărat şi la 50 de ani mai pot fugi.
La Budapesta am ajuns cu 20 de minute întârziere. Am fugit şi acolo cam distanţa dintre patru linii şi am urcat în Rapidul Dacia 347. Ura, e o bucăţică din România! În sfârşit, scap de necazuri!Român fraier din America, asta sunt! Dom’le dragă, cuşeta mea avea trei paturi. Şi mult praf. Dar avea chiuvetă. Pentru asta am plătit 475 de euro? Yes, sir!Nici o cafea inclusă? Nici una. Nu-i nimic, luni la ora 14.00 voi fi la Bucureşti! Numai că trenul avea 16 vagoane în loc de 8 şi mergea ca mortul. Şi ce credeţi, m-am culcat cu gândul la fratele meu. Buum-buum-buum, aud în uşă!
– Ce e, dom’le?
– Vama şi controlul de graniţă!
– De ce bateţi aşa?
– Ca să auziţi!
– Aud foarte bine!
– Bagajele la control!
Le-am arătat o pungă de plastic.
– Dumneavoastră sunteţi un pasager recalcitrant. Vă putem da jos din tren până vă clarificăm situaţia!
– Domnilor, bagajele mele sunt în Frankfurt, la Lufthansa, şi cu asta basta, lăsaţi-mă să dorm! Norocul meu că n-au mai revenit. Şi-am dormit rupt pe bucăţica mea de România cu 3 paturi construite pe vremea lui Ceauşescu. Şi m-am trezit luni dimineaţă. Oameni buni, puteam să mor! Ştiţi cum arată Land of Choice a lu’ Udrea şi Berceanu, că ăştia au pus-o la cale, am auzit. Buruieni între şinele de tren, can de Coca-Cola şi PET pe terasamente, pungi de plastic, sticle, hârtii, pachete de ţigări şi pe câmp oameni arând cu calul şi cu o pereche de vaci.
Din Rapidul Dacia eu mă uitam la viaţa din Dacia, nu la România din Uniunea Europeană! Fier vechi pe lângă calea ferată, toată mizeria asta pe care o ascunde zăpada şi dintr-odat ţâşneşte sub ochii oamenilor în primăvară. Domnule, într-un loc am văzut nişte stabilopozi lângă un canal. Ce dracu’ căutau acolo, că la Miami se folosesc numai pentru digurile la ocean?Mai erau doi nemţi care se holbau la o fereastră vecină. Bombăneau şi clătinau din cap! Şi arătau cu mâna la aratul cu vacile. Ştii cum arată pământul românesc de la fereastra trenului? Prăbuşit!
Să nu vă supăraţi pe mine şi să nu ştergeţi. Când intri în România vezi cum pământul e pră-bu-şit. Pră-bu-şit, am zis! Clar? Şi pe margine la calea ferată tot felul de tâmpiţi care salută trenul de parcă trece primul-ministru. Ăia nu au treabă? L-am întrebat pe cel de la vagonul de dormit de ce salută trenul şi de ce bat cu ciocanul în roţi în fiecare staţie. Nici în Germania, nici în Austria, nici în Ungaria n-a bătut nimeni!
– La noi se funcţionează după reguli de o sută de ani!Dacă un şef de staţie mică nu iese la salut înseamnă că drumul e stricat şi mecanicul opreşte.
Pazvante Chiorul cu frână şi cu saboţi!
Mă uitam pe fereastra trenului la ţara noastră golaşă, cenuşie, ca un depozit de gunoaie. Land of Choice! De ce vin eu acasă? Cu ce-l pot ajuta pe frati-meu? Zău! Mai bine îi trimiteam banii la Western Union şi ajungeau repede. Şi stăteam cuminte la Miami. De fapt, puteţi suna dumneavoastră la Urgenţă la Bucureşti? E trecut de orele 16.00 şi n-am ajuns încă la Predeal. Să sune cineva la spital la secţia de Reanimare şi să-i spună că mă aflu încă pe drum. Să aibă grijă de el că ajung. Do you understand? Can you do something? Ştiţi pe unde-i norul acela de cenuşă din Islanda? De pe geamul trenului nu văd nimic. Şi conductorul zice că nu e treaba lui. Understand?
Azi e marţi. Probabil că, luni seara, Rapidul Dacia 347 o fi ajuns în Gara de Nord şi domnul De Duma o fi ajuns la un spital de urgenţă din Bucureşti. Nu ştim la care. Important este să nu fi fost prea târziu!
