
N-a scăpat. Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marți, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok.
”Admite propunerea PICCJ în dosarul de urmărire penală nr. 72/76/P/2024/d3 și dispune prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul Peșchir Bogdan, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, în formă continuată (265 de acte materiale), pe o perioadă de 30 zile, de la 20.04.2025, până la data de 19.05.2025, inclusiv. Respinge cererea inculpatului de respingere a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, de înlocuire cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, ca neîntemeiată. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanței.
Bogdan Peșchir a fost arestat pe 21 martie, fiind acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor prin mijloace de comunicare electronice (265 de acte materiale).
Concret, spun procurorii, Bogdan Peșchir a oferit, în timpul campaniei electorale de anul trecut, plăți în valoare de peste 879.000 de dolari pe aplicația TikTok, sub formă de ‘daruri’, și transferuri de sute de mii de lei prin aplicația Revolut către 265 de persoane, pentru a le determina să îl voteze pe Georgescu.
”Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 28.03.2024 – 31.01.2025, inculpatul a oferit suma de 879.521 USD, sub formă de gift-uri pe aplicația TikTok (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani) și sumele de 302.547 de lei și 17.859 USD, prin transferuri efectuate prin aplicația Revolut (conturi bancare și portofele electronice de criptomonede), către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să voteze un anumit candidat la alegerile prezidențiale organizate în anul 2024”, precizează Parchetul General.
Numele lui Bogdan Peșchir apare în documentele prezentate de SRI la CSAT, în baza cărora Curtea Constituțională a anulat în luna decembrie alegerile prezidențiale.
Totusi, statul mafiot nu vine cu niste probe, ca pe vremea lui Kovesi, niste extrase de cont, convorbiri telefonice, filari…..ce-i cu abureala asta….? Sigur ca da, acum aveti puterea, dar cand n-o s-o mai aveti ?
Peșkir e ținut în arest din cauza Echipei MARIUS TUCĂ et comp. Campania violenta de presa dusa împotriva sistemului actual democratic, pentru declararea. UNUI agent rus PRESEDINTE ALES PE VIATA AL ROMANIEI cere măsuri drastice. Prezenta în grupul de presa menționat. PE LÂNGA VIITORII DEȚIUNȚI și a unora ca Roșca Stănescu și Dan Diaconescu FOSTI DETINUTI CONDAMBQTI DEFINITIV nu lasă îndoieli ca APOLOGIA INFRAVTIUNII este o țintă a lor , deci ce valoare ar putea avea pledoariile lor pentru bizarul sponssor al bizanțului candidat ?
Și, totuși, CUM MOTIVEAZĂ Judecătoria, „arestul preventiv” al insului?
Că Cămătarii se plimbă liberi pă străzi, înarmați cu săbii și macete, și agresează oamenii pașnici păntru a le lua TAXE DE PROTECȚIE! Mai există Justiție în statul ăsta eșuat?
Să fie re-înființată S.I.I.J., iar porcurorii ‘lii să fie scoși din categoria MAGISTRAȚI!
DE CE MA CENZUREZI, „JURNALISTULE”? LIBERTATEA DE OPINIE ZICEATI? PAI MERITATI CHINA MAOISTA BCCILEPEDO, TOTI, MA!
Si Parchetul, si judecatorii, autori ai unui scenariu terorist. Tipul n-a facut nimic si acuzatiile sunt complet fanteziste, de rea-credinta, când românii au minte cu care sa judece singuri. Scandalos! Curaj, Bogdan!
Cata minte au romanii, se vede dupa cum i-au votat pe Basescu, Iohannis si tiktocistul legionar din decembrie.
sistemul nu este de acord ca cineva sa-i dea la temelie, indiferent de metoda, chiar si legala fiind. sistemul are slugile necesare pe care le foloseste pentru a supravietui… e lupta pe viata si pe moarte cu sistemul infect fesenist. ce au creat iliescu si brucan trebuie sa moara cit mai repede. si ciolacu si bolojan sint aschii de kominternisti in fapta si spirit.
sistemul nu este de acord ca cineva sa-i dea la temelie, indiferent de metoda, chiar si legala fiind. sistemul are slugile necesare pe care le foloseste pentru a supravietui… e lupta pe viata si pe moarte cu sistemul infect fesenist. ce au creat iliescu si brucan trebuie sa moara cit mai repede. si ciolacu si bolojan sint achii de kominternisti in fapta si spirit.
BOGDAN PEȘCHIR ESTE DEȚINUT POLITIC IN DICTATURA PSD-PNL-UDMR! JOS CENZURA! JOS DICTATURA!
Nazol, a subventionat inconstient o tentativa de lovitura paramilitara de palat. I-au placut ideile georgiene …
Un mizilic de 879.000$, in campania aia care a costat zero Lei!
Problema este alta: ce promisiuni avea dl Pesches, ca sa nu ne spuna ca a dat acesti bani dintr-un avant patriotic total gratuit fatza de dl C G? Mai face omul pomeni, dar nu de ordinul milionului de $……[ R ]
Ai idee cat a dat Musk pt Trump? Asta inseamna ca nu avem voie sa sustinem pe banii nostri pe cine dorim ca facem puscarie?
Da mizilicul de la PNL pt CG cat a fost? Banii aia au fost buni ca erau bani publici. Banii publici nu sunt controlati dar culmea, vin sa te intrebe pe tine ce faci cu banii tai…
O RUSINE națională!!! Condamnat politic. Noaptea mintii!! Inadmisibil!!
Lla presiunea opiniei publice a fost prelungita arestarea pana la prelungirea Ghencea
Cand va veni ora socotelilor, ce vor spune judecatortii aia, ca au primit ordin?
rromania, tzara imbecilitatilor… in care infractorii cu violenta sunt lasati liber sub control judiciar etc, dar unul care doneaza pentru o campanie electorala e tinut in puscarie.
Stalin danseaza cazacioc de bucurie, cand vede ca un roman e arestat PENTRU CORUPEREA ALEGATORILOR.
Păi nu veniră aci amricanii cu „drepturile omului , cu ”dimocracy și jambiere model KUKUVEA ( era una ieri la Chișnău pe post de extremă stăngă – driaptă cum o vedeam noi ÎN POZĂ ) . Hai ,cu turul 2 am înțeles că n-au înțeles , că la ei e numai un tur și aci trebea să fie din PREMA , ĂLA CARE AU ZIS EI . Oricum de ”omenoși sunt omenoși , mai ceva ca papa Pius care ezact cănd veni la Ciolanis și la Kelemenis l-au și ridicat pe Dragnia . Bă , azi nu găsirăți nimic de ”ridicat în cinstea mosafirilor simandicoși ? Domne , cică la ruși e la fel ca la amricanii lui Trump d-aia se au pe ”bune .