
Vasile Dîncu și-a amintit că membrii PNL au refuzat să-l voteze pe Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, deşi era preşedintele partidului în acel moment.
Electoratul PSD este disciplinat și o să voteze cu Crin Antonescu, spune Dîncu, dar are emoții când vine vorba de liberali.
Întrebat, la Prima TV, dacă electoratul PSD se va îndrepta către Victor Ponta, Dîncu nu exclus această posibilitate.
”Dacă va comunica cu membrii PSD, probabil că va fi votat de unii„, a spus Vasile Dîncu.
”Am emoţii pentru electoratul PNL, care nu l-a votat pe Nicolae Ciucă, preşedintele partidului în acel moment. Şi nu era niciun fel de conflict la nivelul partidului, dar mai puţin de jumătate din electoratul liberal l-a votat pe Nicolae Ciucă. Cred că sunt patru candidaţi cu şanse: Simion, Nicuşor, Ponta şi Crin. Nu ştiu care este ordinea, dar cam aceştia sunt. Sunt doi de partid, doi independenţi”, a explicat Vasile Dîncu.
De asemenea, Dîncu a estimat că George Simion are şanse mari de a intra în finala prezidenţială.
Dîncu l-a numit pe Antonescu „ultimul romantic”, afirmând că acesta face parte din ”partea frumoasă a politicii noastre„.
”Crin Antonescu era politicianul care mi-a plăcut cel mai mult dintre politicienii opoziţiei(…)credea în ceea ce spune, chiar dacă, peste câtva timp, nu făcea ce-a spus este altceva…”, și-a argumentat Dîncu opțiunea.
Domnule Dâncu,de ce tot vindeți blana ursului din pădure? Că doar nu merg să voteze numai cei cu carnet de partid. Cetățenii nu vor vota după indicațiile voastre, ci după conștiința lor. Mai bine spuneți cum se vor frauda alegerile cu mijloacele de lucrul ale sistemului.
Eu zic ca nu-i rau cu Nicusor in turul 2 cu Simion. Pentru ca o parte de la PSD si PNL vor merge pe suveranisti. In schimb daca Simion intra in turul 2 cu Antonescu, toti cei de la USR vor merge pe mana lui Crin.
Cam asta e treaba cu Romania.
rromanii au un talent imbecil sa voteze „primari”… care n-au realizat nimic. Petrov cand era la capitala se plangea „Dati-mi Consiliu”… i-ati dat consiliu si realizarile lui au fost retrocedari pe banda rulanta. L-ati pus pe Ciolanis, care a avut grija sa-si retrocedeze proprietatile confiscate de la na-zi, si sa opreasca primaria Sibiu din a mai participa la procese impotriva retrocedarilor. Acuma o sa votati o nulitate care a facut cariera din ecoterorism si blocat proiecte, care acuma a cerut nu consiliu, ci si primariile locale, bugetele si primariile limitrofe bucurestiului.
Hai mai Dancule, ca va astia de la PNL v-au faultat din nou. Sunteti slabi la jocul de sah, desi va dati mari strategi!
E de neimaginat cum niste oameni cu scaun la cap ar vota un puturos fara personalitate dar logoreic. Si tousi sanse sunt
avand in vedere apatia electoratului si nivelul politic.
Dancule, voua care ati distrus PSD-ul ar trebui sa va fie teama pe strada de proprii votanti, nu sa va F grija de ai altora… voi nu vedeti ca nici nu mai aveti propriu candidat care sa fie competitiv, ati ajuns sa va ascundeti in spatele lu’ KKrau. Ce PSDist adevarat ar vota un liberal ca presedinte?
Bre, „decât să te uiți în gura unui asemenea escroc, mai bine in curul unei babe” e proverb romanesc! Daca as fi jurnalist, invit un amarat de pe stradă sa vorbesc cu el decât să îl invit pe acest infect in platou.
…CrinA își credea propriile minciuni! Votați-l……[Rumburak]
Ce vrajeala pesedista! 😂
Iar se teme? Cam pesimist vasile dincu.
Mai aparuse ceva in presa astazi, tot din cugetarile recente ale d-lui Dincu. Spunea dansul ca dl C. Georgescu ar fi castigat turul 2 daca ar fi fost lasat sa candideze, dar si alegerile din mai. Oare de ce s-o fi pronuntat in sensul acesta? Previziuni despre viitorul care nu a fost si nu va fi?