Dinu Patriciu, înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală

Dinu Patriciu a fost înmormântat, sâmbătă, la prânz, la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Vineri seară, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Dinu Patriciu a fost adus în România de la Londra, fiind depus la capela Cimitirului Bellu din Bucureşti.

Avionul privat care a adus sicriul din Anglia a aterizat pe Aeroportul Băneasa în jurul orei 17.40, de unde a fost dus la Cimitirul Bellu cu o maşină mortuară având ca antemergător un autoturism de teren.
Accesul jurnaliştilor în incinta cimitirului a fost interzis, la poart acestuia fiind doi bodyguarzi ai unei firme private.

Cei veniţi la capelă au adus flori şi coroane, una dintre acestea cu mesajul „Senatorii PNL nu te vor uita”.

Familia omului de afaceri a făcut apel la decenţă şi discreţie.

„Pentru a onora amintirea lui Dinu Patriciu, cu decenţă şi discreţie, familia solicită înţelegerea tuturor celor care doresc să participe la slujba memorială”, s-a spus într-un comunicat al familiei.
Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 de ani, pe 19 august, la Spitalul Royal Free din Londra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.