
Obişnuiţi cu limbariţa mahalagească şi subtextuală a lui Traian Băsescu pe când era în mandat, tăcerea lui de acum dar şi tăcerea lui Klaus Iohannis generează teorii ale conspiraţiei.
De bine de rău, de voie de nevoie, Băsescu tot a mai scăpat ceva comentarii cu ocazia congresului PMP. Iohannis însă, pecetluit. Poporul freamătă. A început chiar să cîrtească. O fi îndreptăţit să pretindă alesului său o luare de poziţie?
Până aseară aş fi răspuns că nu. Dar doar până aseară.
Procesul de instrumentare de către procurorii DNA, cu ajutorul SRI, a dosarelor Elenei Udrea trebuia lăsat strict pe mâna acestora, până la luarea unei decizii: arestare preventivă, arest la domiciliu, urmărire judiciară. Orice declaraţie a lui Klaus Iohannis, în acest interval, privind acuzaţiile aduse de Elena Udrea lui Florian Coldea ar fi putut fi interpretată în favoarea unuia sau altuia. Acuzarea noului preşedinte de intervenţie în actul de justiţie devenea astfel inevitabilă. Iohannis a ştiut să evite această capcană.
Aseară însă, prin reţinerea pentru 24 de ore a Elenei Udrea şi înaintarea de către procurori a propunerii de arestare preventivă a acesteia pentru 30 de zile, s-a închis un prim ciclu procedural. Dacă mai adăugăm la asta prestaţia slugarnică şi lipsită de orice voinţă de a afla adevărul a Comisiei Parlamentare care l-a audiat pe Florian Coldea, putem spune că domnul Coldea şi doamna Kovesi au fost lăsaţi să acţioneze exact cum au dorit în speţa Udrea, fără a fi fost atinşi de preşedinte nici măcar cu dubiul unei ridicări de sprânceană (deşi motive ar fi existat). Coldea nu se poate plânge că preşedintele a plecat urechea la “acuzaţiile diversioniste” ale Elenei Udrea, Kovesi nu poate invoca “stresul de a fi fost privită chiorâş” de şeful de la Cotroceni pentru zelul de a semna pe numele Elenei Udrea trei cereri de arestare în numai două ore.
Aşadar, SRI şi DNA au fost lăsate să-şi arate muşchii dreptăţii exact în poziţiile de culturism pe care le-au dorit. Lucind de răşinile zelului lor revanşard, s-au dezlănţuit asupra ţintei cu toată energia acumulată în anii de păstrare sub obroc a tuturor dosarelor ei compromiţătoare.
Acum însă, preşedintele Iohannis este dator cu o atitudine care să răspundă dorinţei generale de aflare a adevărului. Oare chiar nimic din acuzele Elenei Udrea la adresa generalului Coldea să nu fie adevărat? Vizitele pe persoană fizică ale lui Cocoş la SRI, influenţarea de către Coldea a procurorilor şi judecătorilor, implicarea acestuia în campania prezidenţială etc. etc. etc. sunt lăsate spre verificare doar comisiei interne din cadrul SRI (cu Coldea la comandă), grăbită a ordona Comisiei Parlamentare validarea concluziilor sale?
Chiar şi dacă numai un procent din alegaţiile doamnei Udrea s-ar adeveri, Florian Coldea tot ar trebui destituit. Menţinerea acestuia pe post, după tot scandalul ce l-a avut protagonist, ne-ar revela un Klaus Iohannis de paie şi ar încuraja speculaţiile potrivit cărora preşedintele este la mâna atotputernicului deţinător de secrete. Lumea s-ar întreba: nu cumva chiar e adevărat că Florian Coldea l-a făcut preşedinte pe Iohannis? Şi că acesta îi este obligat?
Cât despre Elena Udrea, o întreagă simbolistică se degajă în ultima vreme din realul şi arealul ei.
De la prenume (vai, maleficele Elene din istoria României) şi până la braţele deschise ostentativ, a sfidare, la coborârea din duba DNA, totul incita la mitizări. E împărăteasa din Albă ca Zăpada. Frumoasă, trufaşă, răzbunătoare.
S-a autoevaluat “Bună pentru România” privind prin oglinjoară cu ochii robului ei atotputernic. România, pentru EA, îl simboliza pe EL. A crezut ea vreo clipă că va ieşi Preşedinte? Nici vorbă! Dar important era sloganul. Lansat într-un context de grandoare, o va defini în istorie ca o pecete.
Citiţi articolul integral pe conteledesaintgermain.ro
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.