Deputatului Cătălin Rădulescu i-a fost suspendat permisul de port-armă

Deputatului PSD Cătălin Rădulescu i-a fost suspendat permisul de port-armă, în urma verificărilor efectuate de polițiști după declarațiile făcute de parlamentar în spațiul public, au declarat vineri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Conform acelorași surse, Cătălin Rădulescu s-a prezentat vineri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, iar ulterior au fost efectuate verificări inclusiv la locul de deținere a armelor.

Polițiștii din Argeș s-au sesizat din oficiu și au anunțat, pe 14 martie, că fac verificări cu privire la respectarea regimului armelor și munițiilor, după ce Rădulescu a afirmat că deține o armă letală.

„Referitor la declarațiile apărute în spațiul public privind utilizarea de către o persoană publică a unei arme letale, vă informăm că Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș s-a autosesizat și desfășoară activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare”, se precizează într-un punct de vedere transmis la acel moment de IPJ Argeș.

De asemenea, Parchetul General s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice, în urma declarațiilor făcute de deputatul Cătălin Rădulescu.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeș, a declarat, într-un interviu pentru „Adevărul”: „Pentru ce mai se duc oamenii în Piața Victoriei acum și pentru ce noi nu ieșim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franța, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară și ei autorizare”.

El a mai spus că are o armă AKM: „Dacă vreodată mai vine cineva cu vreo idee să schimbe statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag. Imediat! Imediat! Dar pot să ies unde vreau eu, dacă mă apucă vreo nebunie, pot să ies să trag unde vreau eu, e riscul meu și hotărârea mea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.