Cu Boboteaza din 6 ianuarie şi Sfântul Ioan Botezătorul, din ziua următoare, se încheie ciclul de săbători început cu Naşterea Domnului. Botezul lui Iisus şi celebrarea celui care l-a împlinit în apele Iordanului încheie sărbătorile de iarnă, cu fapta sfântului care, aşa cum spunea Părintele Stăniloae, „a simţit venind din Acela o lumină sau de la Duhul Sfânt din El”.
Intitulată inspirat „Întru întâmpinarea «Luminii lumii»”, o expoziţie de la Galeria Veroniki Art adună pe simeze lucrări de pictură, sculptură, frescă, mozaic, vitraliu şi icoane pe sticlă semnate de 10 artişti: Paul Constantin, Dan Gavriş, Dorin Handrea, Mihai Macri, Dorel Manole, Hellene Diana Neagu, Vasile Pop-Negreşteanu, Dumitru Radu, Dumitru Sorica şi Dorel Zaica. Autorii aparţin unor generaţii diferite şi se apropie tot diferit, din punctul de vedere al figurării, de semnificaţia sacră a Naşterii lui Iisus sau de momente ale existenţei sale.
Cele mai multe piese amintesc iconografia instituită sau devenită tradiţională. Este cazul, cu precădere, al icoanelor pe sticlă semnate de Mihai Macri: „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, „Naşterea”, „Intrarea în Ierusalim”, „Răstignirea”, „Înălţarea”. Artist complex, Mihai Macri păstrează în pictura sa pe sticlă întreaga prospeţime a artei populare. Figurile, peisajele de fundal, plasarea personajelor în compoziţie respiră naivitatea şi puritatea sentimentelor iconarilor pe sticlă din satele transilvane, transformând sala ce-i este destinată într-un loc de autentică plăcere estetică, aliată cu sentimentul sacrului.
Dumitru Sorica, Stejarul din Mavri
Doi alţi artişti se păstrează în acelaşi perimetru iconografic, de data aceasta al icoanelor pe lemn sau al frescelor, transpunând însă imaginea în alte materiale decât cele ale picturii. Paul Constantin iveşte, în colajele sale cu aspect de mosaic uneori, figurile frontal, cu o intensitate a privirilor greu de trecut cu vederea. Chrişti tragici sau simbolice compoziţii ca „Ochii lui Iisus” ori „Cămaşa” poartă o încărcătură afectivă contaminantă. Oarecum asemănător, sublimat însă de transparenţa sticlei prinse în vitralii, registrul cromatic al mai tânărului Dorel Manole captează privirea.
Aerate, ascultând de regulile compoziţiei monumentale, compoziţiile lui Vasile Pop-Negreşteanu au personajele plasate pe fondul auriu sau de intenţionată transparenţă, comunicând un sentiment sărbătoresc, în care bucuria pare a fi ultimul obiectiv. Solemnitatea, tradiţionalul aur, obţinut prin folosirea şlagmetalului, ca în „Maica Domnului Platytera” (schiţă-proiect pentru Altarul Catedralei ortodoxe din Oaş) şi „Naşterea Domnului”, trimit la tehnicile clasice ale picturii religioase.
Mai speciale, trecând ca modalitate de tratare a figurii şi de rezolvare plastică în zona manierismului, Sfintele Fecioare ale unui artist ce apare mai rar în public, Dorel Zaica, vorbesc un dublu limbaj. Că despre sacru e vorba ne-o dovedesc cromatica, calmul suveran, gestul aproape religios care trasează liniile ondulate din care se nasc figurile. Madone alungite, cu prunci visători, în care bucuria naşterii este înlocuită de meditaţie şi, parţial, de durere. Aceeaşi graţie şi eleganţă a liniei caracterizează mâinile ridicate în rugăciune sau trupurile curbate din „Plecăciunea evlaviei”.
Lucrate în mozaicul atât de drag artei bizantine, operele lui Dumitru Sorica apelează la simboluri. Mâinile ce închipuie „Sfânta Treime”, „Stejarul din Mavri”, sugerând de asemenea Sfânta Treime sau „Sacrificiul lui Avraam” capătă nobleţea marmurii în culori calde, preţioase. De un alt fel de intensitate vibrează sculpturile lui Dumitru Radu. „Îngerii” lui în bronz patinat par a purta toată durerea lumii, ridicaţi pe culmi sau desprinzându-se din magma ei.
Îndepărtându-se de figurarea realistă, Dan Gavriş transpune sacrul în echilibrul sculpturilor sale în lemn policromat, sugerând sfinţi, rozarii, cruci sau plecăciunea rugăciunii în volume epurate sub care se simt clocotul şi sfâşierea căutării. Oarecum asemănător, Dorin Handrea mută accentul pe universalitatea sacrului, în „Între cer şi pământ” sau „Univers tăcut”.
Hellene Diana Neagu, Ţestoasa Imperială
O lume specială, în care revelaţia divină (una dintre lucrări se intitulează chiar aşa) formează lucrările din lemn şi alamă aplicată ale Hellenei Diana Neagu, care introduce o dimensiune panteistă: ţestoasa ca simbol al supremei sacralităţi, fie că este numită „Rege”, „Regină” sau „Ţestoasa Imperială”. Eternitatea prinsă în rotundul carapacei însemnate în formă de cruce de discurile aurii ale alamei. Între creştin şi păgân, operele ei surprind şi captivează prin forţa sugestiei.
Am vizitat expoziţia într-o după-amiază de Crăciun, ascultând muzica rafinată a colindelor transpusă pentru urechea melomanilor sofisticaţi. Indiferent de rezovarea lor plastică, exponatele purtau, indubitabil, sinceritatea mesajului, lumina căutată sau găsită în ceasuri de cumpănă sau de gratitudine faţă de divinitate. Una dintre puţinele expoziţii cu caracter religios în care arta era la ea acasă.
