Deciziile lui Poroșenko și Iohannis la întâlnirea de la Kiev

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat marți că a convenit cu președintele Klaus Iohannis ca România, alături de Germania, să asigure tratament medical pentru soldații ucraineni.

„Ieri la Berlin și astăzi cu domnul președinte (Klaus Iohannis — n.r.) am căzut de acord pentru acordarea de tratament medical soldaților ucraineni atât în Germania, cât și România. Astăzi am primit un grup de reprezentanți ai Germaniei pentru anumiți soldați de-ai noștri care necesită tratament și am căzut de acord că în viitorul apropiat vom primi o astfel de delegație și din partea României”, a spus Poroșenko, în conferința comună cu președintele Klaus Iohannis.

Președintele ucrainean a vorbit totodată despre posibilitatea creării unei linii aeriene București – Kiev.

”Cred că ce aşteaptă oamenii din ambele state este o cursă aeriană Kiev-Bucureşti, în viitorul apropiat o să rezolvăm”, a spus Poroşenko.

Acesta a mai menţionat interesele comune ale României şi Ucrainei în domeniul energetic, precizând că săptămâna aceasta va fi o delegaţie Naftogaz, în România.

Preşedintele Ucrainei a anunțat că a convenit cu președintele Iohannis să reanime activitatea comisiei mixte prezidenţiale şi să organizeze următoarea sesiune a acestei comisii prezidenţiale în timpul vizitei sale la Bucureşti.

Aceasta este prima vizită a unui președinte român în ultimii 7 ani și ea are o semnificație simbolică. Trecem la o nouă etapă a relațiilor bilaterale. Am convenit să reanimăm activitatea comisiei prezidențiale mixte și să organizăm următoarea sesiune a acestei comisii prezidențiale mixte în timpul vizitei mele la București. De asemenea, am evidențiat direcțiile de perspectivă în relațiile noastre, este vorba de proiecte de infrastructură, de proiecte energetice și în alte domenii, care să aibă o concretizare practică pentru ambele părți. Am abordat și probleme care, tradițional, au fost sensibile, de exemplu Canalul Dunăre-Marea Neagră și am convenit să avem un dialog constructiv atât în plan bilateral, cât și în cadrul instituțiilor internaționale. Vreau să vă asigur că noi încercăm să demonstrăm că suntem în stare să găsim soluții comune pentru toate problemele care au fost irezolvabile de mulți ani. Am transmis Președintelui României mulțumiri pentru că România a fost primul stat care a ratificat Acordul de Asociere Ucraina-UE și acest aspect va rămâne consemnat pentru totdeauna în analele istoriei relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina. Acest lucru demonstrează, încă o dată, care este atitudinea României față de perspectiva europeană a Ucrainei și ca viitor membru al Uniunii Europene. Președintele României astăzi, încă o dată, m-a asigurat că o să susțină parcursul european al Ucrainei și pozițiile Ucrainei în instituțiile europene”, a mai afimat Poroşenko.
Petro Poroșenko a mai declarat marți că a convenit cu președintele român să facă tot ce le stă în putință astfel încât Transnistria să fie reintegrată în Republica Moldova.

„Totodată, am convenit să avem mai mult succes în micul trafic de frontieră, care ar ajuta foarte mult populația din ambele țări (România și Ucraina – nr.). Avem o linie destul de lungă de graniță comună, de aceea această inițiativă o să faciliteze trecerea frontierei pentru milioane de oameni de ambele părți. Am convenit că România o să susțină eliminarea vizelor pentru cetățenii ucraineni. Pentru aceasta, încă o dată, îi mulțumesc Președintelui României, care a avut mai multe inițiative atât în plan bilateral, cât și în plan regional. Cred că ceea ce așteaptă mulți oameni, din ambele state, este să avem o cursă aeriană directă Kiev-București și consider că în viitorul apropiat o să rezolvăm și această chestiune”, a mai spus liderul ucrainean.

Întrebat dacă a discutat cu președintele Iohannis despre posibilitatea ca România să vândă armament defensiv Ucrainei, șeful statului ucrainean a evitat un răspuns direct, dar a precizat că în acest moment unsprezece state UE vând astfel de armament Ucrainei, iar el nu le va nominaliza.

Iohannis: Poziția României este favorabilă menținerii regimului de sancțiuni la adresa Rusiei

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat în conferința comună cu liderul ucrainean că România se pronunță pentru menținerea regimului de sancțiuni europene împotriva Rusiei până la aplicarea integrală a acordurilor de la Minsk.

„Am subliniat în cadrul discuției importanța aplicării rapide și necondiționate a pachetului de înțelegeri de la Minsk din 12 februarie 2015. Pachetul trebuie implementat integral, neîntârziat și necondiționat. Poziția României este favorabilă menținerii regimului de sancțiuni al UE la adresa Federației Ruse, atâta timp cât nu se înregistrează aplicarea deplină a acordului sau dacă situația din teren continuă să se degradeze”, a spus Iohannis, după întâlnirea cu Petro Poroșenko.

Președintele a mai afirmat că România sprijină ferm apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană.

„Am dorit prin prezența mea la Kiev să reafirm voința de aprofundare a relațiilor noastre și sprijinul ferm al României pentru apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană. Atât domnul președinte Poroșenko, cât și eu am apreciat cooperarea româno-ucraineană ca fiind una solidă. România își dorește să fie un partener al Ucrainei și să împărtășească experiența și expertiza acumulată în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană și la NATO”, a spus Iohannis, la Kiev.

De asemenea, Klaus Iohannis a declarat marți că a convenit cu omologul său ucrainean acordarea unei vizibilități mai bune comunităților de români din Ucraina și celor de ucraineni din România.

„Am convenit că trebuie să dăm o vizibilitate mai bună comunităților noastre etnice care trăiesc în România și Ucraina. Ele trebuie să devină un liant și un pod în relațiile noastre. În acest sens, este nevoie ca mecanismele relevante pe linie guvernamentală să-și reia activitatea și să abordeze aspecte de actualitate”, a spus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.