Președintele Colegiului Medicilor din Suceava, Sorin Hâncu, a declarat, marți, pentru Mediafax, că actualul manager al Spitalului Județean urmează indicațiile fostului șef suspendat, iar testările se fac preferențial, unul dintre beneficiari fiind președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Sorin Hâncu consideră că măsurile care s-au luat până acum nu au diminuat și nici nu au stopat răspândirea COVID-19 în județul Suceava.
„Râmbu (fostul manager al Spitalului Județean Suceava – n.r.) a plecat, a fost suspendat, eu nu am mai auzit până acum de director suspendat, poate dumneavoastră ați auzit, eu nu am auzit. Și când a plecat și-a lăsat un om de încredere care acționează după indicații. (…) Cine știe ce este acolo, e o nebuloasă, nu se poate! Este jale! Dacă nu pui lucrurile la punct într-un anume fel ca să stopezi, să ajungi la o diminuare a fenomenului, să o stopezi și după aia să vezi cum o reclădești ușor… dar la noi încă nu s-a stopat nimic”, a spus președintele Colegiului Medicilor din Suceava.
Cât despre faptul că la Spitalul Județean Suceava ar fi fost testate și persoane care nu erau suspecte sau nu erau angajați ai unității medicale, așa cum susțin procurorii, Hâncu spune că mai multe persoane ar fi beneficiat de acest lucru.
„Sunt pe liste la Direcția de Sănătate Publică, printre care și domnul Flutur (Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava – n.r.), mai mulți sunt acolo și acum s-au sesizat că au apărut voci care au spus <domnule, au stat afară bietele asistente ore în șir ca să fie testate și alții au fost testați preferențial> și asta nu e frumos”, a mai spus Sorin Hâncu.
Potrivit acestuia, la Spitalul Județean de Urgență Suceava se mai internează doar cazurile grave, „restul toți sunt direcționați în alte părți”.
Cât despre medicii de familie din Suceava, Hâncu spune că „unii sunt speriați, unii am auzit că nu prea mai deschid, nu răspund nici la telefon”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat marți că au extins cercetările în cazul îmbolnăvirilor și deceselor de la Suceava, după ce cadre medicale au fost trimise târziu la testare, în favoarea altor persoane, și pentru că bolnavii nu au fost internați la Boli Infecțioase.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
@analistuizolat
Mai taci bai bolsevicule, ca PSD-ul a alungat oamenii din tara! Nici nu indraznesc sa ma gandesc ce ar fi fost cu Dancila Prim Ministru in plina pandemie. A lasat tara cu vistieria goala, fara spitale, medici si materiale sanitare. Tu in imbecilitatea ta iti imaginezi ca cineva care vine la putere bate din palme si se rezolva totul? Astea trebuiasu facute timp de multi ani cat a foast PSd la putere, Dar PSD doar a furat, n-a constr4uit. Acum culegem roadele la ce a semanat PSD.