Dezvăluiri despre prefecta lui Firea care a semnat ORDINUL

Maiorul Laurențiu Cazan, care a coordonat intervenția jandarmilor la protestul cu violențe din 10 august, a dezvăluit că prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, s-a aflat în Piața Victoriei, iar decizia ordinului de evacuare a zonei a fost luată în jurul orei 20:00.

„În permanență, am fost în contact cu toate autoritățile, inclusiv cu prefectul, care a fost prezent la fața locului de la ora 16:00. (…) Când am văzut că lucrurile încep să degenereze, când tensiunea a crescut, am discutat personal cu prefectul și i-am spus că, dacă lucrurile vor degenera, dacă nu reușim să avem un moment când atacurile nu încetează, vom ajunge la restabilirea ordinii publice în zonă. Dânsa a spus că este pregătită, am fost la fața locului tot timpul împreună, am văzut despre ce este vorba, și s-a luat decizia de a avea un ordin pentru restabilirea ordinii publice. Lucrurile astea au fost în jurul orelor 20:00”, a declarat Laurențiu Cazan, adjunctul Serviciului de Ordine Publică al Jandarmeriei Capitalei, la TVR1.

Jandarmeria a anunțat sâmbătă dimineață că a primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forță la mitingul din Piața Victoriei, la ora 23.11.

„Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forță la ora 23.11. Este ordinul de intervenție semnat de prefectul Capitalei. Din acel moment, s-au luat măsuri gradual astfel încât să se evacueze zona”, a declarat, sâmbătă dimineață, Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Miercuri, procurorul Ionel Corbu, ce instrumentează dosarul privind acțiunea jandarmilor la protest, a declarat că Prefectura nu a transmis ordinul de intervenție la miting, trimițându-i pe anchetatori la Jandarmerie.

„De la Prefectură am solicitat acest ordin în faza primară, chiar în după-amiaza zilei de 11 august. Am primit un răspuns de la Prefectură, în sensul de a ne adresa Direcției de Jandarmi a Municipiului București, pentru a intra în posesiea lui. Deși cred că am fi putut intra în posesia unui exemplar sau a unei copii și de la Prefectură, întrucât acolo trebuie să existe un exemplar”, a declarat prim procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, Ionel Corbu.

Prefectul Bucureștiului este Speranţa Cliseru, fost consilier personal al primarului Capitalei Gabriela Firea.

Speranţa Cliseru a fost prefect al judeţului Ilfov şi a lucrat în primăria Voluntari, unde primar este soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8501 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Cine ii mai crede pe papagalii Danjarmeriei?La tribunal cu ei!Prefectuasa, ca si Primaroasa, evita baile de multime sa nu fie recunoscute si indestulate…

    • De la Pristanda incoace „renumele” ramane-„scrofulos la datorie”pentru totdeauna(datoria fiind „…papa-i tot si pupa-l in bot…” etc,etc-mai cititi si voi)

  2. apar balbele! jandarmeria, desi, poate, avea acoperire legala, a actionat si comunicat dezastruos, de parca a urmarit sa se compromita singura. realitatea este ca profesionistii au fost momiti cu pensii bune, iar in loc au fost pusi tineri fara experienta. cum sa fie condusa o acţiune de o aşa amploare de un maior? cum sa nu te duca mintea ca pe straini nu poti sa-i ciomagesti ca pe romani? cum toti coloneii care conduc jandarmeria au toti in jur de 40 de ani, astia sunt mai tari ca napoleon bonaparte!
    tinere cazan, ma tem ca in loc de avansare, te paste o trimitere in instanta!

  3. Participi la un miting neautorizat? Provoci fortele de ordine si ulterior le ataci? Atunci la ce sa te astepti useristule neocomunist? Oriunde in lume genul asta de demonstratie era pulverizata de trupele de interventie, jandarmii nostri sunt copii de tata pe langa ce fac jandarmii francezi, spanioli sau italieni. De nemti sau americani nici nu mai vorbim, ii arestau pe toti si ii bateau pe cm2.

    • Esti paralel cu Constitutia Romaniei care garanteaza protestul pasnic neautorizat si cu felul in care actioneaza fortele de ordine in Franta, Italia si Spania. Incurci si borcanele, pentru ca nu intelegi saracul democratia! Ia da tu un exemplu in care nemtii sau spaniolii au innabusit in violenta si gaze un protest al cetatenilor nemti sau spanioli impotriva politicienilor. Da, nemtii au fost duri, dar profesionisti cand anarhistii au atacat sediul in care se aflau liderii de state din G20, da, spaniolii au intervenit cand catalanii au atentat la integritatea teritoriala a Spaniei, insa niciodata in lumea civilizata protestatarii pasnici nu au fost brutalizati de fortele de ordine! Tu incurci protestatarii pasnici cu anarhistii, teroristii si huliganii galeriilor de fotbal.!

  4. Exista doua variante legate de avizarea interventiei:

    1. Ordinul era pregatit dinainte si trebuia doar semnat si stampilat de catre ambele parti. Probabil se intampla la toate protestele si mitingurile chestii de genul.
    2. Ordinul a fost scris de mana si semnat si stampilat de ambele parti.

    In ambele cazuri, trebuia sa existe si la Prefectura un exemplar pe care sa il trimita la parchet, in forma scanata sau xeroxata.

    Sunt curios de ce Prefectura a trimis Parchetul sa caute ordinul la Jandarmerie.

  5. Rusine sa le fie.Aceste femei ,fara pic de regret ,nu mai au suflet,nu mai au empatie,nu mai au discernamant ce este bine si ce este rau,au numai dorinta de imbogatire si putere,calcand peste cadavre.Puteau sa faca parte din orice partid,fascist sau legionar nu conta,se puteau baza pe ele.Daca nu vor fi bagate la puscarie vor continua sa faca mult rau populatiei sub diverse forme .Atata timp cat nu s-au luat probe de la fata locului imediat,cat nu s-au prezentat cu ordin judecatoresc la prefectura sa le ridice documentele si li se dat timp sa stearga urmele ,nu se va rezolva ca deobicei nimic. .

  6. un mare dobitoc insistă, împotriva evidenţei, că mitingul de vineri a fost unul paşnic. Mi-aş dori din suflet să-l sorcovesc paşnic, aşa, cam cum i-au sorcovit mieluşeii turbaţi pe cei doi jandarmi…

    • cum poti sa fi asa „obiectiv” ?! te-ai antrenat in fata imaginilor? GREATZA

  7. hai bre secretosilor///criza o trecut ..di bini di rau n omurit nime..ia ziceti bre acu care a fost miza ..n o mai dati dupa cires ..ca juite apar tot felul daa gbhicitoate si i pacat ..voi care aveti adevaru n carti..hai copii curaj tata ..nu ne mai fierbeti…care pa care ..io nu dau 2 bani pa joianis..asa ca …go ahead tata..ori astept o dedicatie la domitzil

  8. BANDITII NU VOE SCAPA !!!
    TOTI “”ACHITATII “”VOR FI REJUDECATI !!!

    Aceasta idee care a STUPEFIAT toti juristii SI “”ACHITATII “”a fost data intr-o discutie particulare de un mare prof de drept :

    DACA SE DOVEDESTE CA LEGILE SAU DECIZIILE PRIN CARE AU FOST ACHITATI … au fost date PRIN FRAUDA … SAU GRUP INFRACTIONAR ORGANIZAT …etc

    LEGILE VOR FI OBLIGATORIU SCHIMBATE

    IAR NOILE LEGI VOR ACTIONA <<>>

    Si cu TERMENELE DE PRESCRIERE <<>>

    Adica toti “”ACHITATII “” VOR FI REJUDECATI

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.