Am evitat contactele cu Mazăre ca și cum te-ai feri de dracu’! În 1990, în nu ştiu ce împrejurări, societatea care edita revista Expres a ajuns acționară la publicaţia Telegraf din Constanța. Într-o bună zi, Neculai Constantin Munteanu mi-a povestit o întîmplare cu Radu Mazăre și cu niște prieteni. Mazăre ajunsese în Germania și avusese parte de un accident de mașină și nu mai avea cu ce să se întoarcă acasă. A descins la Europa Liberă ca să împrumute niște bani. Singurul care s-a lăsat înduplecat a fost Neculai Constantin Munteanu. El a dat din banii săi o sumă frumușică din care Mazăre și prietenii săi și-au cumpărat o vechitură cu care să se întoarcă în Romania. Şi, de atunci, Neculai Constantin Munteanu a tot încercat să-și recupereze împrumutul. Cînd a auzit de Telegraf şi de Mazăre, Neculai Constantin Munteanu m-a rugat să-l ajut. Mai bine de un an am insistat la „patronul“ Mazăre să-și plătească datoria. Acolo s-a rupt legătura cu Telegraf și cu vedeta litoralului românesc.
Mai departe, am fost spectatorul unui circ politic în care a căzut toată populația unui oraș de mărimea Constanței și a unui partid de dimensiunea PSD-ului. Mazăre n-a fost decît un închipuit apucat, un aventurier lipsit de imaginație dar extreme de prolific în materie de aiureli de păcălit populația Constanței (și a României, în general). Nu voi înțelege niciodată cum asemenea figuri au putut cuceri atîta electorat. Cum i-a cîștigat Sechelariu pe alegătorii Bacăului sau cum i-a convins Funar pe clujeni? Nici acum nu pricep cum am putut fi atît de orbi cînd l-am votat pe Viorel Lis sau pe Traian Băsescu!
Pe toți îi leagă aceeași vocaţie a circului în piața publică. Mazăre se urca pe blocuri spînzurat în coardă, Traian Băsescu se băga sub poduri sau se lupta cu chioșcarii, Sechelariu dădea mici și bere în parcul Bacăului cu ocazia zilei sale de naștere. Numărul circarilor din perioada tranziției este egal sau mai mare cu jumătate din numărul primăriilor din România. Eram toți niște orbi? Sau doar niște naivi, iar ei niște artiști? Rămîne un mister cum electoratul nu i-a putut trezi și nu i-a putut aduce la realitate. A trebuit ca toți să își ducă nebuniile pînă la capăt, să se dezumfle ridicol sau să sfîrșească în cătușe, repetînd, la o scară mai mică, eșecul modelelor de mari conducători în orașe și orășele. Pădure și Piedone, acei n-Negoiță care au copleșit sectorul 3, și toți ceilalți primari de București dacă n-au fost niște ”afaceriști” precum Chiliman, au fost niște artiști buni mai degrabă la un teatru de Comedie sau la un circ de obor sau de tîrguri țărănești.
Cum a putut România să se uite 15-20 de ani în gura lui Radu Mazăre, după ce mai fusese și condamnat la nu știu cîte luni sau ani cu executare? Răspunsul la această întrebare mă urmărește de mai multă vreme. România, în afara spectacolului cu cătușele brevetat de o cucoană care n-a mai încăput de ea însăși, un fel de Becali feminin, a fost captivată de circ și de circari. A fost țara celor mai spectaculoase afirmări și a celor mai cumplite dezumflări. Parcă toți ar fi urmat traseul lui Nicolae Ceaușescu. Vedetele sale de altădată sunt căutate prin lumea largă. Elena Udrea își plînge mediocritatea prin Costa Rica, iar marele afacerist Cocoș trece ca un cerșetor șchiop pe bulevardul de lîngă Gara de Nord.
O lume nebună, plină de culoare și de boli sufletești, descinsă parcă din Nicolae Filimon sau din Mateiu Caragiale se petrece pe scenele publice iar populația o îngăduie, o savurează și o aplaudă, creditînd-o cu iluzii la fiecare prostie gogonată.
Marele circar de pe litoral se întoarce acum ca un cățel jegărit și hărțuit pentru a-și face stagiul după gratii. Dorința sa este să-și trăiască restul zilelor în Madagascar, unde măcar pentru localnicii săraci cu duhul a rămas împăratul roman din cvadriga aurită.
Ei așteaptă cu nerăbdare întoarcerea actorului din România pe insula lor scăldată de apele oceanului.
Prea mult zgomot pentru un jeg uman ca Mazare, pe care insusi Ion Iliescu l-a luat de guler cu ani in urma si i-a scuipat in ochi vorbele:”de ce zbieri asa mai animalule?” V areamintiti? Dictonul „mai animalule” se referea la Radu Mazare, un pseudo-ziarist constantean la acea vreme.