Ancheta Caracal:

Dezvăluirile astea le întrec pe toate!

Au fost audiați mai mulți procurori și un judecător de cei de la Secția specială pentru magistrați în cazul Caracal, transmite Antena 3. Printre aceștia se numără și procurorul acuzat că a ținut în loc intervenția la casa lui Dincă.

Potrivit unor surse citate de televiziune, judecătorul care a dat mandatul de percheziție pentru locuința lui Gheorghe Dincă, pentru a se intra la ora 6.00, a spus că el nu a fost anunțat de apelul la 112 făcut de Alexandra și nu i s-a comunicat nici faptul că e vorba de o răpire și viol.

I s-a spus doar că ar fi vorba de o dispariție!

Altă dezvăluire legată de cazul Caracal:  Un polițist din Caracal, ridicat în aprilie alături de alte persoane într-un dosar de trafic de proxenetism și cămătărie, a fost destituit din Poliție. Polițistul, care a fost destituit ca urmare a anchetării sale într-un dosar de crimă organizată, a fost aproape de casa lui Gheorghe Dincă în noaptea în care anchetatorii au așteptat dimineața pentru a interveni.

Dan Dumitrescu, polițistul destituit din cadrul IPJ Olt, a declarat, miercuri, că era de serviciu în noaptea dinainte de intervenția în locuința lui Gheorghe Dincă.

„Sunt polițist de 15 ani. (…) Eu în fața casei lui Gheorghe Dincă am fost strict pentru a asigura măsuri de ordine, fluidizare a traficului. Noi, Biroul Rutier Caracal, adică Serviciul Rutier Olt a ajutat Biroul Rutier Caracal. Nu am păzit casa nimănui. (…) Am fost de serviciu efectiv. Am ajutat Biroul Rutier Caracal”, a declarat, miercuri, într-o intervenție la Antena3, Dan Dumitescu, polițistul din Olt, care a fost destituit în urma unor informații potrivit cărora făcea parte și dintr-o rețea de proxenetism.

Întrebat dacă știa că Gheorghe Dincă făcea taximetrie în mod ilegal, Dumitrescu a spus că nu îl cunoștea pe aceasta.

„Nu l-am cunoscut pe Gheorghe Dincă. Nu aveam informații (de taximetrie ilegală – n.r.). Nu am avut aceste cunoștințe”, a mai spus Dumitrescu.

Potrivit Poliției, motivul destituirii acestuia îl constituie abateri disciplinare de „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției”.

Decizia a fost luată după finalizarea cercetării prealabile a polițistului, declanșată în urma apariției a unor informații cu privire la posibila sa implicare într-un dosar penal.

„Este vorba despre un dosar penal în care se efectuează cercetări, de către polițiști din cadrul S.C.C.O. Olt, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de criminalitate organizată, fiind efectuate mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la locuința lucrătorului de poliție”, susține Poliția.

Surse din anchetă au susținut că este vorba despre un polițist din Caracal, ridicat în aprilie alături de alte persoane într-un dosar de trafic de proxenetism și cămătărie.

În aprilie, DIICOT anunța că procurorii și poliţiștii au făcut 34 de percheziții în Caracal și în comunele Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcaşele şi Tia Mare, din județul Olt, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în camătă și șantaj. Grupul ar fi fost constituit în anul 2015 de către șapte persoane, având ca principal scop oferirea de bani cu camătă, precum și impunerea unor taxe de protecție. S-a stabilit că suspecții au dat împrumuturi cu dobânzi între 20 și 100% lunar, recuperarea sumelor de bani și a dobânzilor aferente făcându-se prin violență, amenințare și șantaj, dar și prin invocarea unor relații în rândul polițiștilor, pentru ca persoanele respective să nu depună plângeri.

Poliția Olt anunța tot atunci că membrii grupării erau bănuiți și că au recrutat mai multe persoane pe care le-ar fi dus în Germania, Anglia şi Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Au fost audiate atunci 120 de persoane.

Surse judiciare declară că la perchezițiile din aprilie a fost ridicat și un polițist de la Biroul Rutier Olt, care anterior lucrase ca polițist de proximitate în Caracal. Polițistul a fost audiat atunci ca martor, însă aceleași surse judiciare spun că a devenit suspect, acesta fiind și motivul pentru care a fost destituit din Poliție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Toti magistratii sunt mafioti, mai putin cei refuzati la numire in functii mari de catre Johannis! Huuo Johannis care ne spui ca esti seful statului contrar constitutiei care ne spune ca nu avem un sef al staului!Huuo cu sase case ca Nastase!

  2. Știu asta Arafat și Dăncilă,au aflat? Are cumva legatura cu cartelele prey-pay de aberează ăștia doi? Acest material trebuie folosit la CCR privind contestatea ordonantei/legii!

  3. Ati vazut moaca politistului destituit? Wow!”Traficant in carne vie de fetite dar cu mult tupeu si amenintari grave! Dupa moaca si exprimare, e imposibil sa nu „fi participat sau implicat ori beneficiar de valuta neagra” din trafic! Ia vedeti voi ce avere are misteriosul destituit si va veti convinge!

  4. In lumina acestor declaratii ale acestui judecator CSM si PG trebuie sa actioneze in consecinta, desi, ma indoiesc !

  5. Porcii nespalati,tortionari, asasini: Mirea , Pistol si Alexe trebuie adusi IMEDIAT LEGATI in fata presei si populatiei sa raspunda pentru violarea , torturarea si asasinarea sau traficarea Alexandrei si Luizei!!! Stop functiilor cu mandat nelimitat pentru Mafia din Ministerul de Interne!

  6. 1.Daca a fost destituit de ce lucreaza inca in politie ?
    2.El ,micutul e nevinovat si nu stie nimic ….
    Cum dracu sa fii politist mafiot in caracal,oras mic unde stie oricine ca dinca face „taximetrie ” si tu sa faci pe prostul !? De e e asta in politie ? Si smecherul ala ,adjunct la ipj olt,care a transmis datele lui codita in loc sa o salveze pe Alexandra?
    Se va termina intr-o zi cu bisnitarii, „taximetristii „,mafiotii?

  7. Se pare ca vom avea in curand candidatura lui Cumpanasu la prezidentiale!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.