Din amânare în amânare până la victoria finală!

n nou termen în procesul prin care procurorul general Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare din funcţie înaintată de ministrul Justiţiei are loc azi, la Curtea de Apel din Alba…

De (I.R.)
Din amânare în amânare până la victoria finală!

n nou termen în procesul prin care procurorul general Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare din funcţie înaintată de ministrul Justiţiei are loc azi, la Curtea de Apel din Alba…

UPDATE. Procesul prin care procurorul general Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare din funcție înaintată de ministrul Justiției a fost amânat, marți, pentru data de 23 aprilie, potrivit deciziei Curții de Apel Alba.

Judecătorii Curții de Apel Alba au constatat că nu s-a îndeplinti corect procedura de citare a unuia dintre intervenienți.

„Procesul s-a amânat pentru data de 23 aprilie, pentru că nu s-a îndeplinit corect procedura de citare pentru una dintre persoanele care ai solicitat intervenția în cauză”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba.

Noul termen acordat de judecător este aproape de cel la care expiră mandatul procurorului general, sfârșitul lunii aprilie, ceea ce face ca procesul să își piardă din sens.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, la sfârşitul lunii ianuarie, că procesul prin care procurorul general Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare din funcţie înaintată de Ministrul Justiţiei se va judeca la Curtea de Apel din Alba Iulia. Asta după ce, în noiembrie 2018, reprezentantul Ministerului Justiţiei a cerut ca procesul să fie judecat la Curtea de Apel Bucureşti, invocând excepţia necompetenţei teritoriale, în timp ce avocatul lui Augustin Lazăr a cerut ca procesul să fie judecat în continuare la Curtea de Apel Alba Iulia, invocând faptul că procurorul general are acolo domiciliul. Atunci, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia privind necompetenţa teritorială, astfel că procesul urma să continue la Curtea de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia în data de 28 februarie.

Procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr a fost declanşată de către ministrul Tudorel Toader în 24 octombrie 2018. Procurorul general, Augustin Lazăr, a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Între timp, Augustin Lazăr a anunţat că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al României, în contextul organizării, de către Ministerul Justiţiei, a concursului pentru numirea în această funcţie, chiar dacă Tudorel Toader a cerut revocarea lui. Mandatul lui Lazăr expiră pe 28 aprilie.

Amânare, amânare și-n Parlament

Tot marți, Comisia juridică a Senatului a depășit termenul limită pentru depunerea raportului asupra cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit unei decizii a Biroului Permanent, raportul trebuia dezbătut până pe 2 aprilie.

Membrii Comisiei juridice au părăsit sala de ședință, după o oră și jumătate de discuții, constatând lipsa existenței cvorumului. Deși termenul limită pentru depunerea raportului asupra cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, era data de 2 aprilie, potrivit deciziei conducerii Senatului, ședința s-a încheiat fără ca acest subiect să fie dezbătut în ședința de marți.

În acest context, Biroul Permanent al Senatului va trebui să dispună un nou termen pentru depunerea raportului.

În replică, USR a transmis, marți, că denunță manevrele senatorilor PSD-ALDE de a amâna discuțiile în Comisia juridică, prin părăsirea sălii, cu privire la cererea DNA pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu.

„De 5 luni, PSD și ALDE tergiversează, sub cele mai absurde pretexte, soluționarea cererii DNA și zădărnicesc aflarea adevărului de către organele judiciare, singurele abilitate pentru administrarea probelor în cadrul unei proceduri judiciare. Senatorii PSD-ALDE, așa cum ne-au obișnuit, fac scut în jurul celor bănuiți că au fraudat banul public”, a afirmat George Dîrcă, membru al Comisiei Juridice din Senat, printr-un comunicat de presă al USR, remis marți.

„Senatorii din Comisia Juridică l-au audiat pe Tăriceanu în sesiunea parlamentară din toamnă, dar- pe motiv că trebuie să studieze toate documentele din dosar – au amânat repetat elaborarea unui raport. În urmă cu două săptămâni, la presiunile USR, Biroul permanent al Senatului a stabilit că termenul limită pentru emiterea unui aviz la Comisia juridică să fie 2 aprilie. Raportul comisiei este unul consultativ, plenul fiind suveran în luarea unei decizii”, a adăugat sursa citată.

La rândul său, Ludovic Orban a transmis, într-o scrisoare deschisă adresată Liei Savonea, în care i-a cerut președintelui CSM să sesizeze CCR în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Liderul PNL i-a comunicat acesteia că șeful Senatului se sustrage din ancheta penală.

„Mă adresez dumneavoastră, în cazul în care nu ați luat încă la cunoștință despre acest fapt, pentru a vă evidenția o situație extrem de gravă și de relevantă cu care se confruntă sistemul de justiție din România – sustragerea din anchetă penală a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Ținând cont de faptul că dumneavoastră vă aflați la președinția Consiliului Superior al Magistraturii, organism cu menirea constituțională de a fi garant al independenței justiției, consider că această poziție pe care o dețineți vă obligă să luați atitudine și să utilizați pârghiile legale necesare pentru a facilita înfăptuirea justiției”, a transmis, în scrisoarea deschisă, Ludovic Orban, potrivit unui comunicat de presă.

Liderul PNL a adăugat că senatorii majorității parlamentare PSD-ALDE au blocat în mod sistematic procedura, tergiversând cererea făcute de DNA Parlamentului pentru începerea urmării penale a lui Călin Popescu Tăriceanu

„Încă din noiembrie 2018, adică în urmă cu cinci luni de zile, Direcția Națională Anticorupție, prin Parchetul General, a solicitat Senatului aprobarea cererii de începere a urmării penale în cazul fostului prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, actual președinte al Senatului, pentru infracțiuni de luare de mită. Senatorii PNL au cerut în repetate rânduri punerea în dezbatere a solicitării în cauză și supunerea la vot în plenul Senatului. În schimb, majoritatea parlamentară PSD-ALDE a blocat în mod sistematic această procedură, tergiversând în mod intenționat răspunsul față de cererea înaintată de DNA. Este străveziu faptul că PSD și ALDE utilizează în mod politic majoritatea parlamentară pentru a sabota parcursul firesc al unei anchete penale, făcând scut în jurul dnului Tăriceanu și afectând în mod nepermis atribuțiile autorității judecătorești”, a explicat Orban.

El a mai spus că rolul Parlamentului nu este să decidă prin vot vinovăția sau nevinovăția cuiva, ci să dea ocazia instanțelor de judecată să decidă, a persoanelor învinovățite să se apere și a organelor de cercetare penală să ancheteze.

„Așa cum a spus-o în repetetate rânduri, PNL consideră că nu este rolul Parlamentului de a decide prin vot asupra vinovăției/nevinovăției unei persoane, întrucât singura instituție democratică abilitată în acest sens este instanța de judecată. Pe cale de consecință, în toate cazurile solicitările înaintate Parlamentului trebuie să fie acceptate tocmai pentru a oferi ocazia instanțelor de judecată de a decide, persoanelor în cauză de a se apăra, iar organelor de cercetare penală de a realiza anchetele pe care le consideră întemeiate. De altfel, această conduită valorifică tocmai principiul egalității în fața legii prevăzut de Constituție”, a completat liderul PNL.

Orban reamintește că Senatul trebuie să se pronunțe asupra cererii DNA în cazul lui Tăriceanu „într-un termen rezonabil” care a fost depășit de cel puțin cinci ori până în prezent.

„Având în vedere că termenul prevăzut de Regulamentul Senatului, cu statut de lege organică, rezultat din Articolul 161 a fost depășit de cel puțin cinci ori, respectiv cu mult peste ceea ce poate fi considerat „termen rezonabil”, vă sugerez să constatați un blocaj constituțional generat de refuzul Senatului de a răspunde solicitării Direcției Naționale Anticorupție, fiind încălcat principiul colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului. În calitate de președinte al CSM apreciez că este de datoria dumneavoastră exercitarea atribuției prevăzută de Legea 47/1992, Articolul 34, respectiv de a sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice, respectiv dintre Senatul României și Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, a conchis Ludovic Orban.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Acum intelegem, ma refer la cei mai putin tipicari si care studiaza de suprafata problematicile, ratiunea inregistrarii plangerii Tortionarului General la Alba Iulia, ca si excursia facuta de dosar cateva luni prin tara, acolo era asigurata complicitatea criminala!!! Trec peste motivarea cretinoid de vizibila, ca si amanarea cu TREI SAPTAMANI!?
    Avem o alta dovada a ticalosiei magistratilor, indiferent ca sunt procurori sau judecatori, fapt care impune cu si mai mare stringenta O LEGE DURA A RASPUNDERII MAGISTRATILOR…
    Cine, mama voastra de magistrati ticalosi, nu a respectat citarea corecta? Cumva grefiera saltea a lui Lazarica, aia care i-a strecurat in dosarul de accedere la functia de TRACTORIST GENERAL dovada loialitatii fata de TORTZIONARUL SUPREM?

  2. Eu cred ca ar trebui sa se prezinte cu o coliva , ca simbol pt ‘ intreaga activitate ‘! Sau mai bine s-ar ascunde prin America Centrala , ca bani are , cacalau ! P.S. O fi dormit bine azi-noapte ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.