Cristian Diaconescu a precizat la Digi24că retorica Franței nu poate avea susținere la nivelul Uniunii Europene, iar prolema romilor nu constituie un argument împtoriva intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen.
„Un moment politic mai complicat într-o țară sau alta coincide cu o resuscitare drastică a limbajului față de emigrație. Nu numai românii și bulgarii „beneficiază” de o astfel de atitudine”, a spus Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale.
El a menționat că în Franța „retorica a devenit din ce în ce mai agresivă și la un nivel din ce în ce mai înalt”, fiind nu una politică, ci discriminatorie și care „nu poate primi susținere la nivelul Uniune Europene”.
„Dacă doresc să aibă argumente în legătură cu intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, vor trebui să se bazeze pe cu totul și cu totul altceva”, a adăugat Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu a mai spus că a trecut „cam mult timp” de la aderarea României și Bulgariei în Uniunea Europeană și intrarea în spațiul Schengen.