Între Republica Moldova și Germania există prietenie. Totuși, Europa se confruntă cu alte probleme decât perspectiva de aderare a Republicii Moldova, transmite Unimedia.md. De această opinie este editorialistul publicației germane „Der Spiegel”, Philipp Wittrock, comentând vizita cancelarului german Angela Merkel în Republica Moldova.
Potrivit autorului, prim-ministrul Vladimir Filat vrea să aducă Republica Moldova în UE, iar vizita lui Merkel este un semnal important în această cale. Merkel a lăudat reformele realizate în ultimii ani, iar membrii delegației germane au exprimat opinia că din cele șase țări ale Parteneriatului Estic, Republica Moldova are cele mai mari progrese. Cu toate acestea, cancelarul german nu a menționat despre posibila aderare la UE și a spus că, pentru a realiza perspectiva europeană a țării este nevoie de a parcurge calea integrării „pas cu pas”.
„Între Republica Moldova și Germania există prietenie. Totuși, Europa se confruntă cu alte probleme decât perspectiva de aderare a Republicii Moldova”, consideră autorul.
Pe lângă toate, problema transnistreană deocamdată nu a dispărut. „Până în 2011, în Transnistria era la putere un clan autoritar, nostalgic după Uniunea Sovietică. Imediat după preluarea mandatului de „președinte”, Evgheni Șevciuk a mișcat lucrurile. Germania are un interes semnificativ în acest sens, iar Chișinăul apreciază foarte mult aceste gesturi”, mai scrie autorul.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.