Deputatul Zamfir cere conversia creditelor din CHF în lei, la cursul istoric

Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir a anunţat că cere conversia creditelor din franci elveţieni (CHF) în lei, la cursul istoric, depunând un amendament la proiectul de lege al Anei Birchall, deputat PSD, potrivit Bursa.

Textul de lege prevede conversia împrumuturilor contractate în valută. Conform Anei Birchall, creditele luate în CHF ar urma să fie convertite la o valoare determinată ca medie aritmetică a cursurilor medii lunare din luna acordării creditului până la momentul conversiei.

Parlamentarul a precizat: „Aşa cum anunţasem, am mers astăzi (n.r. ieri) să depun amendamentul la acest proiect, însă au mai fost de efectuat câteva chestiuni tehnice pe text. Lucrăm la el şi mâine (n.r. astăzi) dimineaţă îl depun”.
Recent, Daniel Zamfir şi-a anunţat intenţia să amendeze această lege, precizând: „Am discutat şi cu liderul deputaţilor UDMR, Mate Andraş, cu care am convenit că legea, aşa cum a ieşit din Senat, este inadmisibilă şi vom discuta plecând de la propunerea lor (n.r. a unui grup de parlamentari care a promovat un alt proiect de lege pe aceeaşi temă). Noi am finalizat amendamentul pe care îl voi discuta cu asociaţiile şi cu câţiva colegi din Comisia Juridică şi îl voi depune la Parlament”.

Iniţiativa legislativă a Anei Birchall nu este singura din Parlament care are acest obiectiv, dar este proiectul care se află în cel mai avansat stadiu de dezbatere, respectiv la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, care este for decizional.

O altă iniţiativă pe aceeaşi temă, promovată de un număr de 18 parlamentari din toate partidele politice, urmăreşte ca rambursarea totală sau parţială anticipată a împrumuturilor bancare să poată fi efectuată şi în lei, la cursul de schimb mediu lunar, stabilit de BNR, din luna în care a fost încheiat contractul de împrumut.
În ultimul an, câteva bănci din piaţa noastră au lansat programe de conversie a creditelor acordate în moneda elveţiană, cu diverse discounturi la sold sau reduceri de dobândă.

Criza creditelor în franci elveţieni a izbucnit la jumătate lunii ianuarie din 2015, când cursul CHF a explodat, ca urmare a desfiinţării, de către Banca Centrală a Elveţiei, a pragului de 1,2 CHF/euro, impus în 2011.

Conversia creditelor contractate într-o valută care a crescut cu mai mult de 20% faţă de valoarea pe care o avea la momentul acordării respectivelor împrumuturi este recomandată şi de Directiva Europeană 17/2014, care ar fi trebuit să fie deja transpusă în legislaţia naţională.
Deputatul Ana Birchall a depus, recent, o interpelare adresată viceprim-ministrului Costin Borc în care solicită motivaţia Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri cu privire la întârzierea transpunerii în legislaţia românească a Directivei 2014/17/UE.

Un proiect de transpunere a acestei directive a fost întocmit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Dacă Ordonanţa va fi aprobată în forma în care a fost redactată, atunci creditorul va fi obligat să se asigure că, în cazul în care un contract de credit se referă la un împrumut în valută, acest contract prevede dreptul consumatorului să poată converti, oricând pe parcursul relaţiei contractuale, creditul într-o monedă alternativă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.