Declaraţia deputatului Sebastian Ghiţă referitoare la o eventuală demisie a preşedintelui Klaus Iohannis din cauza unui presupus dosar pe numele soţiei, Carmen Iohannis, este catalogată drept „inepţie” de surse din Administraţia Prezidenţială.
„Declaraţia este o inepţie, nu este vorba de nicio demisie şi de niciun dosar”, au declarat surse din Administraţia Prezidenţială pentru Mediafax.
Deputatul Sebastian Ghiţă, pentru care procurorii DNA au cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, a afirmat miercuri în plenul Camerei Deputaților că preşedintele Klaus Iohannis ar fi „în pragul unei demisii” pentru că ar exista un dosar pe numele soţiei sale.
„Trăim astăzi într-o Românie în care președintele Klaus Iohannis este în pragul demisiei din cauza unui posibil dosar pe care, cumva, soția sa îl poate avea”, a afirmat Ghiță.
După ce a scăpat de gratii cu ajutorul colegilor săi deputați, Ghiță a mai spus, făcând referire la același subiect: „Sunt convins că în momentul în care un dosar al soției președintelui va fi pe rol, președintele va trebui să își dea demisia”.
„N-am mai multe amănunte să vă ofer”, a mai declarat deputatul întrebat de unde are informația despre dosarul soției lui Iohannis.