Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost ”mulțumiți” de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, informează surse politice citate de Agerpres.
Potrivit surselor citate, parlamentarii americani au întrebat ”ce s-a întâmplat în decembrie și au fost mulțumiți de clarificările oferite de președinte și nu au exprimat îngrijorări legate de eventuale probleme în luna mai”.
Discuția a fost calificată de sursele citate drept una ”extrem de bună, prietenoasă, dincolo de diplomația clasică”, iar reprezentanții Washingtonului ”au venit cu o atitudine caldă și deschisă”.
Cei opt reprezentanți ai Congresului american au subliniat că politica strategică militară a SUA rămâne ”neschimbată”.
Oficialii americani au spus că își doresc continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România, au mai transmis sursele politice.
Totodată, ei au arătat că vor sprijini includerea României în Programul Visa Waiver.
Referitor la Ucraina, congresmanii au apreciat poziția României și au arătat că înțeleg sensibilitățile specifice Flancului estic, au completat sursele citate.
La finalul discuției, oficialii americani nu au oferit nicio declarație pe tema anulării alegerilor.
Au venit cu alt scop nicidecum pentru ca s-a incalcat democratia,o vizita de un mare FAS !
Dupa ce sistemul a ” informat ” partenerul, care ne arunca din pat, toti tradatorii pot zambii, fals desigur
Toți sunt interesați de România pentru a-și realiza interesele lor , însă fără nicio legătură cu interesele poporului român și ale țării noastre.
Nu contăm pentru nimeni.
@Charlie-trol rus ,și dacopat.Si cufurit!Și pernicios!
Rămâne totuși să vedem,ce va zice administrația Trump , că din ce-am înțeles de pe la unii ,acești congresmeni ,sunt de fapt democrații globaliști chemați de ai noștri pe aici sa le limpezească apele pe aici,ei în fapt nu reprezintă administrația Trump
A.TI INTELES dragi români CUM E CU VOTUL vostru DEMOCRATIC și cine și cum v.a adus democrația …..EU ZIC SA pă.ră.si.ți România cât încă e posibil …. viața e una singura și nu merita ba.tjoc.or.ita de n.ist.e p.ar.az.iti i.m.po.st.ori
Acest articol a avut alt titlu…Si dupa schimbarea lui frauduloasa mi-a disparut comentariul de la 13:51 intrat la moderare dupa Mili!
Acum 5 minute am reclamat si am fost bloc cat din prima…
Cat de idi pot fi unii care cred ca americanii iubi un anti-ev. ?! Birtul este tribuna parlamentara a voastra !
Precis i-au mituit cu ceva…, ca dovezi nu au avut sa le prezinte si nici nu au in afara celor fabricate in laboratoarele Cotroceniului, ale SRI, SIE, CCR, etc.
Deci, JD Vance, Rubio si Elon Musk niste dezinformati. Vin americanii, o dezinformare de 80 de ani !!
Muicaaaa ! Venira americanii ! Gata, putem sa coborim din munti !
Cum ar fi spus alcoolicu’ Basila, „au venit sa-si ia tainu’ !” …
Nu mai e o „crima politica” ?! Ai ! Cum e mai jegurilor care vreti sa distrugeti Romania si poporul roman ! Ungurenilor, ungurenilor…?!
Unde-i Shosho??.. ea zicea ca americanii ii spanzura pe Ciolacu si pe Bolo in Piata Constitutiei. Nici americanii nu mai sunt ce erau…
Eu cred că reprezentanții Congresului american erau în vacanță, nu in vizită oficială aprobată de administrația Trump.
Lucrurile se vor lămuri.
Cu trupa de “consilieri” enumerați discuțiile au avut valoarea zero. La reluata votare Antonescu pe cal mare! Parcă era competiția mincinoșilor care nu pridideau să explice ce legală a fost decizia CCR care nu are în statut asemenea contribuții. Au cedat pământurile rare din zona Roșia Montană, de delegația Congres USA a fost mulțămită. Le-au dat cadou domul Bolojan și ceva clopuri de secui?
Eu nu inteleg un lucru…in decembrie si ianuarie Biden si Antony Blinken ne felicitau oentru anularea alegerilor, iar acum n…l de Trump si fardatul cu dermatograf la ochi,castorul Vance, ne critica. Singura explicatie…vor distrugerea ue…
Daca nu v-am spus-o, v-o repet: „Turul 2 la gunoi” !
„Investigație” la ăştia înseamnă să mergi în vizite amicale la cei investigați şi să asculți numai ce îți spun principalii suspecți??? Păi în logica asta, nu ar mai exista răufăcători pe lumea asta, că de fiecare dată ar spune o poveste frumoasă pentru prostit proştii.
Această vizită începe să miroasă a nişte viitoare înțelegeri economice extrem de păguboase pentru România. Congressmenii închid ochii, guvernatorii coloniei le oferă condiții avantajoase, totul e minunat, superb şi wonderful! Să tot faci bussinessuri cu alde tiristu, covrigaru şi milițianu, că vând totul ieftin!
Din moment ce mai întâi au fost la Chișinău,era de așteptat să fie aburiti de Bolovan&Ciolacu!
Singurii nemulțumiți au rămas reprezentanții țării de la est. Reiterez retragerea din cursă a următorilor candidați la prezidențiale: George Simion, Nicușor Dan și Victor Ponta, pe fondul știrilor din ultima săptămână referitoare la colaborări in trecut cu persoane pro-ruse.
I-au aburit si de data asta! Ciolacu a căzut iar in picioare!
BUNĂ! dar nu e de bine!
Deci 4 democrati bidonisti -sorosisti
si 4 republicani care nu-l plac pe Trump. Au acceptat lovitura de stat,i-a incurajat si au scris un raport mincinos fata de cele petrecute in Romania. ATÂT!
ZERO! VAX!
CARTONAȘ ROȘU, din primul tur !
Și Caracatița de Tablagii și Șorțulețe, la Tomberonul Politic.
Definitiv, măR🎯g…
● mElena PoMpa 1 -🌈Ba ●
NU CRED CA AU INGHITIT MINCIUNILE PRESEDINTELUI,PRIVITI MIMICA FETEI DOAMNEI CU CAPISON VERDE, CUNOSCUTA PENTRU AGRSEIVITATEA EI,SI A BLONDEI, PARCA SPUNE ,CE NE SPUNETI VOI AICI MINCINOSILOR,SOROSISTILOR ,MINTITI,MINTITI !
”I-a convins despre anularea alegerilor” cred ca autorul articolului nu mai intelege limba romana…totusi este platit pentru asta sau o face benevol ?…sau este detasat din padurile bucurestene cu ordin de serviciu la Cotidianul ?
Date fiind CeleScrise la Articolul lui Adrian SEVERIN, chiar că NU mă interesează PROGRAMUL Delegațiunii Americane …
Joc De Glezne …
Vezi ca Severin este la o varsta la care numai ei au dreptate, nu trebuie contrazis si pentru asta, nici citit. Tu ce asteptai, sa vina un american si sa-l puna presedinte pe un anti.ev. notoriu care o face contra vantului ? Te afli in tabara gresita, pe contrasens !
Acesti cogresmeni sunt ai sistemului!?
Poate are ceva cunostinte marele ”emisar”.
Dupa asa abuzuri mai e loc de o mangaiere pe crestet din partea americanilor?!
La nivel de parlamentari a mers la intalnire (ieri, parca) Paul Stanescu?! WOW ! despre ce vorbim?!
Crede sistemul ca dupa aceasta vizita aranjata, romanii ”inghit galusca?!”.
Nemultumirea se mareste cu fiecare actiune …una mai ticaloasa decat alta.
Americanii au criticat anularea alegerilor, metoda grosolana, costisitoare si nedemocratica. Ei au propus metoda practicata la ei: „trecerea glontului pe la ureche” ! Daca nedoritul nu renunta, insemna ca e trimisul Celui de Sus, de la penultimul etaj, ca mai sus este doar CCR-ul.
daca americanii ar fi fost chititi doar pe aflarea adevarul cu privire la anularea alegerilor din romania, nu ar fi facut escala in moldova, mai intai, ca sa ce: sa o salute pe sorosista????, iar dupa romania se duc putin si in grecia. administratia america, cea condusa de trump 😉cunoaste perfect ceea ce s-a intamplat in romania.
Potrivit informațiilor „Rambo”, un alt subiect discutat a fost anularea alegerilor de la finalul anului trecut.
În legătură cu acest subiect nu au exprimat îngrijorări referitor la scrutinul din luna mai și au fost mulțumiți de clarificările oferite de președintele interimar. Una peste bot suveranistilor,care credeau:turul doi inapoi.Crin Antonescu,presedinte.Simion ,sef galerie pe vapor,adica cei care trag la galere
Că au avut o întâlnire foarte bună i-am auzit eu când au spus deci nu mi-au precizat sursele.
Se pare că „turul doi, nu-i cu noi”.
Nașpa pentru unii.
Se pare că nici americanii nu mai sunt de încredere.
Păi nu mai retrag soldații din România și nu ne mai lasă pe mâna rușilor? Tocmai acum când aveam încredere în înțelepciunea rusească. Altă chestie nașpa. Pentru unii.
Unii observatori au apreciat că declarațiile lui Georgescu de laudă la adresa liderilor fasciști români din secolul al XX-lea și a președintelui rus Vladimir Putin, precum și comentariile care exprimau scepticism față de NATO, față de statalitatea ucraineană, față de sprijinul României pentru Ucraina și față de aspecte ale cooperării dintre SUA și România în domeniul securității păreau să fie în contradicție cu Orientarea euro-atlantică a României.
Presedintele interprimar Bolojan le-a prezentat dovezi irefoutabile,de nerefuzat
Presedintele interprimar Bolojan le-a prezentat dovezi irefoutabile
O delegatie din care face parte Ilhan Omar, nu poate avea nimic in comun cu Donald Trump, ci doar cu Gigi Soros.
Somaleza a venit sa evalueze democratia din Romania, va dati seama unde a ajuns Romania?
Între eu, soroshistii, la plimbare pe banii contribuabilului. Plus ceva „cadouri”.
„Clarificari” de la cine, de la artizanii anularii alegerilor ?! Urmeaza Ciolacu si poate CCR. Par a fi trimisii lui Biden.
Schizo și Covrigarul : mai o pălincuță, o masă festivă cu tradiționale, niște folcloriste . Rețeta ospitalității a funcționat din totdeauna, până uită americanii de ce-au venit 😄😄😄
Din ce spunea jurnalista Sorina Matei ,această delegație ,este una chemată de ai noștri ,cu componentă democrată globalistă și nu reprezintă administrația Trump
Doar claca mizeriilor infracționale din fruntea țării, a ajuns? Opoziția nu are niciun drept? P.s. Parcă o să citim că, vizita a fost de mare succes, bine înțeles, minciuni. Nu poți afirma că e un succes daca opoziția nu a fost invitata la această întrunire!
🎶 „La Palatul Treicoceni
Cîntă kukuveawa,
Bolovanu’ și ai lui
Și-au găsit beleawa!” 🎻……[Rumburak]
La ZOO Baneasa cat sunt programati sa viziteze ?Trec si pe la Cocosatul,ca e in drum si 2-3 mici nu strica tenul..
cred ca „americanii” din delegatie …au venit sa si vada rudele ori locurile de veci ale acestora ..Sa se convinga ca URMASII URMASILOR ..ori in lipsa acestora STATUL ROMAN..acorda alentia cuvenita RAMASIGTELOR PAMANTESTI ale celor ramasi …
Ha, ha! Iar o dă cotită Incruntatu’! Di ce nu zâce verdi-n față că ‘eia o vinit în schimb di esperiență să afle ș’ iei cum ar putia înșela ilectoratu’ trăgând Mâțu’ di cuadă-n Congres?…
Nu înțelegem ce mai păzește p-aCIA , că pe vremea Kukuvelei era mereu pe ”fază . Le dădea ea „deșteptarea dimineața , la prânz și noaptea , acuma ”VAX ALBINA , crema puca„ Încai acu o săptămână prindeau ”Simfonia lalelelor la Piteți . Nu-i nimic , vin la vară la Untold la Cluuuj . garantat VAN GHELE și ăla cu MISTEAUX-ul p-aci.
Tezaurul din aur al Romaniei, instrainat intr-un muzeu satesc din Olanda, si abandonat in raft timp de 7 luni pana a fost furat – misiune indeplinita. Faptuitoarea instrainarii ilegale si criminale a Tezauruli din aur, este Turcanu Raluca colega de sleahta cu Crin A., care nu sufla o vorba despre scoaterea din Tara a tezaurului, si cum ar mai putea sa fie recuperat. Ne doare sufletul de pierderea tezaurului, nu uitam si nu iertam. FBI american ar putea sa ajute la afacerea cu Tezaurul romanesc – cine, cum, pt ce, traseul comorii.
Acuma TURCANA e în ”Silențio CLOANȚA ! , CĂ SE PRODUCE SOȚUL -BATALUL – în fiecare sară la Gingi 24 TV . Cică a făcut dosar DNA-ul , dar stă KUKUVEAUA cu copoul pe el -Tudorel Toader, că mai are acolo cu vaxine , cu Ursule și tot nu-i ajunge . E problema cu Peșchir , cu Potra , cu Floca etc.
Democratii din delegatie au revenit la locul faptei? Nu ei au fost cei care prin Blinken au cerut anularea alegerilor? A venit o delegatie de neica nimeni in vizita; mai sunt si alte state unde se vor duce. Fac si ei un turneu inainte de Paste.
Nu vor trece de pragul „protocolar” aceste intalniri..PS. Sa spuna cineva daca era prevazuta de mai mult aceasta vizita?
La vederea solidei democratii ancorate in sistemul pluripartinic, capitalist, vibrant din Romania, aceasta tara prospera din NATO pentru care libertatea de exprimare ramane bunul cel mai de pret, vizitatorilor le vor da lacrimile. „Noi”, vor spune, „noi trebuie sa luam lectii de la voi, si nu invers!”
oare DE CE este anuntata voios , din ora in ora ,sosirea Delegatiei SUA ?
Raspunsul Corect = Delegatia este GL O B A LI STA .
Globalistii americani ajuta guvernul so r o sis t de la Bucuresti sa ramina la putere .
Minciuna – NU SUNT TRIMISII ADMINISTRATIEI TRUMP ci o echipa de soroșiști plătiți sa spele abuzul LOVITURII DE STAT
Aoleu, participa si domn Fenechiu.
Oare o sa le spuna si americanilor ca Raportul Comisiei de la Venetia nu se refera la Romania cum sustinea intr-o emisiune?
Romanii spera ca democratoii din delegatie o sa ii scoata bazma curata ca Blinken sa scapa ecu fata curata.
„Noi toți vom face lobby în sensul că România este un stat democratic și că deciziile Curții Constituționale se respectă. Ei probabil că vor avea curiozități, ne vor întreba, o să-i lămurim și cu siguranță din acest dialog va ieși o mai bună poziție a României în zonă’, a transmis Daniel Fenechiu.
Pe Fenechiu ,cu ceva ani in urmă l-am crezut om serios cu demnitate,dar am constat ca este ca mulți altii un latr.. de partid,oportunist,profitor.
CE SA ASTEPT DE LA PARTIDELE CARE NE CONDUC ? Vezi situația României; colaps FINANCIAR ,ECONOMIC si parcata in coada EUROPEI. Mai nou a fost instaurată cenzura si DICTATURA!
PS. Daca era sa ajute la eliminarea derapajelor actualei puteri o putea face in decembrie 2024 sau in ian 2025. Eu am constat că a fost doar un
joc de glezne. Mare parte a românilor au așteptat ,dar actuala putere a continuat din rău in mai rău până la instaurarea unei DICTATURI ASPRE.
NU VĂ FACETI ILUZII ! CINE ERA PUS DOMN IN TARILE ROMÂN DE CATRE TURCI?
CINE DĂDEA MAI MULT SI ERA SUPUS!
Alooo, ba mincinosule, pentru care zi e programul? Pentru ieri 14.04.2025 sau pentru 15.04.2025? Nu e specificat, asta înseamnă că e minciuni crase! Cumva se pregătește tortul ca reușita guvernamentala când de fapt, e un eșec total?! In niciun caz programul nu a fost pentru 14.04.2025 pentru că, abia la orele 16,00 au aterizat pe Otopeni/Henri Coandă, din Chișinău de la Sandu! Poate că pentru azi 15.04.2025 e valabil programul.
… minciunile „e” multe..
au veni ca sa aiba de unde pleca 😹😹😹 acesti democratii…saracii nostri se bucura aiurea.
Trump nu trimite vechiturii.