Decizie radicală a Reginei Camilla

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană,

De B C
Decizie radicală a Reginei Camilla

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană,

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană, conform unui comunicat al organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), transmite miercuri DPA.

Palatul Buckingham a transmis organizaţiei PETA „cele mai calde urări” din partea reginei Camilla şi a confirmat că regina nu va mai achiziţiona noi haine de blană. Astfel, regina Camilla păşeşte pe urmele reginei Elisabeta a II-a, care a trecut la portul blănurilor sintetice în ţinutele sale din anul 2019.

„PETA închină în onoarea reginei Camilla un pahar din cel mai bun clairet pentru că a demonstrat că este o regină adevărată care se alătură celor 95% dintre britanici care refuză să poarte blănuri de animale, după cum arată sondajele” a declarat fondatoarea PETA, Ingrid Newkirk.

„Este corect ca monarhia britanică să reflecte valorile britanice prin recunoaşterea faptului că blănurile nu mai au un loc în societatea noastră şi face ca folosirea blănurilor de urs de către Ministerul Apărării pentru căciulile gărzilor regale să fie din ce în ce mai absurdă şi mai deplasată”, a adăugat ea.

PETA susţine o campanie pentru renunţarea la folosirea blănii de urs pentru căciulile emblematice ale gărzilor regale britanice de mai bine de două decenii.

Scrisoarea expediată pe adresa PETA este datată 15 aprilie şi este scrisă pe o hârtie cu antetul Palatului Buckingham, provenind de la şeful corespondenţei regale. „Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, pot să confirm că Majestatea Sa nu va achiziţiona nicio nouă haină de blană (…) Mesajul este însoţit de cele mai calde urări din partea reginei”, conform scrisorii.

Atât regele Charles cât şi regina Camilla au purtat însă blănuri la ceremonia de încoronare – mantiile şi coroanele fiind împodobite cu blănuri de hermină. Charles a ales mantia purtată de bunicul său, regele George al VI-lea, în timp ce Camilla a purtat Mantia de Stat a Elisabetei a II-a precum şi o nouă mantie de stat împodobită cu blană de hermină despre care se crede că ar fi fost reutilizată de la o altă mantie mai veche.

PETA s-a oferit, de altfel, să-i trimită regelui Charles mantii regale noi, fără blănuri, în mod gratuit, înainte de ceremonia de încoronare.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. E plina lumea de idioti.Tot ce-i natural si nu poluiaza nu-i bun in schimb toate plasticele si sinteticele care poluiaza foarte mult prin procesul de fabricatie si apoi ajungand in mediul inconjurator e dezastru sant bune,dar cel mai periculos este samponul de spalat pe creier si dupa cum se vede foarte multi il folosesc.

  2. Acum maimuța are blana ei,care a crescut destul de mult încât să nu-i mai trebuiască altă blană…

  3. Daca o panarama a ajuns regina, atunci uk e la groapa de gunoi a istoriei…
    Au mai fost cazuri in familia regala britanica, dar unii din inaintasii acesteia au avut bunul simt de a renunta la ifosele regale.
    „Homalăul Șarlă” dovedeste ca face parte din famiglia regală a regelui Cioabă…

  4. Ce parere are regina despre portretul recent pictat pentru Charles?
    Toata lumea vorbeste despre el. Cele mai amuzante comentarii sunt ale marilor consumatorilor de arta.

  5. Ha, ha, ha! Regina Camila! Blanurile naturale vor fi incinerate sau ingropate ca sa polueze cu fabricarea blanurilor artificiale din petrol! Astia nu sunt normali la cap. In urma multor animalele care oricum mor, ramane blana gratis si fara sa polueze. Si totusi nerozii astia se lauda cu green deal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.