De la nebunul Vintage britanic la etnic şi haute couture

Moda trece, stilul rămâne

Vintage presupune o adevărată cultură a modei pentru a şti să alegi şi să combini piesele interesante, el s-a născut dintr-o reacţie la uniformizarea modei. Folosit iniţial pentru a desemna piesele mai vechi ale unor creatori prestigioşi, cum ar fi Chanel, Yves Saint Laurent, Hermes, termenul s-a extins apoi la orice piesă de ocazie, datând cel mai târziu din 1980 şi fiind semnificativă pentru un moment special al istoriei modei secolului al XX-lea.

În secolul al XXI-lea, se înţelege prin vintage tot ce este uşor retro, dar purtând marca autenticităţii, fie prin tehnică, fie prin materiale.

Tânăra Fleur, noua regină a vintage-ului londonez, motivează această eleganţă demodată astfel: „Mulţi dintre noi sunt agasaţi de această lume diluată de moda convenţională. În faţa acestei culturi dominate de hainele ieftine, ne place să avem stil, să fim bine îmbrăcaţi, să ieşim din rând. Graţie veşmintelor vechi reuşim s-o facem uşor şi cu preţuri mici. Sunt de o calitate excelentă, au rezistat deja mai mult de 60 de ani şi, cu puţină grijă, vor rămâne intacte. Ele participă la dezvoltarea durabilă”.

Fleur de Guerre şi Chapettele sale, la picnic

Moda vintage a amestecat stilişti şi anticari ai veşmintelor. Licitaţiile n-au întârziat să apară. În 2005, într-o vânzare publică consacrată lui Paul Poiret, preţurile au ajuns până la 100.000 de euro pentru un mantou. Unele case de modă îşi dezvoltă colecţii cu reeditări ale propriilor modele, cum ar fi smokingul Yves Saint Laurent. Marile expoziţii dedicate istoriei modei fac loc şi acestui segment. De exemplu, „Muzeul Artelor Decorative” din Paris a organizat, în 2006, o retrospectivă „Balenciaga”.

Piesele cele mai căutate acum de către cei care doresc să-şi afirme personalitatea şi să poarte un veşmânt unicat care să aibă o istorie şi să simbolizeze ceva sunt cele de marcă sau cele anterioare anului 1950.

De la Coco Chanel din anii ’20 la Jean-Paul Gaultier al anilor ’80, plaja de alegere este foarte largă.

Glamourul se alătură etnicului

Accesorii vintage

Curentul vintage desemnează, de fapt, un joc al aparenţelor, o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru stilişti. Nimic nu este demodat, de la femeia modernă a anilor ’20, cu fustă scurtă, centură pe şolduri, pantofi cu barete şi tocuri-mosor, pălărie cloş, sau rochiile drepte fără corset ale lui Paul Poiret şi franjurii de pe poalele fustelor croite în bie ale lui Madeleine Vionnet, etalate de marile vedete de cinema ale epocii, la ţinutele glamour dintre 1930 şi 1940, în care excelau casele „Nina Ricci” şi „Cristobal Balenciaga”, cu mantourile din blană de castor, astrahan sau lutru şi cu accesoriile, mai ales pălăriile Elsei Schiaparelli. Anii ’50 aduceau toaletele voluminoase, purtate cu pantofi escarpin, cu toc subţire, primele costume de baie din două piese, „Miss Bikini”, bluzele de mătase asortate cu dublura taiorului sau mantoului, tweed-urile moi, genţile de umăr adoptate de milioane de femei. Dar şi, dincolo de Ocean, look-ul „şcolăriţă”, cu fuste largi cu jupon, purtate cu mocasini.

Fleur alături de prietenul ei de la Clubul New Sheridan

Anii ’60 au reprezentat o perioadă de mare revoluţie în întreaga lume occidentală. Din Statele Unite în Olanda, tinerii noii generaţii au refuzat total modelele existente, căutând forme noi care să rupă cu trecutul. Era un fenomen de masă care contamina fiecare sector al vieţii cotidiene, de la raporturile dintre sexe la timpul liber. Toate se bazau pe tendinţa generală a contestării. Existau şomaj, dar şi mari speranţe. Aşa s-a născut fenomenul „Hippies”, dar şi „Rockers” şi un nou stil, „Mod”, o abreviere de la „modernist”, împotriva fanilor „modern jazz-ului” care, în anii ’50, dezvoltaseră un stil sobru şi elegant, inspirat de prestigioasele universităţi americane: cămăşi cu „bottom-down”, jachete cu trei nasturi, cu revere strâmte, pantaloni fără pense, cravate subţiri şi mocasini. În această perioadă de avangardă, tinerii au început să adopte puloverele, tricourile, „scooters”, tăiatul părului, pentru a crea aşa-zisul „total look”, de prost gust. „Filosofia Mod” era de a lua din societate ceea ce ţi se oferea, şi nu de a căuta perfecţia estetică. Acest fenomen şi-a găsit imediat loc în societatea londoneză care era, tradiţional, închisă. Foarte mulţi adolescenţi au început să se definească „Mod”, care a devenit chiar un fenomen naţional.

Magazin vintage

Vintage este, în consecinţă, un mozaic de propuneri, de la stilul „Beatnik” lansat de Yves Saint Laurent în anii ’60 la hipiotul „Patchwork” sau la linia cosmonaut a lui Pierre Cardin. Dar şi de la rochia-corset, inventată de Paul Gaultier în anii ’70, la rochiile psihedelice inspirate de mişcarea „Punk” în Marea Britanie şi la pantalonii „patte d’elephant”, cât şi la minijupele mişcării „Disco” din aceeaşi perioadă.

Rochie de seară Valentino, 1960

Părul a început să devină din ce în ce mai lung. Erau în vogă cizmele, maiourile cu dungi, pantalonii în stilul american, o libertate absolută a culorilor şi a materialelor. Personaje carismatice, precum Mick Jagger şi Brian Jones, legendarul chitarist de la Rolling Stones, considerat omul cel mai elegant din lumea rockului, purtau jabouri, lameuri, blănuri, cizme stil muschetar, haine din ţesături în stil de tapiţerie, cercei… Pentru a ţine pasul, femeia trebuia să joace pe aceleaşi cărţi. Un machiaj marcat, plete ondulate sau drepte, tricouri aderente, cizme deasupra genunchilor, ciorapi din plasă şi, în sfârşit, revoluţionara minijupă, a cărei intrare în epocă a fost ajutată de stilista de succes Mary Quant. Pe pasarelele de modă se lansează tinerele numai piele şi os, numite „twiggy”. În mare vogă, jeanşii, iar moda devine mai mult unisex. Moda nu mai venea de la stilişti, ci de pe stradă. Hippies au fost primii care au început să folosească bandanele, jachetele din antilopă, şiragurile de perle. Glamourul se alătura etnicului. Şi aşa s-a născut moda vintage.

Moda Vintage debarcă la Londra, datorită noii muze, Fleur

Rochie haute couture Valentino

De la gustul pentru o modă retro la ideea unui stil de viaţă extravagant, care să depăşească graniţele normelor contemporane este numai un pas. Un pas făcut de tinerii eleganţi ai Londrei, care şi-au găsit şi o muză: „Fleur de Guerre”.

Floarea Războiului este noua promotoare glamour în Marea Britanie. Împotriva uniformizării lumii şi a modei, noua regină apără eleganţa vintage, tendinţă care cunoaşte un viu succes la tinerele din East London.

E un adevărat război! Fleur McGerr a preluat comanda operaţiunilor sub numele Fleur de Guerre. La Londra, lângă St-James Park, în sala hărţilor de la Central War Room (cabinetul subteran în care domnea Churchill, devenit astăzi muzeu), Fleur, îmbrăcată cu un pantalon albastru mulat, indică locurile strategice ale debarcării, aleargă în biroul telegrafistelor, dictează unei dactilografe un mesaj top secret.

Război? Da, unul al gustului. Debarcare? Cea a modei vintage, care este pe cale să cucerească ţărmurile englezeşti până în inima Londrei. Fleur este noua Alteţă a eleganţei retro. Toţi i se adresează cu „Înălţimea voastră”, ceea ce corespunde staturii ei şi noului rang de baroană a modei britanice. Kate şi Pippa Middleton n-au decât să ia aminte.

Moda Vintage cucereşte Londra

Fleur nu este o păpuşă de ceară de la „Muzeul Tussaud”, spre deosebire de manechinele care decorează War Room, ci o vizitatoare pasionată de istoria modei şi a mentalităţilor, o femeie angajată pe frontul vintage. „În război, afirmă ea, mi-ar fi plăcut să mă alătur trupelor, aşa cum au făcut-o actorii de cinema. Este sigur că n-aş fi rămas pasivă şi că aş fi lucrat, de exemplu, în uzine”. Fleur de Guerre este imnul „Ţării Speranţei şi Gloriei”, cântat de o pin-up.

Winston Churchill ar fi adorat-o pe Fleur. El care, noaptea târziu, îşi îmbrăca „costumul de sirenă”, un combinezon de mecanic peste care punea un halat multicolor. În această ţinută bizară i se întâmpla să danseze, cu un buchet de creson în mână, în faţa asistenţei rămase cu gura căscată. Anii ’40, al căror nou portdrapel este Fleur, erau cu adevărat excentrici.

La 30 de ani, pe care i-a sărbătorit la începutul verii, este cea mai celebră „Chapette” din Marea Britanie. „Chaps”, aceşti dandy anarhici, vor să refacă acel savoir-vivre, umorul şi valorile tipic britanice. Nici aristocraţi, nici rentieri, ei aparţin clasei de mijloc. Sunt peste 10.000 de pasionaţi, iar „chapismul” este o nouă Internaţională care critică capitalismul, prin ironie. Este un cocktail de Monthy Python şi de Mad Men care încearcă să vrăjească o lume copleşită de uniformizare. Dar „Chaps” nu formează o mişcare compusă exclusiv din gentlemeni. Femeile sunt foarte bine primite, dacă le plac Pimm’s, ginul tonic, poezia romantică…

Jurnalul unei fete vintage

Rochie pentru mare Yves Saint-Laurent, creată din baticuri

În fiecare număr al revistei „The Chap”, una dintre bijuteriile coroanei, Fleur semnează cronica „Vintage Socialite”, în care îşi deschide carnetul de bal. Ea participă şi la festivalul bătrânelor ambarcaţiuni cu vele de pe Tamisa, şi la gala de caritate victoriană, „Pentru cine sună gongul”, unde boxul englezesc este readus în modă parodic. „Apreciem foarte mult manierele şi curtoazia de altădată, explică Fleur. Dar «Chaps» nu sunt convenţionali, terni sau fazi. Pot avea o urmă de bădărănie sub poleiala de gentleman! Chapettele îi adoră pe Chaps, îmbrăcaţi elegant care ştiu să trăiască cu stil. Gustul şi spiritul sunt atributele esenţiale ale unui Chap. De altfel, calităţile pe care le prefer la un bărbat sau la o femeie sunt onestitatea, integritatea, spriritul, inteligenţa, gentileţea. Şi stilul!”

Vintage în mare vogă şi la bărbaţi

Fleur are şi un blog, cel mai glamour din Marea Britanie, „Jurnalul unei fete vintage”. Este membră a Clubului New Sheridan, un „institut pentru experimentarea alcoolică”, unde sunt puse în practică teoriile deviaţioniste ale „Chapismului”. Vara trecută a fost organizată sărbătoarea „Kiss Me Quick”. În program: şezlonguri de modă veche au invadat asfaltatul londonez, plimbări pe măgari şi atacul peştilor şi gustărilor populare cu peşte şi chipsuri.

Alt eveniment care a reţinut atenţia a fost „Tweed Run”, cursa ciclistă cea mai nebunească a sezonului. Într-o duminică cu soare s-au reunit în faţa „Catedralei Sf Paul” aproximativ 500 de participanţi. Îmbrăcaţi nu în maiouri fluorescente sau colanţi din acrylic, ci cu veste de tweed, pantaloni trei sferturi bufanţi, şosete groase de lână galben-muştar şi pantofi de piele bicolori, impecabil lustruiţi, sau ghete care ar fi putut trece prin bătălia de la Dunkerque.

Pentru această zi vintage, Fleur a ales o fustă lungă stil madras, cu dungi verzi, galbene, albastre şi roşii, şi o cămăşa verde. Braţele ei lungi purtau brăţări multicolore, iar în păr şi-a prins un buchet de flori. „Îmi plac bijuteriile strălucitoare, motivele, dungile vii, carourile amuzante, culorile aprinse care reţin atenţia”.

Pian aşezat pe două roţi şi o bicicletă camuflată

Taior de zi Yves Saint Laurent

Eleganţa şi excentricitatea sunt de asemenea apreciate. „Tweed Run” s-a dorit o cursă în care bicicletele să atragă şi ele atenţia. O tânără blondă a agăţat două ukulele de cadrul bicicletei. Concurentul cu numărul 301 a optat pentru o bicicletă ascunsă de ramuri şi frunze, în spirit ecologist. Au existat chiar velocipede şi o bicicletă Honky Tonk: un pian montat pe două roate, cu pedale pentru a putea avansa şi cânta în acelaşi timp.

La amiază s-a făcut o fotografie de grup pe treptele catedralei, înaintea plecării în cursă, marcată de sunetul trompetelor, al cornurilor de vânătoare. Ca o amazoană din insule, Fleur a pedalat pe bicicleta ei vintage al cărei coş de oţel era plin de lalele şi trandafiri, asortate cu rujul ei de buze.

Parcurgând centrul Londrei, cortegiul a fost aplaudat de mulţime. Un solitar s-a desprins din pluton în suntele „Walkyriei” de Wagner.

Un ciclist britanic n-ar rata pentru nimic în lume ora ceaiului, mai ales după un asemenea efort. O pauză pentru ceai s-a produs la „Lincolon’s Inn Fields”, cel mai mare scuar public din Londra, în cartierul Camden. Fleur de Guerre s-a regalat cu sandviş cu castraveciori şi cu o ceaşcă de ceai, pe care a împărţit-o cu doi participanţi rotofei în costume de sergenţi ai armatei din Egipt, care o priveau ca şi cum ar fi fost una dintre florile Arabiei.

„Particip la toate evenimentele care-ţi permit să fii alături de prieteni şi din acest motiv sunt nebună după picnicuri”.

Mantou anii ’50

Cursa s-a reluat până la East End, unde fântânile de Pimm’s aşteptau participanţii însetaţi. Cartierul comunităţii pakistaneze este pe care să devină locul de întâlnire vintage al Londrei. „Îmi place să-mi fac cumpărăturile aici, să vizitez brocantele sau să iau o gustare”, afirma Fleur trecând linia de sosire, plină de prospeţime după cinci ore de cursă sub soare.

Este şi adepta magazinului „Vintage Emporium” din Brick Lane. Când o priveşti în rochia ei verde şi cu pantofii roşii cu dungi albe, încercând o pălărie cu pene, este greu să-ţi imaginezi că în adolescenţă asculta heavy-metal. „Nu-mi plac lipsa de respect pe care unii tineri o au faţă de viaţă şi nici lipsa manierelor”.

Vintage este o cultură, dar şi un exerciţiu cotidian

Un Chap poate fi şi un pic bădăran

Care sunt modelele lui Fleur? „O admir pe Dita Von Teese pentru simţul glamour şi pentru echilibru. Dar actriţa mea preferată din anii ’40 este Virginia O’Brien, supranumită «Dead-pan Diva», din cauza figurii ei impasibile”.

Fleur iubeşte şi câmpia, nu numai oraşul. Cu mare bucurie i-a însoţit, la câteva săptămâni după „Tweed Run”, pe prietenii ei de la Clubul New Sheridan, la un picnic la Oxford şi la o partidă de canotaj. Întâlnirea a fost fixată la „Turf Tavern”, cea mai veche din Oxford, creată în secolul al XIII-lea, aproape de faimosul Pod al suspinelor şi de Bodleian Library. Se ajunge la ea pe o străduţă îngustă, unde s-a născut, în 1839, Jane Burden, soţia lui William Morris, muza lui Dante Gabriel Rossetti, pictorul prerafaelit. Fleur aminteşte de altfel de femeia din „Rochia de mătase albastră”. Dar, în ziua cu pricina, era îmbrăcată într-o rochie cu nasturii aurii decoraţi, asortată cu oja şi cu trandafirii prinşi delicat în coafură. La „Turf Tavern”, al cărei slogan este „educaţie în intoxicaţie”, s-au întâlnit cam 30 de Chaps şi Chapettes care urmăresc cu fidelitate calendarul activităţilor. Erau acolo un angajat de la „War Room”, un lord, salariaţi care se plictisesc cu meseria lor de consilieri, un tânăr cu bretele, care se recomandă conte de Lignao Sabbodoro. Toţi, în jur de 30 de ani. Vesela trupă a mers pe podul Magdalena, unde sunt ancorate bărcile. S-au îmbarcat cu grijă, câte patru. Abia porniţi, au desfăcut sticlele de şampanie şi de vin italienesc spumos. Strigăte, hohote de râs. Această mică plimbare este o modalitate de a protesta împotriva lumii de azi. La picnic sunt aşternute pe iarbă feţe de masă şi pleduri. Chaps o înconjoară pe Fleur în maniera „Cercului poeţilor dispăruţi”. Şi, sub razele soarelui, excentrică şi de o voluptate vintage, Fleur de Guerre se metamorfozează în Fleur de Paix.

De la etnic la haute couture

Muzeul Modei de la Mazzucchelli

În sălile anticei Scuderii de la Vila Mazzucchelli, lângă Brescia, s-a deschis „Muzeul Modei şi Costumului”. Colecţiile cuprind îmbrăcăminte, accesorii pălării, fulare, umbrele, evantaie, mănuşi, lenjerie, atât intimă, cât şi de casă, chiar şi obiecte pentru copii de la jumătatea secolului al XVII-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea. Li se adaugă o selecţie de îmbrăcăminte etnică din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Mai pot fi admirate tablouri, fotografii, stampe, cărţi poştale care compun o colecţie specifică de documentare iconografică a evoluţiei gustului vestimentar până în epoca modernă. Splendide costumele etnice din Asia, Africa şi America de Sud, adunate în timpul numeroaselor călătorii realizate de scenografa Franca Meo. Numeroase chimonouri şi sariuri din mătase, brodate de mână, caftane din catifea.

Moda italiană vintage seduce Los Angeles

În muzeu, dar şi în împrejurimi, se desfăşoară o interesantă expoziţie, „Made in Vintage”, şi un târg cu vânzare în care poate fi admirată o selecţie de haine, accesorii ce au făcut parte din a doua jumătate a anilor 1900. Obiectele au mai mult decât ceea ce numim magie şi originalitate. O lecţie de a afla că în fiecare obiect poate fi descoperită o nouă strălucire. La „Made in Vintage” pot fi descoperite piese rare de colecţie, în timp ce expoziţia colaterală „Valentino şi Yves Saint Laurent” oferă piese vintage ale acestor mari stilişti, care au făcut istorie în moda mondială. Unul dintre cei mai importanţi colecţionari din Italia, Franco Jacass, etalează piese unice semnate de la Chanel la Dior, de la Balenciaga la Versace, de la Vionnet la Roberta de Camerino, pentru a cita numai câteva dintre firmele prezente. Încântătoare şi accesoriile anilor ’60-’70, fructul pasiunii şi căutării colecţionarilor de la „Vintage Art”, ochelari originali din anii ’50-’80, expuşi de „Lamu Vintage”, bijuteriile de la casa americană „Silvana Venturini”, cărţi şi poster-uri de epocă la anticariatul de artă „Happy Book”, dar şi obiecte de artă, precum mobilier de la „L’Arcadia”, ţesături, blănuri şi nasturi de la „Eclater”, cravate de firmă la „Venturino Vintage”.

Teatru şi modă vintage, la Beverly Hills

Numeroase ocazii de a cumpăra şi cadouri pentru Crăciun, fiecare reprezentând o mică bucată a istoriei şi modei costumului. Ketty Cinieri, scenografa de la „Vintage Stylist”, realizează coafuri în stilul anilor ’40-’50.

Expoziţia „De la Valentino la Yves Saint Laurent” în colecţia Poma Swank va rămâne deschisă până la sfârşitul lui martie 2012. Sunt expuse peste 70 de creaţii ale marilor stilişti, de la începutul anilor ’70 până la jumătatea anilor ’80. Anna Maria Poma Swank scria în catalog: „Expoziţia are şi un caracter anti glamour pentru că reprezintă o istorie privată. Aceea a unei femei obişnuite, cu veşmintele sale pe care le poartă în cafenele, în teatre, la serviciu, în supermarket”. Evenimentul se întinde pe o suprafaţă de peste 800 de metri pătraţi, cu numeroase galerii, cu participarea şi a câtorva muzee, printre care „Teatru şi modă, „Costume de scenă”, „Marii Stilişti”, o expoziţie care, după succesul obţinut la Roma şi Milano, a fost inaugurată în 13 octombrie şi la Los Angeles într-un exclusivist spaţiu de la Beverly Hills. Totodată, în 19 noiembrie, la Muzeul „Santa Giulia” din Brescia a fost inaugurată o altă expoziţie-eveniment, „Roberto Capucci şi anticul”, dedicată raportului dintre modă şi arheologie, şi ea fiind deschisă până în 18 martie 2012.