De la Camera Deputaţilor

Referitor la aticolul cu titlul „Nici măcar Adrian Năstase în culmea puterii nu a îndrăznit aşa ceva. Roberta Anastase restricţionează activitatea presei la Cameră”, apărut vineri, 29 aprilie, în Cotidianul, facem următoarele precizări:

Hotărârea privind înfiinţarea Centrului media al Camerei Deputaţilor, care include relocarea ministudiourilor televiziunilor acreditate de la nivelul P1 la nivelul P a fost aprobată, în unanimitate, de Biroul permanent al instituţiei, după cum puteţi vedea şi din stenograma şedinţei (http://www.cdep.ro/bp/sedinte.steno?ids=494&idp=10910). Decizia a fost luată pe 23 martie, nu imediat după sărbătorile de Paşte, aşa cum eronat apare în articolul dumneavoastră, a fost o decizie publică, fiind adusă la cunoştinţa jurnaliştilor şi explicată inclusiv în cadrul briefingului de presă susţinut la sfârşitul respectivei şedinţe de Birou permanent.

În ceea ce priveşte afirmaţia dumneavoastră cu privire la faptul că ziariştii sunt împiedicaţi să-i mai contacteze pe deputaţi, precizăm că jurnaliştii acreditaţi au posibilitatea de a-i contacta pe deputaţi ca şi până acum, aşa cum prevede dealtfel şi Regulamentul privind acreditarea jurnaliştilor la Camera Deputaţilor. Acreditarea oferă jurnaliştilor posibilitatea de a-i contacta personal pe membrii Camerei Deputaţilor, pentru eventuale interviuri sau discuţii, cu acordul acestora. Jurnaliştii acreditaţi au acces la Centrul de presă, în sala de plen în lojile presei, la şedinţele comisiilor parlamentare, cu aprobarea acestora, în holul de la nivelul P1 şi în alte spaţii unde se desfăşoară activităţi parlamentare publice. Accesul reprezentanţilor mass media la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, la grupurile parlamentare şi la cabinetele membrilor Biroului permanent este liber.

Faptul că fotoliile şi monitorul TV pe care erau urmărite şedinţele de plen au fost mutate de la nivelul P1 la nivelul P nu împiedică în nici un fel jurnaliştii acreditaţi să îşi obţină informaţiile necesare din locaţiile din care au nevoie în timp real, inclusiv de la nivelul P1 unde au loc şedinţele de Birou permanent şi cele de plen.

În ceea ce priveşte stenogramele şedinţelor de Birou permanent menţionate de dumneavoastră din 12, 16 şi 19 aprilie, acestea sunt postate pe site, cu excepţia zilei de sâmbătă, 16 aprilie, când nu au loc, după cum probabil ştiţi, şedinţe de Birou permanent.

29 aprilie 2011

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.