Demisia de onoare a guvernului olandez

Corespondenţă din Amsterdam

Printr-un act care dovedeşte că există demnitate în viaţa politică, premierul olandez, Mark Rutte, a prezentat demisia cabinetului său, care a încetat să se bucure de susţinere în Parlament. Motivul: diferenţe ireconciliabile în coaliţie în legătură cu tăierile bugetare necesare pentru ca Olanda să nu depăşească limita de deficit bugetar impusă de UE. Cea de 3% din PIB, pe care a susţinut-o cu mare ardoare mai ales când ţara nu era afectată de recesiune.

În ultimele luni, dezbaterea măsurilor de austeritate s-a situat în prim-planul vieţii politice olandeze. Tensiunile din coaliţie cu greu au putut fi ţinute departe de ochii scrutători ai jurnaliştilor. Nici măcar deplasările cu bicicleta la sediul guvernului ale premierului Rutte, echivalentul olandez al mersului cu Loganul la şedinţele de partid, deşi comentate savuros, nu au abătut opinia publică suficient de mult de la problemele cabinetului. În treacăt fie spus, Mark Rutte este un personaj apreciat în Olanda. Este de formaţie profesor de istorie – chiar şi acum mai predă cursuri o dată pe săptămână -, are o prezenţă publică impecabilă, iar statutul său de burlac aprinde imaginaţia multor aspirante la titlul de primă doamnă.

Cabinetul Rutte s-a născut cu greu şi cu multe moaşe acum un an şi jumătate, fiind compus din mai multe formaţiuni politice. Partidul pe care îl conduce, VVD (Partidul Libertăţii şi al Democraţiei), deşi învingător, nu a reuşit să întrunească majoritatea. Sarcină grea pentru tânărul Rutte, care s-a confruntat pentru prima dată în istoria modernă a ţării sale cu situaţia de a forma un guvern format din mai multe partide minoritare.

Aşa a luat fiinţă monstruoasa coaliţie. Din care face parte, spre oroarea multora, partidul de extremă dreapta încropit de infamul Geert Wilders. Cel care şi-a construit discursul politic pe anti-islamism, anti-est-europeni şi pe anti-imigraţie, în general. Azi, tocmai el este cel care rupe coaliţia şi reclamă alegeri anticipate. Motivul este unul la fel de populist: nu poate fi de acord cu impunerea austerităţii prin reducerea anumitor beneficii sociale, dictată de Bruxelles. În realitate, Wilders joacă o carte a disperării, pentru că a scăzut foarte mult în sondaje. Promisiunile sale electorale nu s-au fructificat în legi care să descotorosească Olanda de emigranţi, pentru că, evident, s-au dovedit a fi neconstituţionale sau în opoziţie cu Tratatele UE.

Wilders, creditat de Cotroceni ca direct responsabil pentru eşecul Schengen, s-ar putea să fie trimis în opoziţie după alegerile anticipate de la toamnă. Cu toate acestea, nu cred că trebuie să ne bucurăm prematur. Eroarea constă atât în aprecierea greşită a influenţei reale a lui Wilders asupra deciziilor de politică externă a Olandei, cât şi în minimizarea propriei vini a României, care a eşuat în a demonstra că paza graniţelor sale nu este afectată de corupţie şi trafic ilegal.