Dinescu zice că Georgescu și-a dat foc la valiză

Eu am fost puțin șocat. Domnul Călin Georgescu

De L.V.
Dinescu zice că Georgescu și-a dat foc la valiză

Eu am fost puțin șocat. Domnul Călin Georgescu

Într-o intervenție la B1TV,  Mircea Dinescu s-a arătat convins că prezența lui Călin Georgescu la slujba de Înviere alături de George Simion ar fi fost o greșeală.

Scriitorul  spune că se aștepta ca Georgescu să-și  conserva aura eroică, ”după drama prin care a trecut, cu anularea alegerilor”.

“Eu am fost puțin șocat. Domnul Călin Georgescu, după drama prin care a trecut, cu anularea alegerilor, credeam că se va retrage într-o aură tragică și probabil își va conserva imaginea pentru viitor. Dar în clipa în care el, care a venit cu chestii serafice, cu Dumnezeu, cu natura, cu izvoarele, cu curățenia morală, dintr-odată l-am văzut…e ca un arbore în care a fost altorit un brusture plin de țepi. Cam așa e imaginea lui pe care o vedem în acea biserică”, a spus Dinescu.

”…Eu m-am mirat că a făcut acest pas Călin Georgescu. Deși l-am irozizat de-a lungul lunilor care au trecut, mi s-a părut că ieșirea sa din scenă era dramatică și tragică și era o victimă. În momentul în care vii cu Simion alături, după părerea mea ți-ai dat singur foc la valiză”, a mai spus Mircea Dinescu.

Scriitorul a mai susținut că se aștepta ca Georgescu să o desemneze pe soția sa, Cristela, drept succesoare la prezidențiale.

Liderul AUR George Simion și Călin Georgescu au participat sâmbătă noaptea la slujba de Înviere 

A fost prima ieșire publică împreună a celor doi de la începutul campaniei electoral.

Evenimentul a fost perceput drept un mesaj public de susținere a candidaturii  liderului AUR la prezidențiale.

În mai multe ocazii, George Simion a afirmat că  au un plan bine pus la punct.

Georgescu a transmis în mesajul său de Paști că  Hristos a Înviat! nu este ”o rostire, ci o mărturisire de credință, prin care nu așteptăm viitorul, ci ne pregătim pentru viața din prezent”.

Distribuie articolul pe:

44 comentarii

  1. Mda,. La valiză, la casă și la partid.. De fapt ei nu mai știu că de fapt cine sunt.. Adică ”suvernaiști” ?? Păi cine nu-i suveranist bre ? Cine se vrea cu bocancul licuriciului pe grumaz ? De altfel tocmai i-au divizat partidul.. Tîrziu și-a dat seama de mizeria morală a acestora doi și a ieșit din circ,..Că mai sunt unii care cred in ”viziunea” unui purdan falit,.Ce să faci, păi de asta sunt numiți rumîni..

  2. Singura tufa (de Venetia – adica esenta nimicului) spinoasa pe care o vad esti tu, securiciule. Ce-ai-Nicule cu mine?

  3. Simion e cetățean român?
    Da Ponta?
    Chear și Dinescu!
    Cei care selectează românii dupa preferințele lor politice,sunt niste editați..

  4. Dupa ce poetul dizident de sarbatori Nationale si bucatar de ziua a sasea a fost roata la Carul cu boi acum a ajuna animalul de tractiune al acetuia. E greu in jug, mai ales cand seful de atelaj are biciul impregnat cu stele si manerul cu sine de dosar si ace de siguranta. Ce nu face omul pentru linistea sa si a sistemului?

  5. După ce l-ai pupat pe toate părțile pe Ciucă și apoi ai dispărut,tu beneficiarul tuturor epocilor te-ai gândit să m-ai scoți capul, așa ai trăit toată viața din drama altora

  6. ‘Ai bre, stai liniștit, că vin ăștia să-ți intabuleze acareturile.Chiar așea, rămăsăși fără bani și altu mai bun ca soroș nu găsiși? Dacă-ți ia Ardealu’? Și nu-ți dă nimic pă iel? Te gândiși bine?

  7. Poietul ‘revolutionar’ si-a dat foc la valiza dovedind ca nu a fost lsat niciodata la vatra.De cate ori i se ordona iese la megafon.

    1. Patradi bahtale . Ai invins iar , fratilor ?
      Cat mai e conacul ?

  8. După Isprava din TVR în care te FĂCEAI că lucrezi SAU ARĂTAI că lucrezi, dar erai PLEOȘTIT de Frică, ai făcut BINE că te-ai dat la FUND o Vreme.
    Prin TOT CE ai făcut APOI, l-ai confirmat pe VADIM …
    DE CE NU TACI?
    Puțină Decență, Ce Dreacu?
    DACĂ NU executați ca NeGândiții Ordinele unor Securiști TOT AșaDe NeGândiți NU se abătea Rușinea CRUNTĂ peste România.
    DACĂ Aia MariDin Securitate aveau MINȚILE la Dânșii îi asigurau lui Ceaușescu o IEȘIRE Istorică din Istorie.
    Cu Arma în MÂNĂ, în Cabinet, ca Allende …
    Aia CaĂia, DarTU Ce Interes ai avut?
    Îți PLACE CE a ieșit și CumEsteRomîniaDupăCeVoiDoi ați FĂCUT pe Loviluționarii la TVRL, whit Your BeNeath SHURE…

  9. cam are dreptate …DINESCU !
    🙁

    oricum e deja prea tarziu sa mai chemi FLUTURII BRAZILIENI care vor face URAGANE (fiat-monetare!) in USA …
    dupa ce DJT n-a PERCUTAT umil la teremen ! 😐
    IQ=?
    (PS: interesanta sintagma: „a-si da foc la propria valiza” 😐 de unde-o stie 😮 Dinescu ?)

  10. Nu inteleg cum niste oameni care par zdraveni la cap asculta bazaconiile unui lunatic (editat).O fi sau nu o fi georgescu securist, nu stiu, el stie, dar rau de tot a ajuns tara asta , la un nivel atat de jos de educatie (nu ca Polonia) incat sa ajunga sa fie votat unul care spune vorbe goale.Sper ca individul a dispara din viata publica, sa lase oamenii in pace cu bazaconiile lui.

  11. Mai mai era să te cred….Dar când te vad fata aia de fariseu ashkenadji mă trezesc la realitate….(editat).

  12. Stimate domn ,cu permisiunea D-voastra ,incerc sa lamuresc cu precizie comentarul D-voastra privind
    viitorul lui M.Dinescu in 2025.

    SEMNE BUNE DUPA PASTE SIGUR DINESCU LA CRACIUN VA NASTE.

    Multumesc pentru intelegere.

  13. @ Ca orice ,,speranță” a fotbabului care s-a risipit mai mult sau mai puțin la grătare și domnul Mircea Dinescu probabil că ar putea fi considerat ,,o fostă speranță” a politicii ?

  14. Dinescu se face din nou ca munceste pentru globalisti. Evident pentru niste saci cu malai, nu pe degeaba.

  15. Dinescu sa-si vada de transmisiile sale culinare de la Cetate. La politica este absolut paralel cu realitatea.

  16. poetasul dinescu, fost și turnător la securitate, a fost activat de stăpânii lui de la secu: „so pa ei , musca-i de cur” !a” după ” plai cu boi” a ramas singur pe plai, acum se spune ” plai cu…un singur… dinescu” .

  17. Dupa ce ca de 36 de ani nu au facut nimic concret pentru tara asta,toti emanatii continua sa vina sa dea lectii de morala la cei ce incerarca sa schimbe ceva .Poate ca ar fi mai bine sa te ocupi de crama si literatura Dinescule.

  18. @ Deci, dacă Mircea Dinescu face grătare probabil că nu își poate arăta adevărata valoare de politician, ca și fotbaliștii ca fac grătare ?

  19. @mitilik: mi-a plăcut foarte tare chestia cu generalul Ciucă, spaima popotelor din Nassiriya. O excelență licență pentru o viitoare poezie de succes, de ce nu?, pentru cutra care a fost dintotdeauna acest Dinescu. Din sistem va ieși, ca orice securist notoriu, doar la trecerea la cele veșnice!

  20. @ Budescu și cu Alibec când făceau grătare erau criticați de ziariști , Dinescu vrea să facă politica la grătar , ca Budescu și cu Alibec fotbal ?

  21. @### -bade mai încet cu pelinul.Iti bei mințile cu aceste sărbători sfinte.Ai fost la biserică a doua zi de Paști?!

  22. @### -bade mai încet cu pelinul.Iti bei mințile cu aceste sărbători sfinte.Ai fost la biserică a doua zi de Paști?

  23. Diagnosticul situatiei trebuie pus ignorand falsele antagonisme sorosisti/netanyahisti. ori sistemul vechi sorosist, ori Calinii, trumpii si Salvinii, suveranisti doar pana la un punct, tot acolo duc.
    Intre un kitsch si o copie a unei opere de arta facuta pentru fals, ce sa alegi? Valoarea ambelor e zero.

  24. Mai sunt multi să își dea cu părerea?
    Câți din ei urmează să fie activați?
    * asta alb a ieșit la rampă , cum a mai făcut în momentele …cheie!
    Este pus de PSD?
    Cate procente câștiga kakarau din declarația lui Dinescu?

  25. Dinescu – un individ sulfuros, în linia CTP, Banciu, Becali. Suntem bucuroși când tace și nu-și mai da cu părerea lui de bătrân răsfățat.

  26. Ce-l mai poopa pe gheneralul cu gusha Nicu Ciuca, spaima popotelor din Nassiriya provocand un adevarat shortage de hrana.
    A primit ordin acum sa-l sustina pe „harnicul” Crin.

  27. Semne bune dupa Paste! Daca si Dinescu isi da cu parerea, el sustinandu-l pe dl Ciuca, un ostas in slujba tarii la alegerile trecute, e clar ce urmareste.

  28. Bucatarul Securitatii regreta si azi ca nu i-a propus lu Ceausescu sa o inscauneze pe Elena ca sa nu se mai inhaiteze cu as asinii amandurora…In fam indi vid…

  29. Dinescu după muzică lăutărească scăldată cu mult vin își dă și el cu părerea, a luat-o pe urmele bețivului fost președinte Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.