„Devastarea rusească la Mariupol”: Un bilanț crunt

Asediul asupra portului strategic de la Marea Azov a durat trei luni, din martie până în mai, iar civilii rămaşi blocaţi

De B C
„Devastarea rusească la Mariupol”: Un bilanț crunt

Asediul asupra portului strategic de la Marea Azov a durat trei luni, din martie până în mai, iar civilii rămaşi blocaţi

Cel puţin 8.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza luptelor şi din alte motive legate de război în timpul asediului din 2022 al forţelor ruse asupra oraşului ucrainean Mariupol, a estimat organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW), citată joi de Reuters.

Asediul asupra portului strategic de la Marea Azov a durat trei luni, din martie până în mai, iar civilii rămaşi blocaţi în oraş au ajuns să îşi îngroape morţii pe marginea drumului.

HRW îşi bazează estimarea – una din puţinele din surse independente – pe imagini din satelit şi alte materiale în care se văd mormintele. Organizaţia arată că numărul de morţi ar putea fi semnificativ mai mare, deoarece se ştie că în unele gropi se află mai multe trupuri neînsufleţite şi este posibil să mai existe şi alte morminte, încă nedescoperite.

Ucraina a afirmat că numărul morţilor de la Mariupol este de ordinul miilor, însă nu poate furniza cifre exacte deoarece localitatea este acum sub controlul ruşilor.

ONU, care are personal de monitorizare a drepturilor omului pe teren, în Ucraina, a documentat până acum peste 10.000 de morţi din rândul civililor în întreaga ţară, de la începutul invaziei ruse, însă nu a reuşit să coroboreze datele despre decesele de la Mariupol, tot din cauza lipsei accesului.

Rusia dezminte că atacă civilii sau comite alte atrocităţi în Ucraina.

Raportul HRW intitulat „Oraşul nostru s-a dus: devastarea rusească la Mariupol, Ucraina” are 224 de pagini şi a fost întocmit alături de organizaţia neguvernamentală Truth Hound şi biroul de arhitectură SITU; unele informaţii din document au fost obţinute din circa 240 de interviuri, majoritatea cu locuitori refugiaţi din Mariupol.

HRW a documentat atacuri care au lovit infrastructuri civile, inclusiv spitale, un supermarket şi un teatru în care se adăposteau civili. Organizaţia nu a găsit dovezi ale vreunei prezenţe militare ucrainene în aceste locuri sau în apropiere, considerând din acest motiv că atacurile ruseşti au fost ilegale.

Ida Sawyer, directoare a HRW pentru crize şi conflicte, a declarat că „devastarea Mariupolului de către forţele ruse se remarcă drept unul din cele mai grave capitole ale invaziei la scară mare în Ucraina”. Ea a cerut guvernelor să ancheteze situaţia.

Raportul numeşte zece indivizi cu „responsabilităţi de comandă” care ar trebui să fie anchetaţi pentru eventuale crime de război.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. Astea-s niște minciuni ne-verificabile, destinate reducerii impactului difuzării internaționale peste douăa ore a interviului realizat în Rusia de Tucker Carlson cu Președintele Vladimir Putin!
    https://www.youtube.com/watch?v=3gcQrFsUFzQ
    https://www.youtube.com/watch?v=lEFt-rD8gro
    https://www.youtube.com/watch?v=9mRFoDWMtpY
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    https://www.youtube.com/watch?v=Azzc5odj9V4&list=PLC460830FB5EAB9D4&index=1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate