Dinu Patriciu, agent de Cotroceni

Numai unul dat în chiorală nu poate să nu observe orientarea mai nouă a lui Dinu Patriciu. Cu două-trei săptămâni în urmă, când Opoziţia se pregătea să-şi lanseze strategia pentru educaţie, Dinu Patriciu a scos din mânecă o presupusă afacere a Ecaterinei Andronescu. Presupusă pentru că n-a putut dovedi nimic. Dinu Patriciu este fie un ghinionist mascat în norocos, fie un diversionist redutabil. Aruncă în aer orice somnolenţă şi face ca din nebunia creată să rămână doar un fum subţire şi să persiste doar o putoare de făcătură.

Cam asta a rezultat şi din filmuleţul cu celebrul dos de palmă. A vrut pozeze în prim duşman al preşedintelui şi a izbutit marea performanţă de a ne trage tuturor o scatoalcă din care nu ne mai dezmeticim. De aceea, schimbarea la faţă a unuia dintre cei care pozau în adversari de moarte ai preşedintelui pare una dintre cele mai greu de înţeles şi crezut. Nu demult, Dinu Patriciu era căutat prin citaţii poştale şi televizate pentru a se prezenta la tribunal. Am fost unul dintre cei care l-au apărat pe Dinu Patriciu. Nu pentru ce a făcut, pentru că nu aveam căderea, ci pentru cum a fost tratat. Se pare că arhitecto-petrolisto-mogulo-buticarul a renunţat la luptă şi s-a descurcat singur. Româneşte, evident. Nimeni nu mai ştie cât şi ce s-a ales din procesele sale. Fie că este vorba de manipularea bursei, de spălare de bani sau de vânzarea din Libia. Indiferent despre care dintre marile sale dosare ar fi vorba, nici unul n-a mai avansat în instanţă. În schimb, Dinu Patriciu, din adversar al comuniştilor din PSD, a devenit un soi de susţinător al fostului informator de la Cotroceni şi chiar de argat al PDL. Altfel, cum Dumnezeu marele norocos (scos câştigător în afacerea cu Petromidia, pe post de pseudonim al cui?) nu a dovedit în toate cele care au urmat decât suspectă mediocritate. A continuat cu un şir nesfârşit de prostii economice şi politice, a anunţat înfiinţarea unui nou partid (probabil vrea să relanseze un Partid al Ţiganilor) şi a încercat prin toate mijloacele să discrediteze PNL. Adică partidul care l-a făcut om. Aşa că şi-a pus trupa de servitori să-l urmărească zi şi noapte pe Crin antonescu. Probabil că lui Dinu Patriciu îi plăcea de moarte când era umărit şi ascultat de copoii lui Traian Băsescu. Mai nou, acelaşi Dinu Patriciu se ocupă de căutat prin budoare, toalete şi paturi de politicieni. I se pare că a descoperit ceva chiar în viaţa erotică a lui Victor Ponta. Într-a preşedintelui, absolut nimic!Doamne fereşte!

Să fi devenit Dinu Patriciu un admirator al lui Traian Băsescu? Sau a capotat şi s-a supus. Nu ştim cu ce preţ. Oricum, în ultima vreme se poartă ca un simplu servitor politic. I se spune ce şi cum, dar mai ales pe cine să atace şi grupul său de media se execută. Altfel cum să iniţieze o asemenea operaţiune exact acum când preşedintele României, noul său protector, se află la o aşa mare înghesuială? Şi pentru că urmează o întâlnire a lui Traian Băsescu cu Opoziţia, de ce nu l-ar ajuta niţel pe marinar, ridicându-i o minge erotică la fileu. Dacă n-ar fi fost preocupat de operaţiune, Dinu Patriciu ar fi cerut de îndată şi câteva fotografii cu aventurile amoroase ale lui Peter Imre şi Adraina Săftoiu (episodul 1) şi ar fi încercat să ne tragă o lecţie de morală cu anvergura sexuală a noului său creator de media şi mediocrităţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.