De la Balul Însuraților au ajuns la spital 30 de persoane. Toate prezentau simptome de toxiinfecție alimentară.
Balul Însuraților, ajuns la ediția a XVI-a, este o manifestare foarte populară, organizată în Reghin. La eveniment au participat aproximativ 400 de persoane.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dispus ca echipe de comisari din Mureș și Bistrița să efectueze acțiuni de control la restaurantul unde a avut loc Balul Însuraților .
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a arătat că Poliția municipiului Reghin a fost sesizată cu privire la faptul că, la un local public din localitate, unde se afla în desfășurare o manifestare cultural-artistică, mai multe persoane au acuzat afecțiuni medicale, fiind transportate la o unitate spitalicească de către echipajele SMURD.
ANPC controlează restaurantul din localitatea Reghin unde au fost raportate cazuri de toxiinfecție alimentară. Au fost sigilate spațiile de depozitare și s-au oprit temporar activitatea.
Sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, prin dispeceratul integrat 112, a fost solicitată intervenția, potrivit Inspectoratuui pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș.
Dat fiind numărul foarte mare de persoane la nivelul județului a fost activat Planul roșu de intervenție.
Resursele medicale au fost suplimentate și a fost amplasat și un Punctul Medical Avansat pentru evaluarea și trierea persoanelor.
Până în jurul orei 23:30, 30 de persoane au fost transportate la CPU Reghin pentru investigații medicale și șapte persoane sunt în evaluare în Postul Medical Avansat.
Echipajul CBRN trimis la fața locului a efectuat măsurători, iar valorile rezultate nu indicau depășiri peste limita normală. În sprijinul echipajelor locale angrenate în misiune, au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj, ISU Sibiu și ISU Bistrița-Năsăud’, a menționat ISU Mureș.
La această intervenție au fost alocate 11 ambulanțe B2, un echipaj CBRN, un Punct Medical Avansat, două microbuze pentru transport persoane, trei autospeciale pentru transport victime multiple și patru APIC-uri, misiunea fiind în desfășurare.
@tibi1: platesc o masa sotilor Georgescu ,la cel mai romanesc restaurant romanesc, unde se mananca romaneste,preparate bio-romanesti,facute manual,unde sa mancam incet si constient, in buna traditie a poporului roman, eternizata in Capra cu trei iezi :
Trei iezi cucuieţi
Uşa mamei descuieţi!
etc