Despescu, după demitere 

Bogdan Despescu, șeful demis al Poliției Române, a transmis un mesaj

Despescu, după demitere 

Bogdan Despescu, șeful demis al Poliției Române, a transmis un mesaj

Bogdan Despescu, șeful demis al Poliției Române, a transmis un mesaj colegilor săi, exprimându-și convingerea că în cazul care a dus la înlăturarea lui de la conducerea instituției, cel privindu-l pe polițistul arestat pentru agresiune sexuală, a acționat corect.

Sunt conștient că eforturile noastre, ale celor pentru care meseria de polițist este o vocație, pot fi umbrite cu ușurință de comportamente izolate ale celor care nu au înțeles că uniforma de polițist nu te poziționează deasupra legii. Un astfel de caz, căruia i-am acordat o atenție deosebită, a fost relatat și în ultimele zile. Vă asigur că am dispus luarea tuturor măsurilor pentru identificarea și prinderea persoanei în cauză, precum și pentru tragerea la răspundere a celor care nu și-au îndeplinit atribuțiile. Am făcut tot ce s-a impus pentru stabilirea cauzelor reale care au condus la această situație. Nu am dorit să dau curs discuțiilor lansate în spațiul public întrucât am considerat că rezultatul anchetei este cel care trebuie să lămurească aceste aspecte. În ceea ce mă privește, îmi exprim convingerea că timpul va demonstra că modul meu de acțiune a fost corect. De altfel, activitatea mea profesională a fost întotdeauna caracterizată de respectarea legii, de integritate și echidistanță, iar unul dintre angajamentele asumate a fost toleranță zero față de orice individ care a încălcat legea, indiferent de calitatea acestuia, transmite Bogdan Despescu.

Inspectorul șef demis al Poliției Române le-a mulțumit colegilor săi pentru sprijinul acordat, menționând că „a fost o perioadă grea, dar frumoasă, cu foarte multe provocări și numeroase cazuri complexe rezolvate”.

„A fost o perioadă grea, dar frumoasă, cu foarte multe provocări și numeroase cazuri complexe rezolvate. Deși am rămas mai puțini și am avut la dispoziție resurse limitate, cetățenii nu au resimțit acest lucru datorită nouă, celor care am știut să ne desfășurăm activitatea cu devotament, sacrificiu și respect față de lege și comunitate. Rezultatele vorbesc de la sine, Poliția Română fiind una dintre cele mai apreciate și respectate instituții, atât în România cât și pe plan internațional. Împreună, am reușit menținerea trendului descendent al criminalității sesizate, în special în privința criminalității stradale, criminalității comise cu violență și a celei din mediul rural, iar întreaga activitate a condus la creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni, înregistrându-se cel mai ridicat nivel al
acesteia din ultimii 10 ani”, mai spune Despescu.

Prim-ministrul interimar Mihai Fifor a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Bogdan Despescu din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.

Totodată, Fifor a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, a lui Alexandru-Cătălin Ioniță.

Ambele decizii au fost luate la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, și vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Pe 9 ianuarie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunţa că i-a trimis premierului de la acea vreme, Mihai Tudose, propunerea de schimbare din funcţie a şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Bogdan Despescu.

Carmen Dan a propus atunci înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă. Mihai Tudose a anunţat însă ulterior că Ioniţă a refuzat numirea şi că el i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport, fără însă a lua o decizie privind demiterea.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. oriunde mergi sa te angajezi daca nu lingi si nu pupi unde trebuie nu esti luat. orice functie de conducere la stat este data pe criteriu politic sau de apartenenta la un clan. Ai doare-n c de „cetateni”, dovada e ca stau numai in masini, simuleaza ca fac si ei ceva, justitia si tot ce mai e lucreaza doar pe fapte cu violenta sau fapte consumate. la puscarie merg prostii, sau cativa miei sacrificati, restul sant pe domiciliar. Omul tot bine o sa fie, o sa vedeti, doar nu i-au luat arma si legitimatia. Ce ziceti daca o sa fie trimis in vre-un post la vre-o ambasada, sau ofiter de legatura in vre-o capitala eu ? sau omul o sa-si faca vre-o firma de paza si cand mergeti la magazin oamenii lui va vor cauta in traista, ca vorba aia „romanii fura”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.