Jannik Sinner, numărul unu mondial al tenisului masculin, a fost găsit nevinovat de comiterea oricărei greşeli sau neglijenţe de un tribunal independent, după ce a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în luna martie, a anunţat marţi Autoritatea Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA), scrie Reuters.
Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, a indicat ITIA într-un comunicat.
„Acest membru al echipei a aplicat spray-ul între 5 şi 13 martie, perioadă în care ei i-au oferit de asemenea masaje zilnice şi terapie sportivă lui Sinner, ceea ce a dus la o contaminare transdermică involuntară”, a afirmat ITIA.
Această decizie este susceptibilă de apel la Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), a adăugat ITIA.
@Miorița
Ce pot sa zic, esti o biata oaie neroada care nu face cinste plaiurilor romanesti.