După mai multe amenințări cu retragerea din OPEC Emiratele Arabe Unite și-a oficializat plecarea, la 1 mai. Cauzele principale țin mai puțin de conflictul din Golf dintre SUA și Iran și mai mult de rivalitățile politice cu Arabia Saudită, rivalități care au ajuns să se manifeste chiar prin războaie regionale prin procură. In urma cu zece ani, cartelul petrolului căpăta o extensie, ”OPEC+”, cu Rusia, Azerbaidjan, Kazahstan, Mexic, Oman. Din 2019, OPEC a început să fie părăsită de state membre – Qatar, Ecuador. Acum urmează Emiratele Arabe Unite.
Începutul sfârșitului pentru cartelul petrolului?
Emiratele Arabe Unite sunt al șaptelea cel mai mare producător de petrol din lume, pe locul al treilea în OPEC. ”Prin plecarea lor, OPEC pierde aproximativ 15% din capacitatea sa de producție”, subliniază BBC, care spune că acest lucru seamănă cu ”începutul sfârșitului OPEC”. ”Oficialii emiratezi au lăsat de mult timp să planeze ideea că ar putea părăsi organizația, din cauza unor cote de producție împărțite inechitabil” scrie The New York Times.
EAU și Arabia Saudită, două strategii economice diferite
EAU nu părăsesc organizația dintr-un impuls de moment. Interesele lor nu mai coincid cu cele ale Arabiei Saudite, membrul dominant al OPEC. Ambele țări încearcă să-și diversifice economiile și să reducă dependența de petrol. Dar EAU au avansat mai mult pe acest drum decât Arabia Saudită. Ponderea veniturilor din petrol în PIB este mai mică. Emiratul Dubai, cel mai cunoscut pe plan internațional dintre emiratele EAU, aproape că nu mai depinde deloc de petrol.
De cealaltă parte, Arabia Saudită are interesul de a menține producția sub control, pentru prețuri mai mari ale petrolului. Are nevoie de asta pentru a-și finanta tranziția economică începută mai târziu. Prețurile petrolului dinaintea războiului din Iran erau sub nivelul de care Arabia Saudită avea nevoie. Acum, saudiții câștigă mai mult, deoarece, spre deosebire de Irak, Bahrain, Kuweit sau Qatar, pot ocoli Golful Persic, printr-o conductă spre Marea Roșie.
Strategie pe termen scurt: vânzarea rapidă a petrolului
Și Emiratele Arabe Unite au o rută alternativă care ocolește strâmtoarea Hormuz. Este o conductă către terminalul petrolier de export din Fujairah. Însă capacitatea este mai mică, iar Fujairah este mai vulnerabil la loviturile potențiale din Iran. Rezultatul este că, în martie, o lună de război, veniturile din petrol ale Arabiei Saudite au crescut ușor față de anul anterior, dar cele ale EAU au scăzut ușor.
EAU doresc să valorifice mai rapid ultimele resurse de petrol și să crească producția. Dintre țările arabe, EAU au a doua cea mai mare rezervă de petrol, după Arabia Saudită. Strategia emiratezilor este folosirea veniturilor rapide pentru finanțarea tranziției către o economie care nu depinde de petrol.
EAU: Am făcut sacrificii pentru a servi interesele altora
Retragerea din OPEC ”nu schimbă cu nimic angajamentul Emiratelor față de stabilitatea pieței mondiale”, se arată în comunicatul oficial al Ministerului Energiei din EAU potrivit Financial Times. Același comunicat exprimă o nemulțumire puternică față de OPEC. ”Am adus contribuții semnificative și, în plus, am făcut sacrificii” pentru a servi interesele altor țări. ”Dar a venit momentul să ne concentrăm eforturile asupra a ceea ce ne dictează interesele naționale”.
Emirii din EAU vor sa facă investiții în inteligență artificială, domeniu în care vor să fie lideri. Fiecare baril de petrol neextras înseamnă servere neconstruite, o interfață AI neutilizată, a comentat jurnalistul Nadim Koteich, care are conexiuni cu conducerea EAU. ”Emiratele Arabe Unite construiesc infrastructură, OPEC gestionează penuria. Sunt obiective care nu pot fi reconciliate. Emiratele își doresc acum flexibilitate”, spune Bachar El-Halabi, economist din Dubai.
EAU înclină spre Israel și Ucraina
La considerentele economice se adaugă și factori politici. Războiul din Iran a contribuit la retragerea EAU din OPEC și a oferit un moment prielnic pentru asta. Jurnalistul emiratez Abdulaziz Al-Khames a publicat, pe 27 aprilie, un videoclip în care acuză Arabia Saudită că a abandonat în mod laș Emiratele în fața atacurilor iraniene și că nu a avut curajul să condamne Teheranul. Arabia Saudită se prezenta până acum drept ”profunzimea strategică” a celorlalte monarhii petroliere din regiune, dar mai poate fi considerată de încredere, susține el, și și-a pierdut chiar ”respectabilitatea” în ochii vecinilor săi.
”Emiratele își vor aminti, fără îndoială, de atitudinile fiecăruia”, spune Tareq Al-Otaiba, într-un articol publicat pe 24 aprilie pe site-ul american Arab Gulf States Institute. El arată că Abu Dhabi consideră acum că trebuie să se îndepărteze de lumea arabă pentru a se apropia de țările care au ”oferit un ajutor real”. ”În primul rând, Statele Unite și Israel”, precum și ”Franța, Italia, Regatul Unit și Australia”, dar și Coreea de Sud și Ucraina.
EAU a căutat asistență internațională pentru a se putea apăra de atacurile iraniene cu rachete. Apelurile au primit răspuns pozitiv din partea Kievului și din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acesta din urmă a trimis o baterie Iron Dome în EAU, deși era nevoie de acestea în Israel. EAU au fost prima țară arabă care a recunoscut Israelul, după Iordania, care a făcut-o în 1994. Asta s-a întâmplat cu semnarea Acordurilor Abraham, la finalul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă.
Confruntări prin procură între EAU și Arabia Saudită
Dincolo de strategiile tranziției economice, EAU și Arabia Saudită sunt inamici în războaie prin procură. Cele două prospere monarhii din Golf, parteneri de investiții și afaceri cu Occidentul, se luptă în Yemen de ani de zile. Guvernul recunoscut internațional al Yemenului este controlat de saudiți, în vreme ce așa-zisul Consiliu Tranzițional Sudic, cu propriile miliții, este controlat de EAU. Din această înfruntare au câștigat hutiții șiiți susținuți de Iran. EAU si saudiții se înfruntă și în Somalia. Saudiții susțin guvernul central, iar emiratezii sprijină mișcările de secesiune, la fel ca Israelul, care recunoaște independența provinciei Somaliland. EAU și Arabia Saudită se luptă și în Sudan, unde susțin tabere diferite în războiul civil. Ba chiar și în Libia.
Anwar Gargash, consilier de politică externă al conducerii EAU, a criticat, la un forum recent, și Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC), principala organizație regională. Deși statele GCC își oferiseră sprijin logistic reciproc, cooperarea lor politică și militară era ”la un nivel minim istoric”, a spus Gargash. ”Nu am fost surprins de poziția slabă a Ligii Arabe; nu m-aș fi așteptat însă la acest lucru din partea Consiliului de Cooperare al Golfului și sunt surprins de el”. Summitul consultativ al GCC, desfășurat pe 28 aprilie, în Arabia Saudită, a fost tratat ca un eveniment secundar pentru EAU. Emiratele l-au trimis doar pe ministrul de Externe Abdullah bin Zayed Al Nahyan.
Un precedent: Qatar și ”războiul” nedeclarat din Golf
Retragerea EAU din OPEC nu este prima a unui stat din Golf. Qatar s-a retras din OPEC în 2019. La acel moment, exista o tensiune puternică între statele arabe din Golf. Qatar se confrunta cu o blocadă condusă chiar de Emirate și Arabia Saudită. A fost o dispută arabă dură, începută în 2017 și încheiată patru ani mai târziu. Qatar a fost somat să închidă rețeaua Al Jazeera. Să închidă baza militară a Turciei pe teritoriul său. Să reducă relațiile diplomatice cu Iranul, să expulzeze membrii Gardienilor Revoluției de pe teritoriul emiratului. I s-a cerut ruperea legăturilor cu Frații Musulmani (islamul politic este considerat terorism în petro-monarhiile din Golf), Hamas sau Hezbollah. Lista includea și plata de despăgubiri, monitorizare timp de 10 ani, și alinierea completă politică, militară și economică la directivele Consiliului de Cooperare al Golfului dominat de saudiți.
Fronda anti-saudită a Qatarului din urmă cu zece ani a fost reluată de Emiratele Arabe Uniute, însă la un alt nivel, cu o altă forță economică și militară. Retragerea din OPEC pare firească în acest context. Însă ea are de-a face mai degrabă cu fenomene economice decât cu rivalitățile regionale. ”Fluxurile globale de energie sunt una dintre cele mai vizibile manifestări ale lumii globalizate de astăzi. OPEC a modelat această lume și, în același timp, a beneficiat de ea. Războiul cu Iranul va accelera probabil o schimbare care era deja în desfășurare lentă: trecerea de la combustibili fosili importați la energie regenerabilă produsă local, în special. Comerțul cu energie va continua, dar într-o formă calitativ diferită”, scrie Eurointelligence. Emiratele Arabe Unite vor sa vândă petrol mult azi și să finanțeze trecerea la economia de mâine, simțind că această resursă nu va mai aduce aceleași beneficii.
Acest lucru va avea consecințe pe termen lung, deoarece, fără Emiratele Arabe Unite, capacitatea OPEC de a reglementa prețurile petrolului prin ajustarea volumelor de producție va fi redusă. Drept urmare, piața petrolului va experimenta fluctuații de prețuri și mai semnificative. Emiratele Arabe Unite ar putea încerca acum să crească producția pentru a strânge mai mulți bani pentru a acoperi pagubele provocate de războiul cu Iranul. Prin urmare, acest lucru ar putea încuraja și alte țări să crească producția, provocând o scădere a limitei inferioare a coridorului de prețuri.
Se observă că Venezuela și Iranul au fost atacate în ultimul an. Membrii arabi ai cartelului OPEC+ au fost atrași în război, SUA au lansat operațiuni în Nigeria, există atacuri asupra rafinăriilor din Rusia, atacuri asupra traficului petrolier kazah, războiul civil din Sudan se intensifică, iar războiul cartelurilor din Mexic s-a intensificat. Se exercită în mod clar o presiune semnificativă asupra majorității membrilor cartelului.
Trump a pierdut bătălia în fața cartelului OPEC+ la sfârșitul anilor 2010. Acum încearcă să se răzbune dezvoltând cartelul cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite și, în același timp, reducând prețurile petrolului prin instigarea unei blocade a Strâmtorii Hormuz.