Dincolo de cifre: ce ne spune inflația din august 2025 despre România

Inflația de 9,9% raportată pentru august 2025 nu mai surprinde pe nimeni. Ne-am obișnuit să vorbim despre scumpiri, însă întrebarea esențială este de unde vine această inflație și ce urmează mai departe.

În 2022–2023 era relativ simplu de explicat de ce prețurile o luau razna: scumpirea gazelor și a petrolului, probleme în lanțurile de aprovizionare, războiul din Ucraina. În 2025, însă, tabloul e mai complicat.

Energia rămâne, fără îndoială, un motor esențial. Prețul energiei electrice este cu 65% mai mare decât anul trecut, iar acest lucru afectează tot lanțul economic: de la fermierii care își irigă terenurile și până la micii brutari care coc pâinea.

Dar nu mai putem da vina doar pe șocurile externe. Produsele de bază – pâinea, laptele, ouăle – cresc într-un ritm constant, luna de lună. Nu mai vorbim doar de volatilitate sezonieră (cum e la cartofi sau fructe), ci de o tendință instalată.

Mai mult, atunci când eliminăm din calcule categoriile cele mai volatile (fructe, legume, combustibili), indicele rămâne ridicat: +2,37% doar în august. Aceasta este așa-numita inflație de bază, care reflectă presiuni structurale, greu de redus pe termen scurt.

Cu alte cuvinte, chiar dacă iarna va fi blândă sau petrolul se va ieftini, scumpirea zilnică nu va dispărea. România a intrat într-o etapă în care inflația este alimentată și de probleme interne: productivitate scăzută, dependență de importuri, costuri ridicate cu forța de muncă.

Puterea de cumpărare: mai mult decât statistici

Pentru statisticieni, inflația se exprimă în procente. Pentru români, ea se măsoară în bani mai puțini rămași la sfârșitul lunii.

Un exemplu simplu: un coș alimentar care costa 500 lei anul trecut, acum trece de 550 lei. La energie, impactul e și mai dur: o factură de 300 lei pentru curent poate depăși ușor 500 lei. Într-un context în care salariile nu cresc în același ritm, diferența se simte imediat în portofel.

Dar problema nu e doar financiară. Inflația are și un efect psihologic. Când oamenii simt că banii lor se devalorizează lună de lună, apar două reacții:

• prudență excesivă – consumatorii amână cheltuieli sau investiții personale (renovări, electronice, vacanțe),
• căutarea refugilor – mulți preferă să își țină economiile în valută sau bunuri considerate mai sigure.

Acest comportament reduce consumul, iar consumul fiind motorul principal al economiei românești, inflația ajunge să frâneze chiar și creșterea economică.

Polarizarea socială se adâncește

Inflația este numită adesea „cel mai regresiv impozit”, pentru că lovește disproporționat. În România, această realitate devine tot mai vizibilă.

• Cei cu venituri mici sunt cei mai vulnerabili. O mare parte din bugetul lor lunar se duce pe alimente și facturi, exact categoriile care au crescut cel mai mult. Pentru ei, orice scumpire de câțiva lei pe pâine, lapte sau ouă înseamnă renunțarea la altceva.
• Clasele medii sunt lovite din altă direcție: serviciile. Restaurantele, turismul, îngrijirea personală – toate costă semnificativ mai mult. Acolo unde exista un mic confort financiar, acum apar compromisuri.
• Veniturile mari au un „cushion” financiar, dar și stilul lor de viață devine mai scump. O masă într-un restaurant premium, o vacanță externă sau un abonament la servicii private de sănătate sunt mai costisitoare decât în urmă cu un an.

Rezultatul este o adâncire a polarizării sociale. Statistic, salariile au crescut, dar percepția publicului este că inegalitatea se accentuează: cei care aveau deja probleme sunt împinși și mai mult spre margine, iar cei cu venituri medii simt că „nu mai reușesc să țină pasul”.

Politica monetară sub presiune

Banca Națională a României (BNR) se află în fața unei dileme clasice, dar cu consecințe foarte actuale. Dobânzile de referință au fost menținute la un nivel ridicat pentru a tempera inflația, însă rezultatele sunt limitate. Creditarea pentru populație și firme a încetinit vizibil, iar costurile cu finanțarea s-au majorat. Totuși, inflația de bază nu cedează.

Dacă trendul se menține și rata anuală sare de 12% până la finalul anului, BNR are doar două opțiuni — ambele dureroase:

• să continue politica dobânzilor ridicate, cu riscul de a încetini economia, de a frâna investițiile și de a împinge unele companii spre insolvență;
• să relaxeze politica monetară, acceptând o inflație persistentă, ceea ce ar afecta încrederea investitorilor și ar eroda competitivitatea României pe termen lung.

Paradoxul e că, indiferent de alegere, costul îl plătesc consumatorii și mediul de afaceri. În lipsa unor politici fiscale și structurale complementare (eficiență energetică, investiții în producție internă, reducerea deficitului bugetar), BNR rămâne singurul „paznic” al stabilității, dar cu instrumente care devin tot mai puțin eficiente.

Ce urmează?

Privind înainte, România se confruntă cu trei scenarii distincte:

• Pe termen scurt – volatilitate: unele alimente vor ieftini odată cu intrarea în sezonul de toamnă, dar efectul va fi temporar. Energia și serviciile, unde nu există sezonalitate, vor continua să tragă în sus prețurile. Consumatorii vor resimți mai degrabă „un respiro” decât o reală scădere a costului vieții.
• Pe termen mediu – risc de „împietrire”: chiar dacă șocurile externe (petrol, gaze, tensiuni geopolitice) se atenuează, inflația riscă să se stabilizeze la un nivel ridicat, între 7 și 10%. Acesta ar fi un scenariu periculos: prea mare pentru a fi confortabil, dar insuficient de alarmant pentru a genera reforme rapide.
• Pe termen lung – vulnerabilitate structurală: fără investiții masive în productivitate, infrastructură și eficiență energetică, România va rămâne expusă la valuri inflaționiste mai severe decât ale vecinilor. Dependența de importuri și dezechilibrele fiscale interne vor continua să amplifice fiecare șoc extern.

 

În concluzie, nu doar cifrele lunare contează, ci direcția în care se mișcă economia. Dacă inflația devine o „nouă normalitate”, consecințele nu vor fi doar la nivel de portofel, ci și la nivel de dezvoltare națională: investiții amânate, încredere erodată, decalaj accentuat față de media europeană.