Europarlamentara Diana Șoșoacă, lider al SOS România, a participat la ceremonia de învestire a președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro.
Uniunea Europeană (UE) nu-i recunoaşte nicio ”legitimitate democratică” preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, după ce a fost reales în iulie.
Chiar în ziua în care Maduro a depus jurământul, SUA a anunțat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea sau condamnarea sa.
Maduro a fost proclamat câștigător al alegerilor prezidențiale din 28 iulie de către autoritățile electorale aflate sub controlul strict al Partidului Socialist de guvernământ. Opoziția din Venezuela a prezentat numeroase probe care ar dovedi falsificarea alegerilor.
VIDEO
Sosoaca nu a fost buna ca nu avea basca. Maduro nu e bun ca are mustata.
Săracii oameni, și așa nu prea aveau ei de mancare.
Ăștia care nu vă place Europa să vă dea D-zeu numai bunăstare ca în Venezuela.
Mult succes Soso! Slugile lui Johannis, Ciolacu si Ciuca au iesit pe forum la ridicat in slavi pe stapanii lor!
Va vindeti tara, slugi psd-pdl!
Sigur, americanii vor un Pinochet in Venezuela, dar poporul nu. Americanii si cei de la Bruxeles au mai”declarat” presedinte pe un alt supus al lor, acum patru ani, ar acum fac la fel. Democratia americana este o rusine, adica daca nu te supui lor, esti antidemocrat.. Ma mira ca Spania sustine asemenea gogomanii, ala pretins „ales” se afla in Madrid..
Ce e aia presedinte nerecunoscut de UE? Tabara asta militara, americana, careia i se zice UE, are jurisdcitie asupra lumii?!? Cetatenii trebuie sa aiba avizul UE pe buletinele de vot?!? Ca sunt bolsevici astia din UE stiu si crabii, dar nici bolsevicii nu ajunsesera cu penibilitatea la acest nivel. Ma rog, intr-un fel e normal, caci si bolsevismul a evoluat.
@livia: ceceristii nostri sunt asa de tari ca nici nu au nevoie de probe, doar comanda sa vina de la cei care le detin dosarele
Un presedinte IMPUS de UE la al treilea mandat ILEGAL, cat de democratic poate fi la pachet cu guwernul lui de hoti.
@Cosorul lui Moceanu:
Sa nu te tai singur din atata finețe si asscuțime. O nepieptanata plina de sine se ducea spre unul venind calare pe un autpbuz alb. S-a gandit ca se vor deschide usile noului ei mijloc de transport si ea se va imbarca. Ce eroare! Era un vis bicisnic! Pentru ca dintre ei trei, autobuzul era emancipat. Iar Diana s-a trezit iar pe trotuar asteptand alt Fat-Frumos ca lacrima s-o bage in seama ei. Credeai ca nu stiu sa scriu povesti romantice? Si inca cum!
„…la învestirea unui președinte nerecunoscut de UE”
Daca UE comite o ilegalitate, pe noi nu respectarea legii trebuie sa ne preocupe, ci sa facem exact ce face si UE!!!
Asta e democratia!
ps: pe tipul care s-a autoproclamat „presedinte” la Venezuelei (în 2019), sustinut fiind de SUA si UE-UrSSula îl cheama Juan Guaido. Cartea lui de vizita: în acelasi an, e identificat alaturi de membri ai Los Rastrojos, grup de narcotraficanti si paramilitari columbieni. Tipul nu neaga fotografia, însa pretinde ca n-ar fi stiut ca tipii ar fi fost narcotraficanti înarmati. Dat în urmarire internationala pentru narco-terorism si refugiat în SUA. „Eroul” UrSSulei(UE). Felicitari lui Sosoaca, femeie curajoasa.
Felicitari Dianei Sosoaca, are curaj: Maduro e presedintele tarii celei mai bogate-n petrol din cele doua Americi. SUA (Trump) au încercat sa instaleze acolo un presedinte fantosha, un senator (?) autoproclamat „presedinte”, însa fugarit la propriu de venezuelieni. Maduro are sprijinul poporului. Ca UrSSula nu-l recunoaste, e de-asteptat din partea cuiva care, în schimb, imediat l-ar fi recunoscut pe dictatorul Pinochet. Bravo, Diana Sosoaca!
Deja își afișează pe față tupeul de criminali, politrucii imperiului satanic UE. Democrația a ajuns un moft! Hîrș, hîrș, se ascute lupta de clasă…!
Deja ca pe doamna Diana Sosoaca CCRaua a impiedicat-o sa se prezinte la alegerile presedintiale, cu acceptul ue, acum exista soc si stupoare pentru ca aceasta se duce la investirea Presedintelui Maduro, alt cunoscut „nerecunoscut” de ue, entitatea ceea lipsita de constitutie. Curat murdar.
Sosoaca, de ce porti tricolorul la gât, reprezinți România?
@Cosorul lui Moceanu : Sosoaca este europarlamentar român si contrar spuselor tale, daca este în concediu, adică în vizita privata, de se poate duce si la Putin.
Exceptând vizita privata, Sosoaca CONFIRMA pozitionarea ei politica. Clar? Da, este un pericol pentru NATO si implicit România.
Dracula e un personaj fictiv. Vampira Diana care bantuie societatea ca o himera parsivă e reală. Urmează Antarctida, Atlantida, Bermudele si Zulusii.
Ce companie aviatica a transportat acest sac cu r…t(suveranist)la capatul lumii?
Ii place mult asteia cu socialistii, useristii, piesa grea a neo-bolsevismului tanti. De asta nu il suporta pe Domnul Calin Georgescu, pentru ca nu este nici tatuc si nici socialist Vorbeste despre credinta si libertate, in timp ce duoaman vorbeste de lagare de munca si puscarii ca pe vremea ceausista. Cu Maduro acolo sa ramai. Anutza lu’ pauker.
Agentul Sosoaca este acoperita ca Salvatoarea Godacilor la nivel planetar. Ilon Masc i-a pregatit o naveta s-o trimita pe planeta Shunkalia.
Cine dracu e UE ca Maduro sa fie recunoscut de ei. ?
Dl Maduro e un om cinstit, patriot pentru tara lui , Nu hot ca Pitpalacu sa Mutu.
Sosoaco de data sasta te-ai descalificat definitiv.Unii te mai compatineam,dar acum chiar ne-am convins ca esti toapa ” veritabila „,nu umai din punct de vedere politic.Esti in hazna.
Asta nici n-a ajuns presedinte si a luat-o cu vacantele exotice. Cu ce avion a zburat, cu jacuzzi ?
„Uniunea Europeană (UE) nu-i recunoaşte nicio ”legitimitate democratică”
Serios? Dar in urma alegerilor democratice anulate din Romania vor recunosote ce va rezulta din repetarea lor?
Sau vor accepta eliminarea din competitie a celor neagreati de UE? Eventual vor anula din nou alegerile pana iese cineva agreat de STRAINI? Ca de votul romanilor si-au baut joc. Si UE si politicienii si institutiile sta(t)ului roman.
Europarlamentarii ar trebui sa o excluda imediat din randurile lor.
sa speram ca SUA pune pe capul SO0soacei o recompensa de macar 1 milion de coco, sa manance si gura lui Ivanovici
Miorițo, pentru a ta știință: un șofer de autobuz are mai multă școală decât un covrigar. De aia unul e președinte de țară și unul doar prim ministru de colonie. Capisci?
@Câțuvencu
Ca dupa afirmatiile francezului breton, europa a devenit mica…iar in Venezuela nu au fost anulate dupa validare de CCR…
Iar fraudarea este scuza invocata si de farntuzoaica georgiana dupa ce a pierdut…
Nu compara o validare-anulare din Romania schilodita de UE pt ca n-a iesit ce au poftit cu modul cum se numara voturile…aceeasi acuzatie de frauda a fost in 2020 cand a pierdut Trump…
Sper să vină vremea în care toți viermii proeuropa să fie băgați la pușcărie pe viață.
Impostorul numărul 1 este la cotroceni .tara este jefuita și mulți romanii sunt de acord.Din păcate romanii s-au vandut pentru arginti ca iuda.Vedetele o duc bine sunt plătite cu mii de euro și pensionarul ia praful de pe toba.Sosoaca este mai patrioata decât sasul Werner sau lingurarul ciolacu.Avem vedete de carton fabricate de televiziuni corupte și ziarele la fel.
Asta-i PERICOL pentru Romania: Cel mai mare pericol pentru România ești tu și imensa gashkă de sekourici $$$oroșiști elgibitriști. De unde și de când unde nu are voie cineva să meargă unde vrea?
“Opoziția din Venezuela a prezentat numeroase probe care ar dovedi falsificarea alegerilor” identice bu bănuielile rezonabile invocate de perdanții din România bune pentru măreața CC, cerute să le fabrice serviciilor din România, care cinste lor, nu s-au făcut de râs declarând ca CCR azi una și mâine diametral opus.
La investirea soferului de autobuz. Brava Diana! Sa dam o sansa si celor care nu pot!
Sau sa ne aruncam in cap dupa oricare daca tot suntem femei! Brava, brava!
Sosoaca CONFIRMA ca decizia de pericol pentru securitatea României A FOST JUSTIFICATA. Prin participarea la acest eveniment, Sosoaca TREBUIE INTERZISA la intrarea în SUA. Iar Ambasada SUA de București trebuie sa se poziționeze!
Daca au probe, sa-i cheme pe specilaistii in anulat alegeri- ccr-istii romani.
agent Diana SOSOACA se afla in misiune in Columbia insa este strict monitorizata.