Trupul copilului de 4 ani dispărut de Florii împreună cu unchiul său după ce au plecat să se plimbe cu barca pe Dunăre, iar ambarcaţiunea s-a răsturnat, a fost găsit în ziua de Paște.
Corpul copilului a fost văzut de un localnic, duminică dimineață plutind pe apa Canalului Dunăre – Marea Neagră, în apropierea ecluzei de la Cernavodă, acesta anunţându-i pe poliţiştii Postului Transporturi Navale Cernavodă.
Duminica trecută, un copil şi unchiul său au fost daţi dispăruţi după ce s-au răsturnat cu o barcă cu motor pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. Cei doi petrecuseră duminica Floriilor împreună cu mai multe persoane pe malul canalului, iar în a doua parte a zilei unchiul a vrut să îşi plimbe nepotul cu barca.
Corpul bărbatului a fost găsit sâmbătă plutind pe apă, în amonte de ecluza de la Cernavodă a Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Bărbatul avea 32 de ani.