Despre munca într-o peșteră caldă

Fac parte dintre cei cărora lucratul de acasă, în româna păsărească zis și „remote”, le face și bine și rău. Îmi lipsesc sosirile la birou și schimburile de informații despre evenimentele nopții din toată lumea și din țară. În cinci minute, făceam o revistă a planetei! Pe vremuri, cînd nu aveam pe masă decît telefoane cu interior și nu auzisem de mobile, se întîmpla la fel. Ieșeam pe holul de la Flacăra și în cinci minute aflam ce reacție a avut ieri sau alaltăieri Nicolae Ceaușescu la întîlnirea cu Brejnev. De la revista Flacăra nu mergea nimeni în deplasare cu „președintele”, dar erau destui de la Agerpres și de la Scînteia care îl însoțeau și care „dădeau prin Casă”.La birou, aflam ce-i prin țară. Fiecare avea un prieten sau o rudă prin provincie și ”dădea din casă”. Cînd circulația în București era oprită, veștile circulau mai greu. Și tot aflam ce-i în țară și în străinătate, chiar dacă despre unele nu se putea scrie. Sau se putea, dar nu apărea. Și după una-două din astea, începeau problemele.

Nu despre asta vreau să scriu acum, ci de viața noastră în care poveștile veneau ca la un magnet și aflam „pe surse” (titlul a devenit numele unei ciorbe jurnalistice cu iz de știre) și din care aflam tot ce se întîmplă în jurul nostru. Poveștile de dimineață ne țineau aproape, ne dădeau sentimentul libertății și al unei anume solidarități. Dacă unul avea un necaz,  ceilalți îi întindeau o mînă. Dacă ajungea în spital, îi făceam niște vizite. Cît de urîți ideologic au fost acei ani, pe atît de frumoși au fost omenește vorbind din punctul de vedere al comunicării interumane, al tinereții, al competiției și al ambițiilor profesionale.

Pe vremuri, aveam program. Nu cu o fișă de pontaj, nu cu o condică. Dar trebuia să mergem și să ne facem treaba. Nu puteam să dispărem în ceață. Tehnica mea de a evita corvezile din redacție era mersul pe teren. Băteam țara cu trenul, cu mașina, cu tractorul sau camionul, pe jos și cu ce venea la „ia-mă, nene”. Așa am dat peste cele mai frumoase subiecte și peste cele mai trăznite povești și întîmplări. Fuga de birou m-a transformat în reporter de teren și asta a fost bucuria vieții mele. Mi-a prilejuit cele mai profunde întîlniri cu semenii și cu țara.

Românii nu mai vor la birou, nici pentru bani mai mulți

Acum, toată documentarea jurnaliștilor se reduce la „research” pe net, la copy-paste, la căutat pe Facebook. România nu se mai vede nici măcar din privitul de la fereastra autobuzului sau a tramvaiului. A dispărut și drumul de acasă spre redacție și înapoi. Pînă și discuțiile oamenilor din tramvai sau din autobuz au dispărut, iar în metrou se citește sau se doarme ca la New York.

Pentru unii oameni, mersul la birou era un chin. Un mare medic locuia la intrarea în Drumul Taberei și lucra la Spitalul Fundeni. N-o să uit niciodată dimineața unei ierni cu circulația interzisă cînd din autobuzul cu burduf, lunecat într-o rînă ca un animal deșlelat, l-am văzut pe unul din marii medici ai României, cum îmbrăcat elegant, cu palton și cu fular alb, s-a agățat de scara mașinii de pe linia 68 R. Co o mînă se ținea de bară, cu cealaltă strîngea mînerul unei genți diplomat. Autobuzul se tîra cu ușile deschise și din spartele lui nu se zărea decît o mînă cu o geantă diplomat, bălîngîndindu-se în afara mijlocului de transport.

Au dispărut sardelele din autobuz. Peste ani, au reapărut sardelele de pe Bulevardul Magheru, din Militari, de pe Ciurel, de peste tot, claxonînd în ploaia de înjurături.

Lucratul de acasă însingurează enorm și mută țara pe Facebook. Cîștigi timp și trăiești cu iluzia că știi, că ai timp pentru tine. Parcă ai cîștiga un picior ca să mergi mai repede. Dar nu-ți dai seama că ai pierdut un ochi, o mînă și mai toate simțurile. Nu mai pipăi viața, nu mai miroși, nu mai vezi decît pe net și, din cînd în cînd, de la geamul automobilului sau al …metroului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 59

47 de Comentarii

  1. DIGITALIZAREA E CALEA SPRE LAGĂRUL DE CONCENTRARE DIGITAL ANTIHRISTIC, din care nu exista scăpare, ci doar plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

    • bai alde palaria mea, de ce nul dati jos pa meamtu ala zis iohannu, acuzat de hotie si inalta tradare??

      ce poa sa fie germanu, can asi batjocoreste poporul pa care a fost selectat sal distruga. CU dealde „romanii mei”. „romania, lucru bine facut”, „romania educata” etc, hot de case pan acte false si uz de acte false, numa dai ca erau naziste, batjocorind Horia, Closca si Crisan omorati de germanii, punand o statuie de boyer german in mijlocul romaniei la sibiu, fara sa participe la interviuri sa spuna publicului ca de ce vrea el sa fie presedinte, etc etc si etc.

      adica ce papadia mea mai asteptati de nul aducet pa germanu tradator de tara in fata plutonului de executie pa stadion??

    • „Bucha, o înscenare! Am văzut personal crimele abominabile comise de Batalionul Azov”. Un medic voluntar francez denunță crimele comise de luptătorii ucrainei din Batalionul Azov asupra prizonierilor ruși. Adrien Bocquet, fost pușcaș marin în armata franceză, s-a întors recent din Ucraina.„Aș adăuga că nu doar în Franța sunt ascunse aceste crime, ci și în Italia și în toate națiunile care susțin Ucraina se aplică această cenzură” .„Am văzut crime abominabile comise de Batalionul Azov”. A văzut soldați ruși luați prizonieri, „legați și bătuți”, care se aflau într-un fel de magazie asemănătoare unui hangar. „Rușii au fost aduși de trei sau patru persoane într-un microbuz”. „Militarii Azov sunt peste tot.Sunt cam 20.000 de oameni. Au însemnele neonaziste. Ceea ce mă șochează enorm este că Europa dă arme soldaților neonaziști. (…) Am lucrat cu acești tipi („azoviștii”, n.r.) le-am dat medicamente. Știți ce spuneau în fața mea – eu înțeleg puțin ucraineana și rusa și mulți dintre ei vorbesc engleză? Glumeau că, dacă dacă s-ar întâlni cu evrei sau cu negri, i-ar tranșa în felii. Luptătorii din Batalionul Azov îi întrebau pe ostaticii ruși care dintre ei sunt ofițeri și făceau asta doar pentru a-i ucide pe loc. Dacă nu răspundeau, prizonierii se alegeau cu un glonț în genunchi. „La Bucha a fost o înscenare”. A avut curajul să-i întrebe pe cei din Batalionul Azov de ce comit aceste violențe și i s-a răspuns că așa se procedează peste tot, „în toată Ucraina”. „Luptătorii Batalionului Azov sunt peste tot, chiar și în Occident, poartă simboluri neonaziste”, mai zice fostul pușcaș marin. „Știți unde depozitează ucrainenii armele primite? În locații civile sau lipite de clădiri civile, fără ca măcar oamenii de acolo să știe. Vin camioane noaptea și descarcă lăzile de arme’’.

  2. Un manifest al vârsta a treia catre trecutul romantic! Mai pe scurt „Am văzut un indexat de vârsta a treia cumpărând biscuiți «Eugenia» privatizați” Cine manca biscuiti Eugenia,preferati caviarului?Ghici

  3. felicitari pentru sinceritate,Domnule Nistorescu!
    asa e:a disparut TRAITUL;vorbim mai frumos decat traim !

  4. DA. DIGITALIZAREA ESTE LAGARUL MONDIAL IUDEOMASONIC ANTIHRISTIC ANTIUMAN ANTINATIONAL ! DISPARITIA BANILOR FIZICI INSEAMNA INTRAREA IN LAGARUL DIGITAL MONDIAL!

  5. Munca într-o peșteră caldă te face să nu-ți mai vezi țara, dezmățul străinilor pe țara ta. Zile trecute am fost în satul bunicilor peste Olt de Avrig. De ani de zile firma Geiger Transilvania (!) scote valast din lunca Oltului si-l trece nestingherit zilnic cu sute de bascule de 40 tone peste baraj. Acum pe stânga drumului spre sat unde în această perioadă era land de grâu sau Porumb sau cultură de cartofi era o gropă din care se scotea balast. Terenul arabil din hotarul satului Săcădate din care au trăit străbunicii, bunicii și crescut părinții este o groapă cu apă. În anul 2000 încă întrepinderile erau în Sibiu. Rase toate și în locul lor Supermarketuri. Întrepriderile noi, ale altora, în “parcuri” industriale , alaturi de parcuri de alte supermarketuri nici unul românesc și în ele nici un magazin, dar nici unul cu nume românesc, plus sute de hectare de parcări și pădure de blocuri pe terenuri arabile arabil de la marginea Sibiului. În curând monumentul ridicat victoriei lui Mihai Viteazu în Bătaliei de la
    Șelimbăr care a cosemnat Prima Unire a celor trei probincii românsști va dispare! Nimeni nu poate opri firme ca Geiger, Holzindustrie Schweighofer și altele să deșertifice România. Protecția Mediului și SRI și partidele sau la calculator stau în peșteri calde frumos amenajate, digitalizate de unde pot vede și asculta oamenii nu și ce să întâmplă cu țara copiilor și nepoților noștri. Se vede că nu-i interesează. La o adică au proprietăți în Spania, Franța etc… și cred că pot scăpa. Cu se iau banii rușilor, tot așa Occidentul va găsi motivare să fure banii și proprietățile rmânilor

  6. CE EXTRAORDINAR ERA IN COMUN-ism,ADICA IN SOCIAL-ism. eram 12 mil.de salariati,toti cu
    carti de munca.LUCRAM 8 ORE.1 ORA ERAM LA CANTINA,1 ORA FUMAM,BEAM CAFEA,CITEAM ZIARE,
    MERGEAM LA CLUBUL FABRICII,LA SPECATCOL CU BRIGADA ARTISTICA,BEAM BERE,PIPAIAM GAGICI
    SI ORA 15 PONTAM PLECAREA.EHE,EHE…FRAIERILOR.STATI CA TALAMBII PE PC,TELEFOANE,TV,BA
    RURI,DISCOTECI,CONCURSURI DE TEMBELI-bucatarie,survivor,maruta tinichea,muzicii de cocalari-zurbagi,gradina iubiri-cu diavoli tatuati,cu muschi,si fufe cu 10 clase neter
    minate.SI UITE ASA,MANGLITORI DE TIMP,AJUNGETI LA 70 ANI,EPAVE CAPITALISTE CONSUMISTE.
    CA ITI STATEA RAU IN FABRICI,UZINE,FACULTATI,SANTIERE,CAP-uri,LA NAVODARI,COSTINESTI,.
    HAI,COPII AI NIMANUI,SAU,HAI S-O SPUNEM AI DIAVOLULUI CAPITALIST APUSEAN.IN APUS,ESTE SFARSITUL
    ri

  7. CE EXTRAORDINAR ERA IN COMUN-ism,ADICA IN SOCIAL-ism. eram 12 mil.de salariati,toti cu
    carti de munca.LUCRAM 8 ORE.1 ORA ERAM LA CANTINA,1 ORA FUMAM,BEAM CAFEA,CITEAM ZIARE,
    MERGEAM LA CLUBUL FABRICII,LA SPECATCOL CU BRIGADA ARTISTICA,BEAM BERE,PIPAIAM GAGICI
    SI ORA 15 PONTAM PLECAREA.EHE,EHE…FRAIERILOR.STATI CA TALAMBII PE PC,TELEFOANE,TV,BA
    RURI,DISCOTECI,CONCURSURI DE TEMBELI-bucatarie,survivor,maruta tinichea,muzicii de cocalari-zurbagi,gradina iubiri-cu diavoli tatuati,cu muschi,si fufe cu 10 clase neter
    minate.SI UITE ASA,MANGLITORI DE TIMP,AJUNGETI LA 70 ANI,EPAVE CAPITALISTE CONSUMISTE.
    CA ITI STATEA RAU IN FABRICI,UZINE,FACULTATI,SANTIERE,CAP-uri,LA NAVODARI,COSTINESTI,.
    HAI,COPII AI NIMANUI,SAU,HAI S-O SPUNEM AI DIAVOLULUI CAPITALIST APUSEAN.IN APUS,ESTE SFARSITUL,SFARSITULUI.
    GENERATIA DE 70,80 ANI ESTE SINGURA SI ULTIMA,CARE ARE SI STIE CARTE,CULTURA,ISTORIE,
    EDUCATIE-chiar si fie ea comun-ista-social-ista.INCA MAI SUNT IN CONDUCEREA ROMANIEI
    FOSTI SOIMI,PIONERI,UTECISTI,COMUN-isti.SA VEDEM DUPA 2030…..!!!!!!

  8. VA MULTUMESC PENTRU BASCALIA ADEVARULI ADEVARAT-spunea un elev,cand era caftit
    de taica-su,pentru ca n-a fost facut pioner in prima serie.stropea parchetul cerneala
    din stilou..DA,ADEVARUL ADEVARAT !!!! ASTA NE TERBUIE AZI,18 MAI 2022

  9. Comisarul Stamat Înrăit că-i Ratat, cine împlinește 70 de ani e născut în anul 1952. Dacă a terminat o facultate l-a a angajat statul în august 1975, lucrând în socialism până în anul 1989 adică nici 14 ani. L-a pensionat legea Boc-Băsescu Marko la 65 de ani adică în 2017 cu 42 ani vechime avàndc28 de ani să compare adevărul dintre Dictatura socialistă Ceaușescu și Democrația liberală USA-UE. Dacă norocos a lucrat în învățământ nu și-pirdut locul de muncă după Revoluție și știe statutul dascălului în democrația Basescu Boc Marko și regimul ceaușist de tristă amintire. La fel dacă a fost angajat la stat. Dacă a lucrat în industrie până prin în anul 1998 a avut de carte de muncă deși, după anul 1991 salariul negociat o dată pe an se devaloriza în fiecare zi. A ajuns șomer în 1998 și apoi angajat la lăudatul și competitivul privat care l-a ținut 10 ore la muncă și in caz fericit i-a plătit sănătate și pensie, dar pe salariu minim și are acum după 42 ani munciți o pensie la limita sărăciei. Deci mai ușor cu disprețul și ura. Dacă domnule Stamate ești așa de grozav, așa de scârbit de “țara asta” de ce nu faci pe placul actualului Occident pe care-l divinizezi și pleci în Ucraina la lăudate democrație Zelenski?

  10. coborati printre oameni:) chiar daca lucrati de acasa. stati de vorba CU TOATA LUMEA. fiecare are o poveste si o istorie sa va spuna. vanzatorii de la taraba. oficiantii postali. vanzatorii din magazin. la farmacie. oriunde se formeaza o „coada” vazi pulsul romanului: disperat! informatiile vin de la oamenii de rand, pe care nu-i cunosti. multi au rude in strainatate, exista comparatii. daca ajungi sa te „amesteci” cu ei (blend in). daca ramai in palatul de clestar ei da, feisbuc este o realitate total distorsionata. o lume ireala si, in fapt, anti-sociala, unde nimeni nu este ceea ce pare…mai ales adevarul…

  11. Rusine Dulaului, blocarea comentariilor nealiniate iti produce o deosebita placere, exact ca pe vremea cand nea Cornel presta inFLACARA-t pentru „raul ideologic”, cica compensat de „frumusetea relatiilor omenesti” si observasem ca se refera la frumusetea faptului ca nu stiam cine ne-a…TURNAT, fapt care ne facea fericiti!? Admiram puseurile de sinceritate periodice ale lui nea Cornel si in special dorinta de a ne comunica bucuriile tineretii, nostalgiile, reflexele, credintele curmate brusc in 1989…Cum obisnuit/ FORTAT sa circule pe „stanga” s-a trezit circuland pe „dreapta” cu acelasi avant contrarevolutionar, fapt care-i produce azi, in pragul senectutii, mari framantari nostalgice descoperind ca nimic nu mai e cum a fost, azi recitatul din clasici, din „poietii de Curtea…veche” devenind prilej de oprobiu public, noroc cu clonele de pe site re vibreaza la fel de nostalgic!!!

  12. Cand Iskra/Scanteia e bine plasata se transforma intr-o Flacara care mistuieste orice intalneste in calea triumfala spre societatea socialista unilateral dezvoltata!Flacara purtata ca un simbol in tot spatiul mioritic danubiabo-pontic in forma unui cenaclu/festival
    al Rapsozilor CONDUCATORULUI SUPREM!! Si astfel in Romania s-a amanat cu un deceniu parodia trecerii la societatea capitalista multi- securist dezvoltata, in virtutea capacitatii „plopilor geto-dacici de a produce…mere”!? Inca ZECE ANI romanasii nostri s-au putut
    bucura de frumusetea „relatiilor umanitar-interumane”, fapt care reprezinta O NOUA DOVADA ca „MAMALIGA” NU A FACUT EXPLOZIE!!! Ne-a ramas daltuit in suflet acest umanitarism demonstrat inca o data prin analizele empatice ale lui nea Cornel fatza de GENOCIDULla care sunt supuse STATUL SUVERAN SI INDEPENDENT Ucraina si POPORUL UCRAINEAN de catre Uniunea Sovietelor de OLIGARHI KGB/GRU/COMINTERN!

  13. Pe vremea lui Ceausescu pana si „pesterile erau calde precum apartamentele din blocurile cutii de chibrituri…Turnatorii erau mult mai multi decat ne dadeam unii seama, fapt constatat de toata lumea dupa Lovitura de Stat Comintern cand datorita luptelor intestine din sanul Securitatii cateva mii OFITERI DEPLIN CONSPIRATI au fost declarati simpli „turnatori” intrucat represaliile nu trebuiau sa se transforme intr-o avalansa distrugatoare a sistemului in ansamblu!!! Asa a aparut si marota cu „statul paralel”, ba chiar in forma supermetaforica, „binomul”!!!

  14. Chiar daca lucrezi de acasa,sunt luni in care nu te ridici de pe scaunul calculatorului pana la ora 18.Sedinte,conferinte,clienti,fara sa mai ai pauza de masa,ca doar esti acasa.Esti mai intepenit[intepenita] de spate,mai cocarjat, decat cand te duceai la servici.Dupa ora 18 ,mananci,te odihnesti un pic si te mai duci [.cam tarziu]la cumparaturi.Contactul cu oamenii,cu prietenii,cu colegii incet ,incet se pierde.Nu mai sti ce au mai facut,ce probleme au mai avut si cum le-au rezolvat,ce evenimente au mai fost,esti total rupt de lume.Dupa izolarea asta de 2 ani este foarte greu sa te mai adaptezi la birou,toti cam vor sa lucreze de acasa.Cam asta se si doreste,izolare,indepartare,instrainare,ruperea legaturilor dintre oameni ,munca si mai putina relaxare,distractie si iesit din casa doar la cumparaturi.

  15. Am si eu o gluma, de dragul lui charlie, unele femei se declara barbati.

  16. daca vreti sa aflati adevarul despre Ucraina, „auditur alter pars” -„fiat justicia et pereat mundus” cititi , nu doar propaganda gretoasa a kazarului zelensky si a co nationalilor sai americani , ci si interviul cu o ziarista ucraineanca Olga Baysha :”Dubla drama a Ucrainei: inaiantea „deznazificarii ” a fost „modernizarea ” neo liberala ” publicat in data de 13.05.2022 in Cotidianul si mai luati aminte si la un comentariul din ziarul de azi despre garzile Azov .

  17. Alte vremuri, alt trai d-le Nistorescu! O comparatie mai adecvata ar fi intre lumea dvs. si lumea lui Caragiale : asa cum Caragiale nu avea telefon si televizor dar se intalnea la cafenea ori berarie pentru a citi o gazeta si a afla respectiv a comenta stirile vremii tot asa si dvs. foloseati graiul viu, ziarele si radioul ca tv-ul era pe sponci si, tipic romanesc amplificat de comunism, se defecta de zor ca un produs inferior ce era, ca sa aflati stirile si le dezbateati in redactie cu grija mare la turnatori! Stati linistit sunt si azi turnatori. Intre timp tehnologia a evoluat si incet incet barfa din redactie s-a mutat pe net unde nu numai ca poate fi ascultata in timp real de mai multi …ahem, „analisti” dar poate fi si inregistrata ptr analize si comparatii ulterioare. Plus ca la pretul benzinei nu prea iti mai da mana si buzunarul sa te deplasezi cu setul de roti sub posterior. Si ca sa fim complet sinceri nici dvs nu prea v-a placut munca la birou. Altfel de ce ati fi fugit pe teren? Ei bine tot asa, cei care nu mai vor la birou, fug si ei dar pe un teren virtual.

  18. AGENTUL SOVIETIC marin opereaza ca toti inHAITAtii in tandem…Acest monstru humoroid insista sa ma atraga in cursa sugerandu-mi sa citesc texte care nu ma pot interesa…Impreuna cu stoarfa core zisa viki, supranumita asta e cand nu-si zice miruna sau ileana, marin e un vechi pros trac humoroid care-l inlocuieste periodic pe scabrosul ANTISEMIT humoroid gelu zis rene/marius…Provine din rezerva de cadre a Securitatii ceausiste, dar a combatut la Lovitura de Stat Comintern ca „terorist revolutionar”, cu toate ca a ramas nostalgicul notoriu dupa iepoca de trista amintire care l-a de-format moral-caracterial pe vecie…

    • Charlie: te depasesti pe tine insuti ca de obicei. cand amesteci toate cuvintele alea, o harababura totala in tot ce „reciti”, te simti mai bine macar? ca altfel, ma gandesc ca ai sindromul acela de turui injurios si haotic incontrolabil…
      https://www.youtube.com/watch?v=RcgH05ylI4U

  19. Charlie dumneata ești cel care scria articolul de fond de pe fața ziarului Scânteia după anul 1982. Te-ai sucit ca domnul Cristoiu, păstrând virulența de activist ce retează orice deviere de la linia, acum, a ambasadei USA. Ai rămas iritat că nefiind sigurul turnător, era plin, și aveați concurență la promovare. Că avea și securitatea contingentul ei de promovați. După 1990 acoperiți au îmbrățișat liberalismul, au făcut carieră de “patron, om de afaceri, întreprinzător cu bani obținuți de la soacra, sau ca unici distribuitori ai firmelor de renume de electronice unelte, utilaje din vest care s-au răspândit pe România pe logistica Securității revopsită SRI. Când au nimicit industria au trecut la fericit România ca politicieni. Pe cei care mai călătoresc cu trenul sau autocarul la mare, nu-i mai vede și mai știe nimeni. Este aer curat doar ei între ei. Vor fi aduși la vedere doar dacă va fi Doamne ferește război.

  20. Charla cea fără de logica:dacă eram agenți după cum si cât ne balacaresti tu erai deja legata fato!

  21. „AGENTUL SOVIETIC marin opereaza ca toti inHAITAtii in tandem…Acest monstru humoroid insista sa ma atraga in cursa sugerandu-mi sa citesc texte care nu ma pot interesa…Impreuna cu stoarfa core zisa viki, supranumita asta e cand nu-si zice miruna sau ileana, marin e un vechi pros trac humoroid care-l inlocuieste periodic pe scabrosul ANTISEMIT humoroid gelu zis rene/marius…Provine din rezerva de cadre a Securitatii ceausiste, dar a combatut la Lovitura de Stat Comintern ca „terorist revolutionar”, cu toate ca a ramas nostalgicul notoriu dupa iepoca de trista amintire care l-a de-format moral-caracterial pe vecie…_
    Charla si-a facut numarul ?
    https://www.youtube.com/watch?v=XAYhNHhxN0A

  22. Cine-i acest comentator cu idei fixe si putine ,,charlie” care se plange ca este cenzurat si apoi revarsa apelative ca ,,monstru” ,,stoarfa” ,,scabros” etc la adresa altor comentatori? Tu esti CTP ?

  23. Din nou am starnit musuroiul de furnici carnivore care a iesit in stoluri…inrosind pamantul sa-si apere Regina! „Astrobalamuc…De la Nistru” e obsedat de expresia „are idei fixe si putine”, de aceea o foloseste indiferent cu ce pseudonim de front se semneaza! AGENTA SOVIETICA a Securitatii Miruna uita mereu ca datorita parodiei „democratiei securist-capitaliste” INSTITUTIA GENOCIDULUI este obligata sa respecte regulile conspirativitatii, „dusmanii popolului de politruci” nemaiputand fi „legati”, singura solutie fiind denigrarea sub orice forma…Mai slab de inger, doru popescu FARA DUMNEZEU SI FARA PATRIE, ANTISEMITUL, se scapa de sub control si ma ameninta cu o imaginara „fisa de cadre” in stilul specific HAITEI humoroide care a renuntat sa ma declare „nebun” precum tomlinii,
    optand pentru varianta „sexuala”!? Care e logica voastra ceausistilor-anticeausisti-nostalgici ceausisti?

    • FARA DUMNEZEU SI FARA PATRIE, ANTISEMITUL ??? OARE despre cine este VORBA …
      1. Semiti NU EXISTA in ROMANIA. In ROMANIA exista doar EUROPENI de „RELIGIE” mozaica ! GRESEALA de DEFINITIE a lui Charlie !
      2. DUMNEZEUL nostru, al ROMANILOR, este IISUS (DUMNEZEUL cel al IUBIRII și al RESPECTULUI fata de OAMENI). Inclusiv in raport cu cei ce posteaza pe acest forum. Cel care NU RESPECTA ceilalți oameni (inclusiv pe cei ce posteaza pe acest forum) … INSEAMNA ca NU ARE nici un DUMNEZEU ! DECI, cel FARA DUMNEZEU, este chiar Charlie, cel ce HULESTE si DEFAIMEAZA permanent pe ceilalti !
      3. Cei care NU RESPECTA, pe acest TARAM, SPIRITUALITATEA cea MAJORITARA de tip ROMANEASCA (ca ISTORIE, LIMBA, CULTURA, RELIGIE, TRADITII), INSEAMNA ca NU ARE … PATRIE !
      ASTFEL, cel ce NU RESPECTA pe VLADIMIRESCU, CUZA, EMINESCU, XENOPOL, IORGA … INSEAMNA ca NU ARE … PATRIE ! Fiind doar un STRAINESC oarecare, un APATRID de tip ANTIROMANESC !
      DEOARECE Charlie NU RESPECTA (uraste visceral) SPIRITUALITATEA cea ROMANEASCA, este FARA de PATRIE, un STRAINESC oarecare, un APATRID de tip ANTIROMANESC !
      4. DUMNEZEUL nostru, al ROMANILOR, este EL (DUMNEZEUL cel URANIC, cel care a CREAT atat CERURILE cât și PAMANTUL/GENEZA 1.1).
      Cel care RESPINGE toate REZULTATELE (cele EVOLUTIVE si MODERNE) care EXPLICA, in mod STIINTIFIC, GENEZA 1.1 … INSEAMNA ca NU ARE niciun DUMNEZEU .
      Gandind, precum Charlie, doar anacronic, silopsist, obscurantist si creationist (desertic si desartic) !!!

  24. „STATUL SUVERAN SI INDEPENDENT Ucraina” … OARE ??? SAU, NU PREA este LEGITIMAT in ISTORIA lumii !!!
    „Ukraina” ATATA TIMP cat a FURAT si a OCUPAT in mod ILEGAL si ILEGITIM (conform Diktatului ILEGAL din 1940, CADUC in 1945, dar si dupa 1991) TERITORIILE cele ROMANESTI ale BUCOVINEI/Bukovinei si HERTEI … NU POATE FI un stat suveran si independent … ci doar „un stat” format ILEGAL prin RAPTURI/FURTURI de TERITORII de la STATELE cele VECINE (deci NU POATE FI „independent”)
    si deoarece NU RETURNEAZA catre TARILE (carora le-a FURAT), acele TERITORII FURATE si INSUSITE in mod ILEGAL (dupa 1991), NU POATE FI nici „suveran” !!! ASTFEL, ukraine NU ESTE LEGITIMATA in mod ISTORIC pentru a fi un „stat” suveran si independent !!!
    De FAPT si STEMA ukrainei (de dupa 1991) a FOST INSUSITA si FOLOSITA in mod ILICIT, de la VIKINGII/VAREGII celor din DINASTIA lui RURIK (a RUSHILOR de la NOVGOROD si MOSCOVA), cuceritorii Kievului pe la anul 882 !

    „POPORUL UCRAINEAN de catre Uniunea Sovietelor” … OARE ??? Sa ASCULTAM si ISTORIA … ukrainei …
    Istoricul Ucrainei: Rusia Kieveană: 882 AD; Cnezatul Galiției-Volînia: 1199; Republica Națională Ucraineană: 1917; Declarația de independență: 30 iunie 1941 (URSS/RSS Ukraina); Independența față de URSS: 24 august 1991.
    ASTFEL, Ukraina a apartinut, ca TERITORIU si ca ETIMOLOGIE, URSS-ului (1917-1991) !!! SI DECI, POPORUL UKRAINIAN a REPREZENTAT doar o parte din POPORUL SOVIETIC (intre 1917-1991).
    Din anul 1991, Ukraina s-a ocupat de UCRAINIZAREA cea FORTATA (dislocari si mutari fortate de populatii, ukrainizare fortata lingvistica), pe INTREGUL sau TERITORIU !!! Dar care LIMBA ukrainiana ??? Nu prea EXISTA ! EXISTA doar ca un simplu DIALECT al limbilor SLAVE !

  25. Se mai indoieste cineva ca doru popescu ANTISEMITUL FARA DUMNEZEU SI FARA PATRIE este AGENT SOVIETIC cand nu inceteaza sa „legitimeze”
    AGRESIUNEA SOVIETICA asupra STATULUI SUVERAN SI INDEPENDENT Ucraina soldata cu UN GENOCID IN CENTRUL EUROPEI? Cica limba rusa e doar un dialect al limbilor slave!? Omu’ e sarit cu totul de pe fix si sunt tot mai convins ca e CLONA stalinistei ABJECTE Rollason…

    • FARA DUMNEZEU SI FARA PATRIE, ANTISEMITUL ??? OARE despre cine este VORBA …
      1. Semiti NU EXISTA in ROMANIA. In ROMANIA exista doar EUROPENI de „RELIGIE” mozaica ! GRESEALA de DEFINITIE a lui Charlie !
      2. DUMNEZEUL nostru, al ROMANILOR, este IISUS (DUMNEZEUL cel al IUBIRII și al RESPECTULUI fata de OAMENI). Inclusiv in raport cu cei ce posteaza pe acest forum. Cel care NU RESPECTA ceilalți oameni (inclusiv pe cei ce posteaza pe acest forum) … INSEAMNA ca NU ARE nici un DUMNEZEU ! DECI, cel FARA DUMNEZEU, este chiar Charlie, cel ce HULESTE si DEFAIMEAZA permanent pe ceilalti !
      3. Cei care NU RESPECTA, pe acest TARAM, SPIRITUALITATEA cea MAJORITARA de tip ROMANEASCA (ca ISTORIE, LIMBA, CULTURA, RELIGIE, TRADITII), INSEAMNA ca NU ARE … PATRIE !
      ASTFEL, cel ce NU RESPECTA pe VLADIMIRESCU, CUZA, EMINESCU, XENOPOL, IORGA … INSEAMNA ca NU ARE … PATRIE ! Fiind doar un STRAINESC oarecare, un APATRID de tip ANTIROMANESC !
      DEOARECE Charlie NU RESPECTA (uraste visceral) SPIRITUALITATEA cea ROMANEASCA, este FARA de PATRIE, un STRAINESC oarecare, un APATRID de tip ANTIROMANESC !
      4. DUMNEZEUL nostru, al ROMANILOR, este EL (DUMNEZEUL cel URANIC, cel care a CREAT atat CERURILE cât și PAMANTUL/GENEZA 1.1).
      Cel care RESPINGE toate REZULTATELE (cele EVOLUTIVE si MODERNE) care EXPLICA, in mod STIINTIFIC, GENEZA 1.1 … INSEAMNA ca NU ARE niciun DUMNEZEU .
      Gandind, precum Charlie, doar anacronic, silopsist, obscurantist si creationist (desertic si desartic) !!!

  26. Limba ucraineană este o limbă din subgrupul oriental al limbilor slave. Se bucură cu statutul de limbă oficială în Ucraina și în republica separatistă Transnistria. Ucraineana scrisă folosește o versiune modificată a alfabetului chirilic. Împărtășește partea vocabularului cu limbile națiunilor slave vecine – poloneză și slovacă la vest, bielorusă la nord și rusă la nord și est. Este mai apropiata de limba bielorusa.

    Chronology:
    1. Proto-Ukrainian (abbreviated PU, Ukrainian: protoukrajinsʼkyj period, until the mid-11th century), with no extant written sources by speakers in Ukraine. Corresponding to aspects of Old East Slavic.
    2. Old Ukrainian (OU, davnʼoukrajinsʼkyj period or davnʼoukrajinsʼka mova, mid-11th to 14th c., conventional end date 1387), elements of phonology are deduced from written texts mainly in Church Slavic. Part of broader Old East Slavic.
    Middle Ukrainian (serednʼoukrajinsʼkyj period or staroukrajinsʼka mova, 15th to 18th c.), historically called Ruthenian.
    3. Early Middle Ukrainian (EMU, rannʼoserednʼoukrajinsʼkyj period, 15th to mid-16th c., 1387–1575), analysis focuses on distinguishing Ukrainian and Belarusian texts.
    4. Middle Ukrainian (MU, serednʼoukrajinsʼkyj period, mid-16th to early 18th c., 1575–1720), represented by several vernacular language varieties as well as a version of Church Slavic.
    5. Late Middle Ukrainian (LMU, piznoserednʼoukrajinsʼkyj period, rest of the 18th c., 1720–1818), found in many mixed Ukrainian–Russian and Russian–Ukrainian texts.
    6. Modern Ukrainian (MoU, from the very end of the 18th c., sučasnyj period or sučasna ukrajinsʼka mova, from 1818), the vernacular recognized first in literature, and subsequently all other written genres.

  27. „limba rusa e doar un dialect al limbilor slave!”…
    Limba rusă aparține grupului slav oriental al familiei de limbi indo-europene. (Sic !)

    Russian is an East Slavic language of the wider Indo-European family. It is a descendant of Old East Slavic, a language used in Kievan Rus’, which was a loose conglomerate of East Slavic tribes from the late 9th to the mid 13th centuries. From the point of view of spoken language, its closest relatives are Ukrainian, Belarusian, and Rusyn, the other three languages in the East Slavic branch. In many places in eastern and southern Ukraine and throughout Belarus, these languages are spoken interchangeably, and in certain areas traditional bilingualism resulted in language mixtures such as Surzhyk in eastern Ukraine and Trasianka in Belarus. An East Slavic Old Novgorod dialect, although it vanished during the 15th or 16th century, is sometimes considered to have played a significant role in the formation of modern Russian. Also, Russian has notable lexical similarities with Bulgarian due to a common Church Slavonic influence on both languages, but because of later interaction in the 19th and 20th centuries, Bulgarian grammar differs markedly from Russian. In the 19th century (in Russia until 1917), the language was often called „Great Russian” to distinguish it from Belarusian, then called „White Russian” and Ukrainian, then called „Little Russian”.

  28. Si este precum, unii lingvisti, de sorginte slavica, considera limba ROMANEASCA (PIE pre-LATINA, de tip SATEM) si limba MOLDOVENEASCA (PIE pre-LATINA, de tip SATEM) ca fiind doua „dialecte” (foarte) diferite lingvistic ale aceleasi limbi ROMANE !

    Si este precum, unii lingvisti, de sorginte slavica, considera limba ROMANEASCA (PIE pre-LATINA, de tip SATEM) si limba LATINA (PIE pre-ITALIANA, de tip CENTUM) ca fiind doua „dialecte” diferite (dar identice) lingvistic ale aceleiasi limbi LATINE !

  29. Charlie GRESESTI PROFUND in ISTORIE !!!
    VORBESC DOAR despre … AGRESIUNEA UKRAINIANA (1940, 1991) asupra STATULUI SUVERAN SI INDEPENDENT Romania, soldata cu UN GENOCID IN CENTRUL EUROPEI !!! In REGIUNILE cele ROMANESTI ale BUCOVINEI si HERTEI !!!
    Si astfel, UKRAINA (la anul 2022) NU ESTE si NU POATE FI (INCA) de tip „suverana si independenta” in RAPORT cu ROMANIA !!! Cu ROMANIA cea MARE … cea SUVERANA si INDEPENDENTA la anul 1940 !!!

  30. De ce nu publicati postarea mea ?
    Charlie GRESESTI PROFUND in ISTORIE !!!
    VORBESC DOAR despre … AGRESIUNEA UKRAINIANA (1940, 1991) asupra STATULUI SUVERAN SI INDEPENDENT Romania, soldata cu UN GENOCID IN CENTRUL EUROPEI !!! In REGIUNILE cele ROMANESTI ale BUCOVINEI si HERTEI !!!
    Si astfel, UKRAINA (la anul 2022) NU ESTE si NU POATE FI (INCA) de tip „suverana si independenta” in RAPORT cu ROMANIA !!! Cu ROMANIA cea MARE … cea SUVERANA si INDEPENDENTA la anul 1940 !!!

  31. „AGRESIUNEA SOVIETICA asupra STATULUI SUVERAN SI INDEPENDENT Ucraina” ???
    Probabil ca CINEVA, se refera la RAZBOIUL CIVIL (1917-1922) dintre URSS (cel SOVIETIC/al Sovietelor) si Ukraina (care insa NU EXISTA atunci ca stat).

  32. „AGRESIUNEA SOVIETICA asupra STATULUI SUVERAN SI INDEPENDENT Ucraina” ???
    Probabil ca CINEVA, se refera la RAZBOIUL CIVIL (1917-1922) dintre URSS (cel SOVIETIC/al Sovietelor) si Ukraina (care insa NU EXISTA atunci ca stat, fiind doar autoproclamata).

  33. Acest doru popescu imi starneste mila cu strofocarile lui fanatic-marxistoide de a demonstra nedemonstrabilul
    in ceea ce priveste STATUL SUVERAN SI INDEPENDENT Ucraina…Lenin a organizat direct prin bolsevicii lui, unii
    sub acoperire „nationalista” si cu sprijinul trupelor imperiale germane AL CAROR AGENT ERA DE DECENII, ca de altfel si al Ohranei, precum si al Romaniei Mici, al Astro-Ungariei, francez binenteles, doar la Paris a creat un „stefan gheorghiu” al viitorilor ASASINI CONTRA UMANITATII, printre care Inessa Armand si Ordjonikidze care
    facea parte din Agentura lui Stalin, deci Lenin a pus de un razboi civil ucrainean dublat de o INTERVENTIE SOVIETICA!!! Prilej cu care au fost DECIMATE ELITELE UCRAINENE pe sistemul viitorului „razboi civil” din Rusia Sovietica pe care l-am descris ca fiind derulat din 1918 pana-n 1922 prin „cuceriri si recuceriri” alternative ale „albilor si rosilor”!!! Milioane de cetateni fiind asasinati TINTIT, in special ELITELE…Modelul din 1918
    din Ucraina s-a repetat din 2014, proclamarea unei „republici sovietice separatiste” care a cerut ajutor de la Moscova…

  34. Câștigul de „independenta si suveranitate” a Ukrainei (atat in 1940-1941, cat si in 1991+) s-a realizat prin PIERDEREA/CEDAREA „corespunzatoare” (ILGALA si CADUCA) de INDEPENDENTA si SUVERANITATE a ROMANIEI cea MARE (ținuturile BUCOVINEI si HERTEI) atat in 1940-1941, cât și in 1991+ !!!
    Cu atat mai mult, cu cât, in februarie 2022, Zelinski a iterat „dreptul NON-istoric” asupra „întregii Bukovine ?” ???
    Cat de FARA de PATRIE, STRAINESC si ANTIROMANESC poate fi acela CARE AFIRMA „independenta si suveranitatea” unei NON-tari, ILEGITIME si CADUCE/AGRESOARE si OPRESOARE, in raport cu INDEPENDENTA si SUVERANITATEA, cea LEGITIMA, a ROMANIEI cele MARI !!!

    RUSI.NE celor care „afirma”, ILEGITIM, o asa numita si presupusa „independenta si suveranitate a ukrainei” in raport cu INDEPENDENTA si SUVERANITATEA, LEGITIMA, a ROMANIEI !!! Si care, in loc sa ACLAME „TRAIASCA ROMANIA”, zbiara s(c)lava ukraina !!!

  35. Si ce ne interesează, pe noi romanii, despre raportul de „independenta si suveranitate” a URSS/RUSIA fata de Ukraina ???

    PE NOI, ROMANII, NE INTERESEAZA doar RAPORTUL, cel LEGITIM, de INDEPNDENTA si SUVERANITATE a ROMANIEI in raport cu NON-tara (ILEGITIM creata, AGRESOARE si OPRESOARE in raport cu Romania) asa numita Ukraina !

  36. Si ce ne interesează, pe noi romanii, despre raportul de „independenta si suveranitate” a URSS/RUSIA fata de Ukraina ???

    PE NOI, ROMANII, NE INTERESEAZA doar RAPORTUL, cel LEGITIM, de INDEPENDENTA si SUVERANITATE a ROMANIEI in raport cu NON-tara (ILEGITIM creata, AGRESOARE si OPRESOARE in raport cu Romania) asa numita Ukraina !

  37. PS. Nu poți numi „o tara inexistenta in 1917 „, ukraina, si sa mai afirmi, tot în 1917, o asa numita „independenta si suveranitate” a acelei tari INEXISTENTE la acea vreme !!!

    Ukraina fiind, la acea vreme (1917), doar niște taramuri oarecare din Imperiile Austro-Ungar si Tarist. (Sic !)

  38. PS. Nu poți numi „o tara inexistenta in 1917 „, ukraina, si sa mai afirmi, tot în 1917, o asa numita „independenta si suveranitate” a acelei tari INEXISTENTE la acea vreme !!!

    Ukraina constituind, la acea vreme (1917), doar niște taramuri oarecare din Imperiile Austro-Ungar (desființat doar după terminarea WWI si dupa pacile aferente/1919-1921) si Tarist (desfiintat in octombrie 1917, transformat mai apoi în Rusia Sovietelor si URSS 1917-1922).
    Deci, a include în tot acest proces, de desființare de imperii si de formare de noi tari, numele unei tari „inexistente” la acea vreme (doar autoproclamate, fara a fi recunoscuta insa de nimeni) este o NAZBATIE de tip NON-istorica !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.