Deficit de îngrijire paliativă în România: „Centrele private nu sunt accesibile pentru majoritatea pacienților”

Un articol publicat de snoop.ro prezintă poveștile pacienților de la Hospice Casa Speranței și vorbește despre subfinanțarea cronică a sistemului, despre costurile din sistemul privat, situația paliației pediatrice, dar și despre „cazurile sociale” din spitalele de psihiatrie, comparând situația din România cu modelul funcțional din Germania.

O poveste de la Hospice Hope

Tudor Marius Gheorghe este un pacient de 78 de ani diagnosticat cu cancer de prostată în urmă cu opt ani, boală care i-a afectat între timp și vezica urinară și rinichiul stâng, scrie snoop.ro.

Locuia la Călimănești, în Vâlcea, unul dintre cele șapte județe fără servicii de îngrijire paliativă, și s-a mutat la fiica și ginerele lui, în București, după ce boala a evoluat și nu a mai putut fi operat.

La recomandarea urologului, fiica a făcut demersuri pentru internare la Hospice Hope, spitalul din Capitală al fundației Hospice Casa Speranței, iar familia a așteptat în jur de zece zile până s-a eliberat un loc.

Când a ajuns la Hospice, bărbatul nu se putea da jos din pat și nu mai suporta să vadă mâncarea, se arată în articol. După câteva zile de tratament, a început să meargă însă, apoi să mănânce și să vorbească. Spre finalul internării, care a durat două săptămâni, bărbatul spunea, în glumă, că și-ar fi dorit să revină pentru încă jumătate de lună, cu gândul la vizita fiului și a nepoților din Franța: „Să nu-i țin numai în București”, a spus el.

Serviciile paliative, o nevoie tot mai mare

Pentru Violeta Zlota, coordonatoarea programului de nursing de la Hospice, astfel de povești arată cât de mare este nevoia de a dezvolta sectorul de îngrijiri paliative din România. Potrivit Mirelei Nemțanu, director executiv la Hospice, fundația primește zilnic cereri pe care nu le poate onora, iar unii pacienți mor înainte de a fi internați sau înainte de a le putea trimite o echipă de îngrijiri la domiciliu.

Violeta Zlota povestește că mama ei a murit chiar într-un salon din spitalul în care lucrează, iar experiența a schimbat-o profund: „Abia când am fost aparținător am înțeles ce înseamnă cu adevărat pentru familie”, a spus ea. „A plecat fără dureri, a plecat curată, spălată, ținută de mână, spovedită”, a explicat femeia.

Dorina Oprea, asistentă-șefă la spitalul Hospice din București, insistă că o secție de paliative nu înseamnă doar suferință, ci și momente vesele, precum zile de naștere sărbătorite pentru pacienți sau, recent, două căsătorii religioase și o nuntă de aur.

Adevărata satisfacție vine însă din gesturile mărunte, spune ea: „Când mergi și stai de vorbă cu un pacient și i se luminează fața (…) și, când reușești, îți mulțumesc din toată inima”.

Serviciile integrate

Hospice Casa Speranței este cel mai vechi și cel mai mare furnizor de îngrijiri paliative din România, cu 6.000 de pacienți ajutați anul trecut, prin spitalele din București și Brașov, centre de zi, ambulatorii și zece echipe de îngrijiri la domiciliu. „Noi alternăm serviciile pe care le dăm pacienților noștri, astfel încât să rămânem cu ei până la finalul vieții”, explică Mirela Nemțanu.

Modelul Hospice nu a fost însă luat ca model de statul român, care oferă doar internare în spital, fără servicii publice de îngrijire la domiciliu, ambulatorii sau centre de zi, iar numărul de paturi rămâne mult sub necesar.

Datele obținute de Snoop de la CNAS arată că numărul internărilor decontate pe secții de paliație a crescut de la 608.564 de zile de spitalizare în 2023 la 1.083.252 de zile în 2025, adică aproximativ 32.433 de internări, la o durată medie de 33,4 zile. Raportat la cele 192.000 de persoane cu nevoi anuale de paliație, rezultă că doar aproximativ unul din șase pacienți a beneficiat de o spitalizare decontată de stat.

Subfinanțarea sistemului

O problemă cronică a sistemului este subfinanțarea, scrie snoop.ro. Statul decontează 273,04 lei pentru o zi de spitalizare într-un centru de paliație, public sau privat, suma fiind cu mult sub costurile reale.

Costul real

Aceeași situație este și la centrul de paliație pediatrică al Asociației Lumina din Bacău, unde costul real al unei zile de spitalizare este de 600 de lei, de peste două ori mai mult decât decontează statul, potrivit președintei asociației, Mihaela Dumitrache.

Contractul cu CJAS Bacău acoperă doar 370 de zile de spitalizare pe lună, sub cele 420-434 de zile reale dintr-o lună cu ocupare completă. Președintele Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative, Vladimir Poroch, confirmă, pe baza raportărilor furnizorilor pentru 2024, că pe ziua de spitalizare „costurile variază între 400 și peste 1.000 de lei, însă cel mai frecvent se situează în jurul sumei de 600 lei”.

Costurile la privat vs la domiciliu

Oncologul Alexandru Grigorescu susține că fiecare spital cu secții de oncologie ar trebui să aibă și câteva paturi de paliație, după modelul centrelor europene. El atrage totodată atenția că „centrele private nu sunt accesibile pentru majoritatea pacienților”.

Tarifele din spitalele private confirmă acest lucru, astfel că, de exemplu, la Enayati, ziua de spitalizare pornește de la 550 de lei, iar la Sfântul Sava variază între 680 și 770 de lei pe zi, cu cheltuieli suplimentare pentru medicație, analize sau materiale sanitare, servicii care, potrivit spitalului, nu sunt decontate prin CNAS.

Nici îngrijirea paliativă la domiciliu nu este finanțată suficient. Dacă în 2023 rambursarea era de 105 lei pe vizită, de aproape trei ori sub costul real raportat de furnizori, în 2026 tariful ajunge la 204 lei pe zi în mediul urban și între 214 și 253 de lei în mediul rural, în funcție de distanța până la pacient, potrivit CNAS. Numărul beneficiarilor a crescut de la 1.024 în 2023 la 2.059 în 2025, însă reprezintă doar puțin peste 1% din persoanele care ar avea nevoie de acest serviciu. La privat, un consult medical la domiciliu poate costa 500 de lei, iar o perfuzie de hidratare, între 250 și 450 de lei.

Paliația pediatrică

Un studiu din 2025, coordonat de Mihaela Dumitrache pe baza datelor Direcțiilor de asistență socială din țară, a identificat 14.499 de cazuri eligibile pentru îngrijiri paliative pediatrice, majoritatea în zone rurale cu acces limitat la servicii medicale specializate.

Dacă la momentul analizei existau aproximativ 50 de paturi de paliație pediatrică în toată țara, astăzi sunt 82, după deschiderea, din primăvară, a unui centru cu 35 de locuri la Sânnicoară, Cluj, al Asociației „Sfântul Nectarie”.

Medicul Antonela Ciobanu, care coordonează compartimentul de paliație pediatrică de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, spune că oferta rămâne mult sub nevoi: „Nevoia este foarte mare. Am paciente din București, de la Sălaj sau din Târgu Mureș, și n-au găsit mai aproape pe nicăieri unde să fie primiți acești copii.”

La centrul din Bacău, cele 14 paturi sunt mereu ocupate, iar pe lista de așteptare sunt tot atâția copii, spune Mihaela Dumitrache: „În acest moment avem 17 în așteptare (…) Dacă starea lor de sănătate nu le permite să aștepte, trebuie găsite alte soluții.”

Mirela Nemțanu adaugă că boala unui copil afectează, de regulă, întreaga familie, care rămâne adesea monoparentală, iar frații sănătoși ai copiilor bolnavi sunt numiți în literatura de specialitate „bolnavi ascunși”, pentru că, deși fizic sunt bine, suferă câteodată la fel de mult. Hospice construiește în prezent un spital pediatric nou, cu zece paturi, la Adunații Copăceni.

„Cazurile sociale” din spitalele de psihiatrie

Lipsa serviciilor comunitare afectează și pacienții din spitalele de psihiatrie. Potrivit raportărilor Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog pe 2025, dintr-un total de 15.259 de paturi de psihiatrie, 3.308 erau ocupate de „cazuri sociale”, adică persoane stabilizate clinic, dar rămase internate din lipsa unei soluții sociale de externare, dintre care 1.648 erau cazuri cronice. 654 dintre acești pacienți erau internați de peste zece ani, iar alți 312, de peste cinci ani.

În Germania, un model funcțional

Specialiștii consultați de Snoop consideră Germania drept unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de îngrijiri paliative din Europa, datorită integrării serviciilor în sistemul public de sănătate. Pacienții pot fi îngrijiți la domiciliu, la medicul de familie, în spitale generale, în secții specializate, în hospice-uri sau în centre rezidențiale, iar trecerea între aceste niveluri se face fără întreruperea continuității îngrijirii.

Sistemul este organizat pe două niveluri: îngrijirile paliative generale, care acoperă 80-90% dintre pacienți prin medicii de familie și serviciile comunitare, și îngrijirile paliative specializate (SAPV), introduse legislativ în 2007 și destinate cazurilor complexe, cu echipe disponibile non-stop.

Finanțare, exclusiv prin asigurările publice de sănătate

La 6 iulie 2026, rețeaua germană cuprindea, potrivit Asociației Germane de Îngrijiri Paliative, aproximativ 1.500 de servicii hospice ambulatorii, 270 de hospice-uri pentru adulți, 22 pentru copii și tineri și 340 de secții de paliative în spitale. Finanțarea se face aproape exclusiv prin asigurările publice de sănătate, iar peste 75% dintre pacienții incluși în programele SAPV reușesc să rămână la domiciliu până la sfârșitul vieții, dacă aceasta este opțiunea lor.

Altă poveste, aceeași realitate

Situația și problemele descrise de Snoop au fost, de altfel, documentate și de Europa Liberă, în articolul „De ce încalcă România dreptul de a muri cu demnitate. Cât de greu prinde un pacient un loc la îngrijiri paliative”. Este practic aceeași realitate, ilustrată însă printr-o altă poveste. Ion Andrei, pacient la Hospice Casa Speranței, a fost operat de urgență la Institutul Oncologic Fundeni. Pacientul a putut ulterior să simtă diferența uriașă după transferul său la Hospice, unde a ajuns la recomandarea unei rude.

Medicul oncolog Aurelia, șefa Secției de Oncologie-Îngrijiri Paliative a Spitalului „Sf. Luca” din București, a descris situația arătând că „paliația în România este ca un copil preșcolar, care a întâmpinat multe cuvinte și a început să le ordoneze ca să formeze.”

Medicul, care lucrase anterior în Irlanda, a subliniat și diferența de demnitate cu care sunt tratați pacienții terminali în străinătate, unde funcționează echipe complexe, dedicate exclusiv îngrijirilor paliative, spre deosebire de România, unde finalul de viață al acestor pacienți este lipsit de demnitate.

Deficitul nu s-a redus, s-a mutat în rapoarte

Pe baza unui raport guvernamental din 2019, mai arăta Europa Liberă, România avea atunci o acoperire de doar 35% din necesarul de paturi de paliație, iar 12 județe nu aveau niciun centru. Ministrul Sănătății de la acea vreme, Alexandru Rafila, a contestat cifrele și a vorbit despre cum o să se schimbe situația. Datele obținute ulterior au arătat însă că în 2024 existau doar 1.128 de locuri în spitalele de stat.

Prin urmare, în realitate, corelând cele două investigații, vedem că acest deficit nu s-a redus semnificativ în ultimii ani, ci doar s-a mutat, cel mult, dintr-un raport în altul.

Citește și: Bolnavii de cancer, buni de plată până la 5% din costul tratamentului. Proiect de lege inițiat de un suveranist