Cântărețul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa, a informat șeriful comitatului Carver.
Când poliția și serviciile medicale de urgență au sosit la fața locului după un apel telefonic, ”au găsit un bărbat adult inconștient în lift”, a precizat șeriful Jim Olson într-un comunicat, citat vineri de AFP.
Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus el.
Prince Rogers Nelson a fost declarat decedat la ora locală 10.07, a mai menționat șeriful, adăugând că o anchetă este în curs de desfășurare pentru a determina circumstanțele morții.
Autopsia va fi realizată în cursul zilei de vineri, a declarat un purtător de cuvânt al institutului de medicină legală din Midwest, Martha Weaver, precizând că rezultatele preliminare ar urma să fie disponibile în câteva zile, dar că analizele — mai ales toxicologice — ar putea dura mai multe săptămâni.
Potrivit site-uui TMZ, preluat de AFP, Prince ar fi fost tratat de o supradoză cu opiacee cu șase zile înainte să moară.
Același site anunțase că avionul privat al artistului a aterizat de urgență la Moline (Illinois, nordul SUA) vinerea trecută, la câteva ore după un concert susținut la Atlanta (Georgia, sud-est). „Mai multe surse din Moline ne spun că Prince a fost dus de urgență la spital și că doctorii i-au făcut un ‘save shot’ (injecție de neutralizare — n.r.), administrat în mod normal pentru contracararea efectelor unei substanțe opiacee”, a adăugat site-ul joi.
„Sursele noastre afirmă că doctorii i-au recomandat lui Prince să rămână la spital 24 de ore. Anturajul lui a cerut o cameră privată iar când au aflat că nu era posibil, Prince și echipa lui au decis să plece”, mai scrie TMZ.
Cântărețul a primit avizul de ieșire din spital la trei ore de la venire și s-a urcat în avion să meargă acasă, dar „nu se simțea bine” când a părăsit unitatea spitalicească.