Polițiștii de frontieră fac marți dimineață 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Vaslui, Galați și Iași pentru destructurarea unei rețele de contrabandă cu țigări, anunță IGPR.
„În această dimineață, începând cu ora 06.00, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, au declanșat o acțiune specifică pentru destructurarea unei rețele infracționale care avea preocupări pe linia contrabandei cu produse din tutun. Sunt în desfășurare 11 de percheziții domiciliare la mai multe adrese de pe raza județelor Vaslui, Iași și Galați la care participă polițiști de frontieră din toate structurile Poliției de Frontieră de pe raza județelor Vaslui și Iași și vor fi puse în aplicare 22 mandate de aducere la audieri”, precizează sursa citată într-un comunicat.