Deschiderea primului Summit Parlamentar al Formatului București (B9)

Debutul evenimentului a prilejuit o întâlnire între șeful statului, Klaus Iohannis, și Călin Popescu Tăriceanu.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Deschiderea primului Summit Parlamentar al Formatului București (B9)

Debutul evenimentului a prilejuit o întâlnire între șeful statului, Klaus Iohannis, și Călin Popescu Tăriceanu.

Primul Summit Parlamentar al Formatului București (B9), reuniune de diplomaţie parlamentară la care participă reprezentanţi din 9 state europene, precum şi înalţi responsabili ai NATO, a început miercuri dimineață.

Cele nouă state membre ale Formatului Bucureşti Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România şi Ungaria și/au trimis reprezentanți. Participă, de asemenea, invitaţi de onoare – preşedintele Senatului francez, preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, precum şi şeful Statului Major al Apărării – generalul Nicolae Ciucă.

Klaus Iohannis, prezent la eveniment, a susținut o declarație de presă , în care a amintit că Formatul București „s-a consolidat într-o platformă de dialog informal foarte utilă, pe teme de securitate, între statele de pe Flancul Estic al NATO, care au devenit deopotrivă beneficiare ale măsurilor de descurajare adoptate la nivel aliat, precum și contributoare active la securitatea euro-atlantică, a NATO în întregul său.

Ceea ce ne-a adus împreună au fost percepţiile similare privind riscurile de securitate actuale şi provocările provenind din vecinătatea estică.

Principiile călăuzitoare ale Formatului Bucureşti vizează furnizarea unei contribuţii rezultând din experienţa şi expertiza specifice statelor participante la Format, cu înțelegerea că menţinerea şi consolidarea coeziunii, unităţii şi solidarităţii aliate rămân esenţiale.“

 

 

 

 

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.