Președintele Iohannis a fost aspru criticat pe site-ul postului de radio Deutsche Welle. Jurnalistul Petre Iancu spune că alegerea lui Klaus Iohannis de a-l decora pe Octav Bjoza, fost deținut politic, „cu simpatii legionare”, este una greşită, scrie b1TV.
Jurnalistul Petre M. Iancu spune despre preşedintele Iohannis că „şi-a ratat startul”.
„Sfătuit rău, Iohannis, a cărui sarcină supremă nu este doar prezervarea securităţii României şi deci şi a alianţelor ei externe, ci şi să constituie un reper moral pentru concetăţenii lui, a ales să-şi înceapă cariera prezidenţială decorând un simpatizant legionar. Fireasca reacţie alarmată a unui ONG monitorizând antisemitismul în România n-a întârziat să aibă loc”, precizează Petre M. Iancu.
Jurnalistul continuă tonul aspru la adresa şefului statului şi scrie că decizia acestuia de a-l decora pe Octav Bjoza, fost deținut politic, „nu va obţine note excelente la Washington sau în alte capitale occidentale”.