Diploma sau demisia!

(Continuare despre prezența unui impostor în guvern)

Un prieten nespus de drag mie îmi sugerează un lucru. Să plec frumos la Viena și să cer de la universitatea care l-a școlit pe Vlad Voiculescu documentele aferente. Adică o copie după diplomă și după foaia matricolă și cu documentele respective să demonstrez cumplita impostură în care se află acest Dinu Păturică de vreme nouă. Dacă ar fi fost singurul care să-mi sugereze un asemenea lucru, aș fi încercat să-i explic în particular. Dar între comentariile cititorilor la articolul depre pîrlita de adeverință a lui Vlad Voiculescu s-au adăugat mai multe voci care propun în esență cam același lucru. Să mergem la Universitatea din Viena și să cotrobăim în acte, de parcă personalul de acolo abia așteaptă un ziarist din România care să-i întrebe despre o adeverință care acoperă un aranjament.

Nu-mi rămîne decît să cuget. Să îmi fac bagajele si să plec la Viena? Sau să caut un jurnalist destoinic pe care să îl pregătesc pentru o asemenea expediție? Tocmai acum, cu vaccinarea, cu carantina, cu izolarea, cu un drag nebun de oaspeți de peste hotare! Presupun că unii nu fac diferența între promptitudinea instituțiilor statului din Europa de Vest și afacerile mai mici sau mai mari ale unora. Oricît ar fi de spilcuite, uneori, ascund aceleași mizerabilități ca în România. Și o să aflăm rapid ce școală a făcut Vlad Voiculescu la Viena. Ba, dacă mai zăbovim nițel, ne vor fi livrat și documentele privind activitatea grupului de ofițeri români acoperiți de la Viena, inclusiv a celor implicați în sinuciderea suspectă a lui Marin Ceaușescu, la Ambasada României.

Încep să cred că mulți cititori ne atribuie misiuni cu mult peste puterile noastre. Parcă rolul nostru ar fi să facem dreptate, să debarcăm președinți, miniștri, directori și directorași și să stabilim autenticitatea documentelor, a contractelor și a adeverințelor. Dacă s-ar putea, după stabilirea vinovaților, să le dăm și amenzi și să le cerem arestarea și condamnarea!
Îmi pare rău, nu sunt expert în diplome și nu cred că aș avea succes dacă aș bate la poarta unei universități private din Austria. Anii de gazetărie m-au dus în fața multor mistere rămase nerezolvate.

A văzut cineva tot contractul de vînzare al PETROM, cu anexe cu tot prin care a fost vîndută compania? Dar contractele prin care au fost vîndute ALRO și ALPROM? Cîți ani au trecut ca să găsim contractul cu Bechtel? Și cum s-a stabilit unde era buba și cîți bani a a pierdut România? Ce s-a întîmplat cu recunoașterea specializării în chirurgie vasculară acordată nu în baza unui stagiu și a unui examen, ci în baza unei adeverințe și a unei semnături a ministrului Sănătății de atunci, pe numele său Eugen Nicolăescu, de profesie economist, acum specialist în finanțe și viceguvernator al BNR? Am publicat adeverința franceză.

 

 

Hodoronc-tronc, premierul Vasilică Florin Cîțu zicea mai zilele trecute că Victor Costache este o personalitate internațională recunoscută de Academia Franceză! Sunt gata să o înghit și prostia asta și să trec peste bîlbele premierului Cîțu, mai ales că omul vorbește adesea fără să gîndească și să realizeze ce spune. La cîte aberații se spun zilnic la Cotroceni, în Piața Victoriei, pe televiziuni și prin ziare, ce mai contează una cu Academia Franceză care are legătură cu Victor Costache cum are capra cu Steaua polară!
Și atunci ce șanse de succes am avea noi la un asemenea demers? Cîțiva cititori îmi scriu următoarele:

-”Sapati ”, munciti , faceti demersuri oficiale , deplasati-va la unuversitatea respectiva ! Cit de greu poate fi ? Sunteti ziaristi ! Altfel , voi o sa sustineti ca ala minte , iar ala o sa sustina ca voi manipulati ! Si cu asta ce-ati facut?”
-”Nu ar fi mai bine si mai productiv daca ati face un simplu demers jurnalistic catre respectiva universitate, in urma caruia sa ne lamurim cu totii? Ati putea, de asemenea, sa faceti niste demersuri catre autoritatile romanesti de la care puteti obtine un raspuns clar? Daca individul respectiv ar avea o diploma de licenta, ar putea-o arata, punand astfel capat acestei situatii ridicule”.
-”Va rog sa tineti cont de postarile lui @Darius si @Grig, la care ma raliez si eu, care va solicita ca ziarul sa verifice direct la Viena aceasta situație. Cred ca nu-i este greu unui ziar de prestigiu in Romania, asa cum este Cotidianul, sa faca aceste demersuri. Altfel, articolul D-voastra se inscrie la „De auditu”.
-”D-l Nistorescu, in loc sa isi dea cu parerea singur (nu mi se pare calificat) mai bine cauta opinia, inclusiv, pe surse a serviciului de echivalare (toate universitatile au) de la o universitate economica”

Cu alte cuvinte, mînați de un spirit justițiar și democratic, unii cititori zic că este treaba jurnaliștilor să demonstreze irelevanța adeverinței prezentate de beizadeaua Vlad Voiculescu. După părerea unora, diploma de universitate și foaia matricolă nu sunt necesare pentru o echivalare deși legea precizează clar documentele necesare ( un citior știe și înșiră riguros toate documentele obligatorii prevăzute de lege!).
Eu scriu că adeverința prezentată de beizadeaua reprezentînd marile afaceri cu medicamente este trasă de păr, dubioasă, neconvingătoare, incoerentă și că ministrul în cauză are obligația să prezinte diploma de universitate și foaia matricolă. Diploma de master este treaba lui pentru că nu este obligatorie în acest caz. Din păcate, în loc să asistăm la declanșarea de presiuni în presă și a unui control asupra felului în care s-a efectuat echivalarea unei adeverințe cu o diplomă, sunt invitat să merg la Viena să aduc probe. Mă tem că lucurile sunt percepute pe dos!
Nu cumva ministrul Voiculescu ar trebui chemat să își prezinte diploma universitară? Dacă o are, o aduce! Dacă i-a luat foc dulapul cu acte sau casa, cere o copie legalizată și o foaie matricolă. Nu le poate aduce într-un termen rezonabil, este destituit și cercetat penal pentru acte false. Și ce mai derive din asta.

Acceptarea adeverinței de la Universitatea din Viena și echivalarea ei la MEC este o mare ofensă publică. Țara noastră are sute de mii dacă nu milioane de oameni care știu ce este o diplomă universitară, cum arată și care este statutul ei. Cum se obține și cum arată o foaie matricolă. Din păcate, României îi lipsesc procurorii și demnitarii (președintele și premierul ) care să ceară imediat lămurirea situației. Ba, fără nici o supărare, sunt gata să scriu că ne lipsesc și cititorii care să își ia în serios rolul de cetățeni. De ce? Pentru că, în ciuda frigului de afară, ar trebui ca mulți dintre ei să nu se rezume numai la comentarii, ci să descindă în fața Ministerului Sănătății, a Guvernului sau a Președinției și să își exprime civilizat părerea și atitudinea.
Nu de alta, dar într-o situație dramatică pentru țară și pentru populație, cu acordul președintelui și al premierului, la Ministerul Sănătății au fost numiți un ministru căruia nu-i putem vedea diploma și un secretar de stat (Andrei Baciu) cu o cumplită lipsă de pricepere. Și, în plină pandemie, ne-au mai obligat să avem parte de un alt ministru, este drept, harnic, bun de gură, dar tare modest în materie de cuprindere și decizie (Nelu Tătaru).
Nu la Viena se află dezlegarea situației cu ”diploma” lui Vlad Voiculescu, ci la Cotroceni și în Piața Victoriei și la SRI și SIE, inclusiv la noi și la cititorii ziarului nostru.
Drept pentru care, pînă la apariția diplomei de universitate, noi ne vom ține de capul acestui subiect!
Diploma sau demisia!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 52

128 de Comentarii

  1. Diplama de studii are atasata foaia matricola cu disciplinele studiate si creditele obtinute si evident aprecierea obtinuta .cu acestea , pe fiecare ciclu de studii : licenta, master se obtine Apostila de la Haga din tara in care ai obtinut diploma si cu acestea traduse si autentificate depuse la Min.Educatiei se obtine Recunoasterea diplomei in Romania.Are dl.ministru acest parcurs al documentelor ? , din ce a prezentat nu ! Poate nu le-a prezentat sau nu le-a ridicat de la Viena ?! Atunci , Min.Ed. cum a dat echivalarea studiilor ?, incalcand legea ? Ministerul Ed. trebuie sa vina cu precizari, inchizand un subiect si asa suplimentar pt.ministrul sanatatii !

  2. Nu este singurul cu diploma falsa sau chiar fara. Existia in Ro mii de asemenea persoane, multe ocupa functii publice. Aceasta pentru ca invatam.superior a devenit o afacere pe bani multi. Univ.din Viena nu va da date in plus decat daca guvernul Ro o va cere oficial. Si la Viena invatam.univ este o afacere.Fabricile de diplome de la noi au avut modele in vest. Au sedii moderne, site uri frumoase, dotari si profesori cu zecile dar banul da tonul nu pregatirea tinerilor.

  3. Cine-i harnic si munceste, ori e prost, ori nu gandeste!
    N-ai carte, ai parte!
    Bula(i), Drula si Nasui, spuma USR-ului!
    Rau cu rau, dar fara rau e Chichirau!
    Maestre, nu mai pierdeti vremea abordand subiecte, gen Voiculescu, pe care nu le puteti finaliza!

  4. Domnule Nistorescu, nu am comentat in articolul precedent despre asazisa impostura a lui V.Voiculescu! Opinia mea este ca aveti dreptate prinvind deplasarea la Viena.Nu e cazul! Insa,citind comentariile la articolul dvs. mi-a venit in gand acuzarea de impostura al lui Barack Obama cu privire la certificatul sau de nastere.Binenteles,acuzarea venea de la un adevarat impostor,D.Trump.Stim ca pana si fratele vitrega a lui Obama a difuzat un certificat eronat de nastere prin care se spune a ca fostul presedinte era nascut in Kenya(Malik Obama, frate vitreg si sustinator al lui Trump,iubea mai mult banii decat pe fratii sai buni sau vitregi!). Stim cu totii ca in 27 aprilie 2011 Casa Alba a prezentat pe site-ul sau cerificatul de nastere si ca Obama a vazut lumina zilei pe 4 august 1961 in Honolulu-Hawai-SUA!. Revenind la oile noastre mi se pare normal ca actualul guvern sa termine repede cu ,,teoria complotului” si sa afiseseze pe site-ul sau diploma si foaia matricola a lui Vladut. In fel acesta,guvernul va demonstra ca dvs. ati manipulat cititorii,ca ei au,, stofa”de politicieni corecti si ca toata palavracela politica a lui Iohannis despre cinstea si onoarea ,,guvernelor sale” este adevarata si nu desenata pe foia de cort circului sau! Desigur,domnule Nistorescu, dvs. si cititorii ma veti trimite la plimbare,spunandu-mi ca Obama e Obama si ca Iohannis si ,,guvernele sale” nu au testicule(scuzati expresia!) precum Jeanne D”Arc.(Phil Mason- ,,The testicles of Jeanne D”Arc” e un chimist englez si un youtubist).

  5. Nu veti vedea nicio diploma, si nicio demisie! Criminalii astia fac ce vor ei si romanul ii tolereaza fara a reactiona! Doar i-a votat stiind ce „panarame” sunt, cum spunea Mucusor-Plicusor!

  6. Domnul Vlad Voiculescu este cel mai competent ministru al sanatatii .. ever … El va construi in Romania spitale noi, moderne, asa cum pesedistii nu au fost capabili. Plansul sirenelor nu conving. Punct.

  7. Iar vine acest plutonier de jardan durais cu inepțiile lui! În toată discuția sunt confuzii. Nu este vorba de Universitatea din Viena, pe care acest securel de Voiculescu nu a vizitat-o decât turistic. Este o altă instituție din viena, dar pe care a văzut-o în trecere. Securel nu are nici diploma aceleia. Diploma este arătoasă – nu o hârtie ordinară – și are atașată foaia matricolă. Este regulă europeană! Securel nu a prezentat așa ceva. Obicei?

  8. Domnule Nistorescu. Daca era vorba de Ponta, Ciolacu, Dancila sau Dragnea, sarea in sus pana si CSAT-ul, nu numai ministerul invatamantului care i-a echivalat un curs post liceal cu o licenta la pachet cu un master. parchetul se „autosesiza”, era un tzunami national. Dar nu este cazul. Domnul „Fara Hotie” cu sosete in carouri rosii asortate cu cravata, care poarta ghiozdan la costum de ministru e cu totul altceva, el e plusist … nu pesedist. Un pesedist raspundea cu „alta intrebare” … un plusist raspunde cu „Întrebaţi-mă altceva, vă rog”, daca ne amintim 1 febr 2021 fiind intrebat la B1TV, dacă şcolile ar trebui sau nu să se redeschidă.

  9. Multi cer ca Maestrul Nistorescu sa studieze „diplomele” acestui neica-nimeni pui de securist! Dupa mine e total gresit! De vina e romanul care a fost la urna si a votat aceste jeguri habarniste, tradatori de tara si a poporului roman, niste fripturisti ordinari!

  10. Dupa ce ai votat aceste figuri sinistre, e greu sa vi si sa spui sa-ti arare diplomele de studii care nu sunt!

  11. Inca cu editorialul trecut tema a fost prezentata eronat iscand zeci de comentarii tehnice sterile, majoritatea la modul general desi cu totul altceva ar fi fost esential de remarcat in acest caz.

  12. Pana la constructia de spitale, se pune problema stringenta a lipsei din farmacii a medicamentelor pentru bolnavii cronici ai Romaniei.

  13. In Romania Educata, presedinte este un suplinitor de fizica, prim ministru un subinginer-tehnician nepracticant urmat de un economist care a picat treapta in liceu si admiterea la ASE, presedintele comisiei de cultura, un cersetor care facea pe Ibsen in Norvegia, iar ministru al sanatatii un purtator de ghiozdan cu un curs de calificare la Viena.
    Asa da ? sau, Asa Nu???

  14. FRATILOR AICI ÎN TARĂ CINE O VRUT SĂ FACĂ STUDII PE BUNE,ADICĂ SĂ ÎNVETE O FĂCUT.GEN ARAFAT.CARE O FĂCUT CEVA PENTRU ACEST POPORCRETIN SI IDIOT.ÎN ROMÂNICA FACI BINE PĂTESI CA DRACU.ARAFAT O FĂCUT SMURDU ,NU ÎI ROMÂN.SPUNETI CÎTI ROMÂNI O FĂCUT CEVA PENTRU ACEST POPOR CRETIN SI .,.. .NICI NU POT SA MĂ EXPRIM.PEZEDOIII DĂDU SALARII MEDICILOR,MARE,MARE CA AFARĂ.CE FAC MEDICII ACUMA?FREACĂ MENTA.PUNCT.MOR OAMENI PE CAPETE ,DE CE?DE CE DRACU SĂ MUNCEASCĂ DACĂ LE M AI VINE SI DE LA UN ANUMIT PARTID,INDICATII AFLÎNDUSE LA GUVERNARE,DOAR NOI,IMBECILII AM CREAT ,INULITĂTILE.CE OR FĂCUT .,IONOPOT KIVANOK PEZEDE.O MĂRIT SALARIILE ,NU VREAU SĂ JIGNESC TOTI MEDICII,DAR NEDICII ADEVĂRATI IN TARĂ ,SÎNT MEDICII CARE AU SVOALĂ.CARE NU AU TE LASĂ SĂ MORI.PUNCT.ACUMA CU ARAFAT.ARAFAT O FĂCUT SMURDU.DE CE DRACU ARAFAT TRBUIE SĂ PLĂTEASCĂ ,PROSTIILE ANGAJATILOR DE LA .,SMURD?CÎTI ROMÎNI AU FĂCUT PENTRU ACEST POPOR CRETIN ,CE O FĂCUT ACEST ,,,ARAFAT?CARE NU ESTE ROMÂN.CÎTI?CE DRACU AVETI CU ARAFAT?VRETI SĂ PRIVATIZATI .,SMURDUL?PRIVATIZATIL,DRACU SĂ VĂ IA,DE POPOR CRETIN SI IDIOT CE SÎNTETI.AICI ÎN ACEASTĂ,COLONIE ROMÂNICA,O SĂ AJUNGETI STRĂINI ÎN TARA VOASTRĂ.NU CÎRÎITI NIMIC DE ACEST ANALFABET .,OU.PUI DE SECURISTOID ,,,VOCUMUCEA.DAR VĂ LUATI DE UN OM ,CARE CHIPURILE NUI NICI MĂCAR ROMÂN ,DAR O FĂCUT CEVA PENTRU NOI.DRACU SĂ VĂ IA DE SPĂLATII DRACULUI PE .,CE AVETI ÎN CRANIUL ,CARE I SE M AI ZICE SI CAP.VĂ ,NE MERITĂM SOARTA.

  15. La Bals mor oameni (arsi de vii) sub patronajul si administrarea guvernului suplinitorului, cu doctului, „boier” de Pucioasa, varf de lance – nici o jena, scuza, reactie cat de cat omeneasca si de onoare, iar pe aici ne sclifosim pe niste harti (diplomele de prin cele strainataturi a beizadelelor refuzate pana si de pe la Spiru Haret – parca prin alte locuri nu tot bani vorbesc), suntem fara tratament si scapare. Daca pentru veti de oameni stam cu degetul in nas (pana ne vine randul fiecarui dintre noi la rotisorul izbavitor), atunci sa iesim la „demonstratie” pentru diplomele farsorilor si trisorilor (parca nu am mai luat-o in bot cu aroganta suverana a GHINIONULUI national). Atatea-s strambe incat nici nu mai este de crezut ca ceva-i drept.

  16. Politica distruge tot. Tot, tot, tot! În politică nu se ajunge și nu se urcă în ierarhie pe bază de studii si/sau merite ci pe bază de slugărnicie față de liderii partidelor și de grupările organizate care gravitează în jurul lor. Când ofertele electorale nu conțin altceva decât asemenea specimene, ele ajung în cele mai înalte funcții. Cu 5,10, 15, 66 sau sută la sută din voturi. Procentul este oricum irelevant atâta timp cât ei sunt mereu aceeași. Doar se rotesc. Ne mirăm de efecte sau consecințe!? Total greșit. Trăim exact ceea ce derivă în mod natural și firesc din „competențele” lor. Altele nu au și nici nu se pot preface că au. Cu sau fără diplome. Atâta știu, atâta pot, atâta fac. În definitiv, a fi prost nu este infracțiune e o stare de spirit acceptată, tolerată sau nu. De către cine, rămâne de văzut. Pină când și pină unde, iarăși rămâne de văzut. Speranța ne ține în viață pe toți.

  17. Cine il vede pe acest Vlad Voiculescu vede chipul nefardat al Securitatii.
    Republica Securista Romania este condusa si jefuita de asemenea reptile.
    Cine nu se revolta consimte…

  18. Dacă s-ar înființa un partid al filozofilor sau al oamenilor deștepți, nu ar migra întreaga clasă politică spre el? Probabil că da. Întrebarea e: Cine ar mai fi cei care i-ar vota….

  19. Nu politica fraiere, ci securitatea. Mai ales in niste partide controlate strict de securitate ca USR si PLUS. La fel stau lucrurile si in aripa pedista a PNL-ului actual.

  20. Incontestabil ca Diplomele au valoare de ATESTATE. Ele nu pot fi inlocuite cu tot felul de hartii de echivalare ! E surprinzator cum inghitim pe nemestecate asemenea hartii emise de altii dar pentru noi. Oare Ministerul Educatiei si Invatamantului nu are nimic de spus?
    Intr – adevar dnul ziarist are dreptate. Ziaristul are rolul de a releva o situatie, de a o notifica, nu se poate substitui celor obligati
    sa cerceteze si sa exprime punctul de vedere legal.

  21. Bine, bine, dar cine sunt colegii de facultate si de master ai Domnului Voiculescu ??? ca doar n-o fi fost singur in an sau serie …

  22. Parca #bolsevica Angi i-a facut CV-ul lui Voiculescu :))))))))) L-a prezentat ca fiind un „tip misto”! :)))) Asa ca are ce-a mai tare diploma. :))))

    Alti „tipi misto”, inghesuiti prin ograda kolhozului marxist, ce detin astfel de diplome prin care atesta participarea la plenara semianalfabetilor-funcionali, tind sa-i acorde girul de competenta lui Voiculescu.

    La ce bun o diploma universitara? Individul are sustinerea hoardelor de analfabeti.
    Cei ce-i pretind lui Voiculescu sa-si ateste studiile, par a fi lipsiti de buna credinta. Asta in conditiile in care, revolutia omului nou este in plina desfasurare. Asta in conditiile in care Voiculescu si-a platit cotizatia la partid, iar cotizatia ii garanteaza acestuia ca poate profesa in orice domeniu.

    Diplomele universitare sunt necesare oamenilor obisnuiti.
    Accesul in functii publice este garantat de cotizatia platita si garantata de grupul de interese.
    Asa ca…… fiecare dupa facultati :)))))))

    Romani, dormiti linistiti! Sistemul vegheaza!

  23. Când prostia dă pe afară, te apuci de copiat. Nu contează de la cine, cât, ce sau cum înțelegi. Poți improviza, poți scrie și gândi alandala, important e să te convingi pe tine însuți că ești.

  24. Mediul corporatist, ong-ist, #rezist – in general fauna de „driapta” este de departe cea mai toxica cu putinta – in cinci ani au reusit sa dea posteritatii personaje de larga respiratie europeana de genul : Bulai Mineru’ Crestin, Anisie Gura de Aur, Printesa Gunoaielor, Violeta Liftiera, Raluca HD, De 2 lei Paliu, VeVe Securistul Studios, Stelica Garsoniera, Gotiu Nespalatu’, Muc Primarul, Barni hotul de fonduri europene, Jullien Cumintenia Banutului, Nasui Motorola, Citu Speculatorul, Orban Someru’, Don Grinda, Alexe Omu’ de Tinichea, iar peste toti troneaza hotul de vapoare si hotul de case…

  25. Spitalul unde se trateaza Johanis sa dea toti medicii afara si in locul lor sa angajeze contabili de Viena.
    Daca isi va rupe Johanis piciorul la schy sa-i puna contabilu piciorul in dosar.

  26. D-le Nistorescu, este greu de patruns intr-o actiune de descoperiere a unui acoperit al Securitatii.
    Cel mai simplu ar fi sa ii cautati colegii… de an, de grupa, de facultate !
    Ca doar nu a studiat de unul singur prin amfiteatru, cat ar fi el de nepot de unchiuletz.
    Daca are si colegi ce au studiat impreuna si sunt reali, profeseaza pe undeva, inseamna ca diploma aia e reala.
    Daca nu are colegi si dam de legende fabricate de Securitate…quot erat demonstrandum !
    Demisia ?
    Nooh, demisia e pentru fraieri, intr-o colonie unde decid strainii si cozile lor de topor nu e necesara.

  27. Daca se doreste cu adevarat elucidarea acestei chestiuni , este evident ca se impune o investigatie jurnalistica la singe , facuta de Cotidianul ! El este cel care acuza si trebuie sa vina cu probe … iar acestea nu pot fi procurate decit de la sursa , adica Univ. din Viena ! Ministrul a prezentat documentele pe care le are , acum este rindul acuzatorului ! Apoi , instanta de judecata se va pronunta , pt. ca probabil acolo se va transa aceasta istorie ! Era sa zic isterie ! PS— DUPA PAREREA MEA , CHIAR AR FI BINE CA Justitia sa se pronunte

  28. Sunt curios ce parere are domnul academician doctor docent, economist de renume cu „studii la Viena” despre falsii doctori descoperiti in Romania si saltati instantaneu de procuratura. Un „ministru: ar trebui sa aibe o parere avizata …

  29. Acest pui de securist nu o să arate nici o diplomă, nici nu o să și dea demisia,impostorii numai cer la alții demisia, acești neocomuniști sunt cancerul României

  30. Plin de PENALI!!Poate că de aceea au succesuri.Trebuie distrus totul.

  31. Ca să furi și să jefuiești sănătatea din România, nu ai nevoie de diplomă. Își trebuie diplome ca să construiești nu pentru ca să distrugi.

  32. O lamurire a situatiei ar fi oportuna, inclusiv o deplasare la Viena. Problema e ca in virtutea reglementarilor europene privind accesul la informatii personale, cererea poate fi formulata doar de catre titular sau de catre organele de ancheta, ca urmare a unei proceduri judiciare deja declansate. Degeaba se duce un ziarist sau o terta persoana. Misterul, daca exista, rezida in bizara procedura de echivalare de la noi. Se intimpla, si in spatiul universitar de la noi, ca o adeverinta sa substituie diploma care nu a fost emisa inca, dar pe adeverinta se precizeaza ca ea are valabilitate temporara, chiar daca titularul intra in posesia foilor matricole, de care are nevoie pentru a candida pe un post sau pentru a se inscrie la un concurs. Adeverinta nu poate fi echivalata. Asadar, in dosarul de echivalare trebuie sa existe copia legalizata a diplomei. Insa, dosarul nu poate fi solicitat decit de…etc…etc. Cerc vicios perfect inchis.

  33. Dece sa mearga un jurnalist la Viena? Cam complicat. Dar exista si detectivi particulari, unii foarte buni, care ar putea face aceasta treaba in mod discret si eficient. Ce zici?

  34. 1)-Ne’ne ziceti ca n-a vazut nimeni Contractu’ de vanzare a petrolului tarii neextras inca…dar,istorioara sa,pe scurt, e cam asa:
    -Guv. Nastase(in 2004) a facut acel Act de vanzare, Parlamentul tarii a votat ,,IN UNANIMITATE”furaciunea iar presh-ul de la Palatul din deal a semnat ca primarul Actul de danie trimis de parlament(in 2005) si fugutza cu el la Monitorul Oficial ca sa fie batut-n cuie pe vecie/Romanie !!!
    Intrebarea-intrebatoare e:- Noi ce-am votat de ei au votat IN UNANIMITATE ?!?
    2)-Cat priveste Bechtelul, cam in aceeiasi perioada efectua lucrari si in Albania(!)…acolo firma a putut face autostrada contractata la timp ca urmare a faptului ca a avut asigurat front de lucru pe cand la noi ei stateau cu utilajele blocate luni intregi asteptand sa se faca exproprieri prin instante(?)… Si probabil le conveneau si muncitorilor de pe utilaje ca erau platiti !

  35. 1 Febr 2021 Domnule ministru, se deschid scolile intr-o sapt ? Va rog sa-mi puneti alta intrebare.
    15 Febr 2021 Domnule ministru, aveti diploma de studii si foaie matricola ? Va rog sa-mi puneti alta intrebare.

  36. Imi aduc aminte de matematicianul Euler! Cu banutii castigati de el a cumparat seu si l-a bagat intr-o sfecla scobita! A facut o lampa primitiva. Asa invata noaptea in pod matematica! La scoala in clasele primare invatatorul obosit i-a pus pe copii sa adune numerele naturale de la 1 la 100. Credea dansul ca are un ceas parte de odihna! Ei as! Micutul Euler dupa 2 minute a zis ca a terminat! Invatatorul a inlemnit! A citit rezultatul scris cu creta pe tablita neagra! 5050. Micutul Euler a adunat 100+1, 99+2, 98+3…pana la 50+51 Rezultatul? 101×50 = 5050 Invatase singur formula adunarii numerelor naturale! S=suma, S= n(n+1)/2 S=100(100+1)/2= 100×101/2=5050. Vlad Voiculescu daca avea o sfecla o manca si seul il folosea sa isi dea in cap cu el! La adresa acestui rumegator trebuie sa am un limbaj si o conduita ca la animale,ca la scaieti, ca la pietre.. Matematicianul Euler la 5 anisori al anilor 1700 este doctor docent pe langa primitivu’ asta..Efectiv soarta sanitara a Romaniei sta in pixul acestui analfabet? Sunt inmarmurit…Sa-l intreb de chimie organica, medicina? Eu un amarat din Baragan cred ca stiu infinit mai multe lucruri decat asta! Nu stiu efectiv ce sa mai scriu.. Prea este natarau, prea gol…O puslama politica!!!

  37. Da, si eu ma raliez ideii ca ar fi bine daca ziarul „Cotidianul” ar face o investigatie jurnalistica la Viena (la urma urmei, cred ca foarte multe publicatii au chiar departamente de investigatii, cu mai multi sau mai putin jurnalisti, nu ?). Probabil ca, in lipsa reactiilor oficiale (doar n-o sa-si dea singuri la gioale) si in fata unei adevarate invazii de impostori, este una dintre putinele reactii pe care putem sa le avem, macar sa-i facem de rahat in public pe acestia ! (ps : nu chiar in subiectul articolului, dar cred ca niste conexiuni tot exista : Austria se dovedeste inca o data o placa turnanta a mafiilor est si vest europene, probabil un „no man’s land” al sfirsitului celui de-al doilea razboi mondial …)

  38. „Oriunde in lume, cinva care este prins ca a plagiat, dintre politicieni, este obligat prin clasa politica sa se retraga din politica”.
    Dar cand cineva pretinde ca intr-un an a facut si facultatea si masterul ??? Cum e herr prezident ???

  39. Sfecla ?!? Pai astia care cica „guverneaza” au „sfeclele” pe umeri, bine fixate intre urechi ! Iar cei care ajung si mai sus, sa zicem prim ministri sau chiar presedinti, se pot mindri chiar cu dovleci ! Toti, niste legume !

  40. Bravo Ticusor mama, ai votat sa-l trimiti la plimbare pe Serban Nicolae, bine i-ai facut.
    Dar cine l-o fi votat pe Voiculescu , mama ? precis, tu nu l-ai votat. Nu, nu.

  41. „Plagiatul, atât în politică, cât și în educație, trebuie să fie eradicat definitiv. Dacă un politician este dovedit ca plagiator, el nu mai poate să rămână în politică. Dacă un cadru universitar se dovedește că a plagiat, atunci să părăsească sistemul de învățământ. Este dăunător pentru societatea noastră ca astfel de discuții să se prelungească atât de mult. Avem nevoie de verdicte rapide, clare și credibile. #RomâniaEducată reprezintă o țară fără înșelătorie academică, fără minciuni, în care meritocrația este pe primul loc”.
    ?????????????????????????????????????????????????

  42. Inca o ocazie sa regretam ca nu sintem japonezi ! La aia, dupa ce ar fi fost prins cu fofirlica, un ministru si-ar fi facut curaj cu citeva paharele cu saké si ar fi incercat pe el insusi ultimul model de katana ! …

  43. „Plagiatul e o formă de hoţie. Dacă e tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult”
    …. adica un curs de un an = facultate PLUS master.

  44. „La noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului; plagiatul e o formă de hoţie, dacă este tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult”
    Da, dar era vorba despre psd.

  45. Președintele, Klaus Iohannis, a cerut ministrului Educației să găsească soluții pentru ca suspiciunile de plagiat care tulbură viața publică să fie mai rapid clarificate.
    2016

  46. Cred ca in Romania cu smechereala, cu prostia, cu idiotenia, s-a ajuns prea departe, mult prea departe….Lui Vlad Voiculescu ii trebuie pe repede inainte intocmit un DOSAR PENAL! Fals, uz de fals, uzurpare de functii oficiale! Cum sa platesti un mecanic de intretinere cu doispe clase facute la un liceu tehnologic din Pucioasa,ca pe un absolvent de facultate si master? Daca dvs dle Nistorescu va imbracati in politai si opriti masinile in trafic pe Soseaua Fundeni nu riscati puscaria? Ce ziceti de asta? Diploma de politai? O adeverinta de mana emisa din Viena! Cu adeverinta de mana convingi autoritatile ca minti sau esti curat? Nu convingi! Pai Vlad Voiculescu cum a convins autoritatile in privinta studiilor sale „academice”? E o paradigma din care nu pot iesi!

  47. Voiculescu asta are studii universitare precum Matteo Politi, „doctorul” italian de „chirurgie estetica”! Ala a fost „denuntat” de presa, s-au gasit chichite, poate si falsuri, dar a fost oprit si poprit la timp! Cu Voiculescu de ce nu se face la fel? Oare intre el si excrocul italian, este vreo diferenta? Da, exista, in favoarea italianului, care a dovedit, in citeva cazuri, ca poate pacali/opera niste fetite! Vorba unui „clasic”: Sustin demersul domnului Nistorescu!!

  48. Cu scuzele de rigoare, Voiculescu ar trebui sa își prezinte diploma de licență, dar partea cu echivalarea nu o înțeleg. Adica termini licență si master la Uni aflata in top 50 mondiial,cu ce o poți echivala in Ro, ca nu aveți scala pt așa ceva :)!

  49. Misiunea publica a jurnalistilor a fost dintotdeauna si a ramas sa critice politicienii si guvernantii si sa nu se limiteze
    la aceste critici, facand investigatii care pot conduce la demiteri de ministrii si rasturnari de geverne/regimuri…
    Cine se complace in a nu merge pana la capat o sa se eschiveze invocand limite inexistente ceea ce e de-a dreptul jenant!
    Mai ales stiind ca nimeni nu trebuie sa-si miste popoul pana la Viena, la fel cum nimeni nu trebuie sa se duca la vreo
    autoritate romaneasca pentru a cere oficial lamurirea chestiunii in discutie. Si nu trebuie uitat ca simpla critica adusa
    „Bescheid”-ului A NECESITAT O INVESTIGATIE care sa-i asigure spatele acestei critici cu caracter de atac la persoana…
    Nu arunci piatra-n balta sordida a politicii securiste/binomiale romanesti ca sa te limitezi la a numara valurile, putine,
    intrucat vascozitatea mocirlei e consistenta…Si inca un aspect important, in jurisprudenta romaneasca nu impricinatul trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia…Nevinovatia infractorilor Securitatii…binomiale e parafata intotdeauna de catre magistratii ofiteri acoperiti! Oi fi eu inclinat spre critici dezbinatoare cum ma acuza un TROLL public care pretinde note de plata…PIPERATE sau realitatile impun aceste critici? Jurnalistii si analistii critica oficialitatile si cititorii lor
    ii critica atunci cand fac confuzii sau nu merg pana la capat…De ce se pretinde altora ceea ce ce-i in cauza nu respecta
    dintr-un simt al datoriei publice de a critica…criticabilul? Ii irita faptul ca li se rastoarna „armonia” argumentatiei
    de multe ori ilogica? In loc sa se bucure ca starnesc interesul…Si sa-si revizuiasca erorile…In loc sa ne multumeasca!

  50. Cand oportunismul si descurcareala sunt filosofia segmentului de popor roman ce a supravietuit marii epurari comuniste din primele decenii de dupa 1945, ce asteptari aveti de la alesii acestora. Cehia, Polonia, Ungaria nu si-au ucis elitele; la noi comunistii au intrerupt accesul la educatie celor ce veneau din elita Romaniei, de aceea avem un comportament precum al celor din Rascoala lui Rebreanu care intrati in conacul boieroaicei Nadine se hlizeau la oglinzile din salon si radeau imbracandu-se cu lenjeria ei. Caci d-aia se rasculasera, nu ?
    Maestre, nu jurnalistii trebuie sa faca opozitie la politicieni; dar multi, foarte multi sunt obisnuiti sa li se faca, sa li se dea, sa li se rezolve, sa li se aduca, sa li se dea socoteala (reflexe comuniste), ei nefacand nimic ca mai apoi sa se laude cu faptele lor de eroism.
    Impostura este la tot pasul, endemica chiar si nu te poti intreba de ce este peste tot fara sa te privesti in oglinda si sa recunosti ca sistemul de organizare al administratiei locale si centrale este cel din anii ’80, considerat firesc si astazi.
    Statul iti pune piedici din orice pozitie ca tu, popor roman sa recurgi la coruptie spre rezolvarea problemelor.
    Noi vorbim despre vinovatii de la Neamt, Bals si de pe aiurea in contextul in care procurorii si politistii – complet nepriceputi – vor trebui sa stabileasca cine sunt vinovatii cand noi nu avem criterii (norme tehnice) de functionare a instalatiilor complexe din spitale si nu numai.
    Aud ca a luat foc o scoala nou construita pentru ca nu avea aviz de la pompieri din cauza unui coridor mult prea ingust. Dar nimeni nu se intreaba daca proiectul a fost avizat de aceiasi pompieri.
    Nu zic ca au gresit unii sau altii dar nu exista reguli clare, usor de urmat si respectat. Totul este haos din incompetenta, prostie dar si multa rea credinta. Rezultatele sunt vizibile dar foarte greu de inteles daca nu le compari cu lumea normala si reala de dincolo de granitele noastre.

  51. Pe sistemul asta si eu, care am doi ani la cresa si inca doi la gradinita, pot sa spun ca am facultatea de medicina, sectia pediatrie ?

  52. Pana in 1989 la Agentia economica de la VIENA a fost un atasat comercial VOICULESCU sa nu fie ruda a lui VLAD VOICULESCU ,era un mare atranjor ,iar dupa revolutie a lucrat pe landga BANKCOOP cu Dinulescu ?????

  53. Domnule Nistorescu … vorbiti de diplome false 😀 :

    … cum il cheama pe politicianul ala de-a mushamalizat banii UE (cateva milioane !)
    intr-o PSEUDO-firma pentru ajutarea invalizilor …la Alba Iulia ?

    E la „coltz” sa e inca in politica (atentie:) MIOROTICA (=originala!) „demn”-itarul ?

    Ceva USR-ist … !

    Si ce s-a ales de ILEGALITATILE lui clar dovedite ? … A fost pedepsit, „A DAT BANII INAPOIE ?”, sau e inca (forevere) bine merci ?

    😉

  54. Eheiii … individul e tinar, promitator … daca a inceput cu invirteli de la virsta asta ii prevad un viitor stralucit ! Cred ca are mari sanse sa-l depaseasca chiar si pe Voiculescu ăl batrin ! … (ps : aveti domne putintica rabdare ! Ce ziceti, ca vreti diploma ? Stati asa, ca se lucreaza la ea in beci la Scoala Baneasa, se mai caută doar tușul potrivit …)

  55. Dan Barna ! (Dan cel_Maro !)

    Ce mai face tipul (?)N , dupa ce-a fost prins INDUBITABIL cu laba-n borcanul cu miere, mai „obsteste”-pagubos 😉 decat o biata diploma (care prin sine, pentru sine, n-aduce or’cum avere! Ponta a renuntat razand la ea … atunci …demult ! )

    😉

  56. Domnu# Nistorescu …sa nu ne spuneti ca
    la faza cu „demn”-itarul Dan Barna
    si FURTUL dovedit
    de vina au fost

    INVALIZII pe care i-a , cica, angajat dansul (hahaha: altfel nu lua milioanele fara …”hartiile false” !)

    😀

  57. Jardain, nici tu nu crezi ce spui. Consider ca ao vrut sa fii ironic.

  58. Diploma SI demisia. Diploma pentru a demonstara ca este ceea ce pretinde ca ar fi si a nu pleca la brutarie ,iar demisia pentru ceea ce nu a facut.

  59. @Iohannis 10:40

    Oameni buni, voi tot n-ati inteles ca la nivel declarativ totul e lapte si miere, si intre vorba si fapta la acesti indivizi nu exista nicio corelare?
    E democratie, dar nu pentru catei! Ce nu intelegeti…

  60. Eu am o diploma pe bune de la Stefan Gheorghiu … si la ce mi-ajuta
    (execeptand faptul c-am invatat sa fac mishteaux RATIONAL de orice si oricine inclusis propriile „credinte”)

    Am un amic care-a facut, acum 25 de ani, in 6 luni (de la ZERO) un doctorat in Teologie (Sfintenie) in USA
    si desi diploma lui e de „moara” castiga mai bine ca: Dr Sanctis … decat un Dr inginer …hmmm ! Pe bune !

    Nu e lumea STRAMBA …domnule Nistorescu ?
    Nu merita s-o tragi in … TSEAPA ?
    Aproape ca-l inteleg pe „studiosul” nostru
    [Prost, chiar si cu diploma falsa, NU E …altfel nu era unde e comparativa altora, medici de exemplu, cu diplome-pe-bune !]

    😉 … 😀

    :*

  61. Asa, si ? Nu va place Voiculescu ? Nici o problema … Voiculescu poate pleca, a indeplinit o parte din misiune si va fi sigur „cazat” prin alt post caldut si bine platit … da’ vine Popescu … Ionescu … Protopopescu … nici o problema, „rezerva de cadre” a noii Securitati e inepuizabila … mii de alti „escu” se incalzesc pe tusa, gata oricind sa intre pe teren !

  62. Si ne mai mmiram de ce absolventii din Romania cu diplome adevarate, obtinute prin multa munca si cu sacrificii din partea familiei, atunci cand merg in vest diploma acestora este privita ca un posibil document fals. De vina nu sunt cei din vest, exemplele din Romania le sunt suficiente. Si nu este un caz de la o institutie de invatamant obscura care functioneaza la limita legii, aici este vorba de documente de atestare eliberate de cea mai inalta institutie care patroneaza invatamantul din Romania.

  63. Ministrul FARA HOTIE, cu liceul tehnologic si un curs de calificare pretinde ca are facultate si master.

  64. Si, poate, in drum spre Viena, va opriti un pic pe la Timisoara sa-l intrebati pe domnul primar Fritz de ce a vrut sa-si dea demisia si de ce a cedat (sau v-a ceda) dreptul de semnatura al primarului catre un city-manager angajat la sugestia presedintelui partidului, Barna. Eu sunt sigur ca va motiva cu altceva si nicidecum nu va recunoaste ca este ingrozitor de incompetent.

  65. Problema nu e ca dl Voiculescu e ministru fara diploma de licenta, cred eu. Probabil ca fiid o decizie politica, poti fi numit ministru fara studii universitare.
    Problema e ca stimatul ministru se tot lauda ca e absolvent de master fara a prezenta o diploma de licenta veritabila( nu poti face un master fara a fi licentiat).

  66. Romania nu avut SECURITATE de la fuga lui PACEPA și nici azi nu are !Are doar PRELUCRAȚI de diverse ONG-uri și SERVICII de STATE!

  67. Iohannis i-a cerut demisia lui Ponta pentru ca si-a plagiat doctoratul. Mucosul asta de Voiculescu si-a plagiat masterul si licenta, iar Iohannis cu ochelarii de schi, nu vede nimic.

  68. Ca sa demareze distrugerea societatii umane marxistii/bolsevicii au studiat caracteristicile ei sub toate aspectele fiind scoliti in universitati de prestigiu in acest sens, al distrugerii!!! Profesorii marxismului nu stiu sa construiasca ceva care sa fie durabil intrucat proiectia lor despre societatea umana e criminala…De aceea „Lupul bavarez/Wolf Edmond” e unul singuratic schelalaindu-si nevolnicia in pustiu intr-o permanenta naparlire…Oricum, are minima demnitate care-i lipseste lui „Alcibiade/Al/Humoroid” revenind cu acelasi pseudonim pe care-l crede deratizat prin nefolosirea indelungata, timp in care a dejectat cu alte pseudonime…Mercenariatul pe forum e dur si nemilos, adevarata „selectie naturala”…

  69. INVESTIGATII LA VIENA ? DE CE , ZIARISTII NU AU ASTFEL DE COMPETENTE SI POT FI INDUSI IN EROARE. ESTE PROBLEMA PRM MINISTRULUI, MIN EDUCATIEI CARE A VALIDAT ADEVERINTA SAU CE NAIBA ESTE, CARE IN COOPERARE CU SERVICIILE ETC TREBUIE SA ELUCIDEZE ACEASTA ENIGMA SI NU IN ULTIMUL RAND A PARCHETELOR. DAR, IN CELE DIN URMA ESTE LEGAL CA UN MINISTRU SA NU AIBA SUDII SUPERIOARE, DACA, DA , ATUNCI AVEM CE AM VOTAT SI ……. POFTA BUNA ! DAR DOMNISORUL TREBUIE DEMIS PTR CA A MINTIT SI CEI CARE L AU AJUTAT ADUSI IN FATA INSTANTEI.
    ESTE GREU PTR CA NU STIM MULTE, CINE I A PLATIT STUDIILE IN USA D LUI PRIM MINISTRU, 40000 usd/AN, IN ANII 90 ERA O SUMA CONSIDERABILA SI NICI CARE ESTE SITUTIA ECHIVALARILOR CELEBRULUI DR COSTACHE PREGATIT SA I IA LOCUL LUI VOICULESCU. POATE NE SPUNE DL NICOLAESCU CA TOT ESTE PLATIT DE UN DECENIU DIN BANI PUBLICI LA BNR SAU POATE SEFII LOR.

  70. Va mai amintiti de echivalarea diplomei de specialitate a lui Victor Costache, fostul ministru al sanatatii ? Daca departamentul de echivalare a diplomelor l-a refuzat, nici o problema, i-a semnat-o Nicolaescu, ministrul sanatatii, fost sef de sala la Athenee Palace. Baiatul „profeseaza” si azi cu echivalarea lui Nicolaescu. Traim in Romania Normala.

  71. Vlad Voiculescu deranjeaza foarte mult mafia din sistemul de sanatate ..

  72. Intr-un spital din India … doctorii la vizita de dimineata:
    -De ce bolnavul asta e plin de muste ?
    -Asa vrea el !
    -Bolnavule nu vrei sa alungam mustele … o sa te simti mai bine !
    -Multumesc frumos domnule doctor … mustele astea pe mine sunt deja satule, va rog frumos nu le alungati ca, in lipsa lor, vin altele … FLAMANDE ! Nu uitati domnule doctor: suntem in Mumbay nu in … Genf !

    😉

    (de meditat pe tema !)

  73. Cand pui o lepra sef la spitale
    Iar sef de tara un alogen
    Apoi sa stii ca este jale
    Iar raul in tara devine peren

    Cand vezi minciuna ca sta la masa
    Cu seful tarii si ai sai din stat
    Apoi sa stii:dreptatea i scoasa
    Iar tara i scoasa si ea la mezat

    Cand vezi ca albul la ei e negru
    Iar negru i pus la loc de cinste
    Apoi sa stii ca pe de a ntregul
    Tara i vanduta de presedinte

    Cand vezi ca rau i luat de bine
    Iara dreptatea i luata n ras
    Intreaba i iara pe ei pe tine
    Daca mai merita sa fii supus

  74. Bai Csalas, tu esti martian! Sa stii de la mine ca in Ungaria, Cehia si Polonia, prigoana impotriva elitelor interbelice a fost mai dura decit la noi! Esti un propagandist prost! Mai citeste!

  75. Să fim serioși, ce poate face domnul Nistorescu, Cotidianul,fiecare dintre noi este să solicite informații conform Legii 544/2001. Și nici atunci nu este sigur că i se v-a răspunde. Dacă au chef bine, dacă nu o mustrare și gata cu cererea. Nu a vrut funcționarul, n-am avut timp, etc.
    Este ridicol să punem …un ziar să meargă oriunde, să facă pe detectivul în lume când răspunsurile sunt aici!

  76. Vlad Voiculescu are o experienţă de peste 10 ani în consultanţă financiară la Viena, unde a absolvit cursurile de licență și master ale Vienna University of Economics and Business Administration – şi în activităţi caritabile în domeniul sănătăţii în România. La Viena a administrat proiecte internaționale de finanțare a infrastructurii de sănătate, dar și în domeniile energie și transporturi, lucrând la una dintre cele mai mari bănci din lume Erste Group Bank AG, în poziţia de vicepreşedinte în cadrul Diviziei de Finanţări de Infrastructură.

  77. @tio

    Ce rost are sa alungi (in Mumbay nu in Geneva ! ) mustele, satule, de pe un bolnav
    daca imediat vin altele … flamande ?

    Mioriticii cinstiti au o … dilema ! (Irezolvabila cat timp e … „fereastra deschisa” !)

  78. … vrei s-o zici direct fara ocolisuri ca-i agent CIA ?

    😮

    (Sti de ce-i plina Vienna, amice ? 😀 …cu siguranta nu de cercetasi adolescenti !)

  79. @Meluz: ăsta nu e ca „codecs academia” vieții din România?! Hai să vedem cine a finanțat-o și ne-a adus.
    Și unde-o fi dispărut???!

  80. Da domnule Nistorescu , angajamentul DVS de a duce pana la capat investigatia referitoare la existenta sau nu a unei diplome de licenta
    este salutara aveti acordul cred a mmii de cititori ai Cotidianului Va dorim succes si sa va dea Dumnezeu sanatate

  81. Autoritatea care efectueaza procedurile de echivalare este CNRED. Nu vad cum i-ar fi echivalat studiile daca nu ar fi prezentat pe langa cerere, CI, foaia matricola/suplimentul la diploma, diploma care a dat acces la programul de studii pentru care se solicita echivalarea.Cred ca ministrul Campeanu ar trebui sa faca o adresa catre CNRED, daca ministrul Voiculescu considera ca nu trebuie ” sa dea socoteala”. Tin minte ca si ministrul Funeriu amana sa prezinte echivalarea…cred ca se simt ofensati, sau…nu stiu cum si ce gandesc ei. Daca ar fi sa-i luam pe politicieni la studii, cred ca ne-am cruci. Mai ales la doctorate.

  82. Am inteles, cred ca doar prostii nu-si dau seama ca esti „Zmeul”, usor agramat … pardon, anagramat … un pupincurist de frunte al PNL + Iohannis ! Numai ca explicatiile matale sint NULE : nu se poate pricepe nimeni, chiar daca este un geniu al finantelor, si la sanatate si la transporturi si la infrastructura si la energie sau mai stiu eu la ce ! Chiar daca esti tare la manevrarea banutilor (ehei … la Viena chiar spalati de nu stiu cite ori acestia inca mai au un parfum de Securitate, Marin Ceausescu daca ar mai trai si n-ar fi fost asasinat pentru coduri ti-ar putea povesti cite ceva …) nu te poti „pricepe” si la nenumaratele domenii in care acestia ar fi investiti ! Pentru ca daca nu, ajungem ca in bancul cu militieni care opresc in trafic o masina si, cind soferul le spune ca este medic primar, gaborii incep sa aiba banuieli : „Hai domne, termina cu prostiile ! Ori esti medic ori esti primar ?!”

  83. Domnul Câmpeanu a spus ieri că el nu este ministru în Austria.
    O să-i ceară cuiva „profesionistă și care nu se joacă”.
    Ia cerut ieri, ce răspuns aveți domnule Câmpeanu?

  84. Cand vezi ca dreptul ti e pus la -ndoiala
    Si nu i dreptate ca n alte tari
    Crezi ca i corect ? nici pomeneala
    El strica banii pe deplasari

    Tot ce ti dau tie este pomana
    Iar ce iau dansii n- are -ngradire
    Au spor de lene si de prosteala
    Si pensii grase fara oprire

    Dau milioane pentru partide
    Si miliarde pe tancuri vechi
    Dar la spitale…? sume stupide
    Te ameteste cu praf in ochi

  85. De la Einstein citire! Teorema relativitatii restranse al ll-lea postulat. Viteza luminii in vid este invariabila in orice sistem de referinta inertial luat! Mergi cu o masina cu 100 m/s si aprinzi o lanterna care „bate” inainte,:fasciculul de lumina va avea 300 000 km/s nu 300 000 km/ s + 100 m/s viteza masinii..valabil si daca masina merge inapoi cu 100 m/s ,fasciculul de lumina va avea 300 000 km/s si nu
    300 000 km/s- 100 m/s..Am „digerat” asta in ani! Diploma si competentele lui Vlad Voiculescu nu le voi digera in milenii..ce sa digeri? Vidul? Prostia? Idiotenia? Analfabetismul? Cum mai poate masa asta proteica sa iasa la lumina, sa semneze ACTE OFICIALE ca Ministru al Sanatatii? Cum de nu se rupe cerul in doua? Un mecanic de intretinere sef peste Somitatea Medicala profesor doctor Ioan Lascar de la spitalul Floreasca? Poti sa il pui pe Popescu Piedone sa il mediteze la matematica si istorie pe Academicianul Constantin Balaceanu Stolnici? Nu mai am cuvinte .. Sunt stors de idei, de energie….ce sa mai zici? Un mecanic de intretinere in anul 2021 sef la Sanatate? Romania mai este sanatoasa mintal? Asta da paradigma!

  86. DE ce va luati luati de tinerele misse aduse de PNL : Ia vedeti ce consiliera si-a tras acu tipu, care se da mare scula pe bascula ,e acoperita de diplome exotice, dar in realitate are doar studii in „gerontofilie” 🙂 🙂

  87. Pe asta dupa moaca il vezi ca este prostalau! Cine oare l-a sustinut sa ajunga asa de sus? Vocea si talentul lui? Un frate mai mare care este mandatar? Ce vor zice bolnavii din spitale care ii vor citi CV-ul real? Care CV incape ca scris pe un dop de bere la pet! Si idioten asta se trage din ochi albastri…

  88. Un mecanic de intretinere, absolvent de liceu industrial in Pucioasa este actualmente sef la Sanatate? Nu ma pot efectiv opri din ras! Da’ rad pe bune, sanatos…Si Ion Cristoiu zicea ca suntem o tara de Babuini, Becali ca suntem hahalere, altul ca suntem o tara de idioti pentru care a facut DEGEABA 13 ani de puscarie, de temnita grea! Inclin sa cred ca toti au dreptate, mare dreptate…Vine tare din urma Vasilica Catu cu nota 4 la admitere in treapta 2-a de liceu industrial si cu 2 esecuri consecutive la ASE! Alt ras homeric din partea mea… cat sa mai rad? Nu e de bine…

  89. MELUZ poate dezlega misterul ritipiselor lui Vlăduț,El e SEF DE CADRE LA USR și cunoaște și Austria

  90. Dle Nistorescu,
    Nu mai pierdeti vremea cu tot felul de argumentari carora nu prea multi le dau crezare.
    Initiati o petitie on-line pentru demiterea ministrului Vlad Voiculescu si veti avea succes obtinand semnaturile necesare.
    Altfel ramane cum au votat romanii si cum vor muschii LOR.

  91. ORDIN Nr. 6121/2016 din 20 decembrie 2016privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere a actelor de studii de nivel licenţă, master sau postuniversitareliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate
    EMITENT: M.E.N.C.S PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 6 din 4 ianuarie 2017 În conformitate cu Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şiANEXĂMETODOLOGIEde recunoaştere a actelor de studii de nivel licenţă, master sau postuniversitar eliberate de instituţiiacreditate de învăţământ superior din străinătate
    ART.2
    Prezenta metodologie se aplică actelor de studii care atestă finalizarea, la o instituţie acreditată de învăţământ
    superior din străinătate, a studiilor universitare de licenţă, de master sau a unui program postuniversitar de
    formare şi dezvoltare profesională continuă.
    Art.7
    (1) Actele de studii se recunosc dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative:
    a) instituţia de învăţământ superior care a eliberat actul de studii este acreditată în statul de origine;
    b) nivelul calificării corespunzător actului de studii este similar cu cel din sistemul românesc de învăţământ
    universitar;
    c) domeniul de studii şi/sau programul de studii, curriculumul/volumul de muncă/rezultatele învăţării, acolo
    unde este cazul, sunt similare cu cele din sistemul românesc de învăţământ universitar.
    (3) C.N.R.E.D. poate dispune soluţia de nerecunoaştere în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile .Atit CNRED cit si C.N.E.D., organism consultativ, NU TREBUIAU SA RECUNOASCA STUDIILE LUI V V SI SA
    informeze în scris Direcţia generală juridic din cadrul M.E.N.C.S. în vederea înaintării sesizării autorităţilor abilitate.

  92. Stimate dle Nistorescu! Ce o fi in sufletul dvs, al colegilor dvs din redactie si al tuturor celor care comenteaza pe acest Forum nu vreau sa stiu! Cred ca este tristete, mare tristete! Alte tari prin companii particulare isi trimit cetatenii in spatiu, isi cresc pana la cer nivelul de trai si noi tot in mocirla, tot in tina! Lipsa medicamentelor pentru diabet, pentru cancer, lipsa cvasitotala de transplanturi de orice natura, lipsa infrastructura, lipsa speranta, lipsa omenie, lipsa nou nascuti… Desertificare in Oltenia, Dobrogea, depopulare pretutindeni in Romania! Nu iti ramane decat sa iti pui mainile in cap ca altceva ce?

  93. @ Meluz de la 13:52.Domnule chiar crezi ce ai scris acolo? Daca crezi asa ceva inseamna ca faci parte dintre acesti NEOMARXISTI-IMPOSTORI.Ce facultati a absolvit acest SARLATAN?Eu cred ca a facut aceeiasi treaba ca si colegul lui BULAI,a facut reprezentare STRADALA pe post de CERSETOR.Oameni ADEVARATI nu va faceti griji ca acest SARLATAN nu o sa demisioneze niciodata,nu are nici bun simt si nici omenie in el,dupa tragedia de la MATEI BALS,unde oamenii au ars de vii.Analizati cum s-a comportat acest DERBEDEU,in cazul COLECTIV,unde era un spatiu PRIVAT si cum se comporta acum cand s-a intamplat intr-un spatiu ce se afla in domeniul unde el este MINISTRU.Pe ce maini a ajuns aceasta tara! Cineva zicea in comentariu,ca prim-ministru ar trebui sa faca lumina in acest caz.De acord.Dar el are DIPLOME ma intreb?Cum un repetent,care nu a luat treapta a doua la liceu,unul care a fost respins doi ani la rand la ASE,a facut studii in afara tarii.Da a facut la o UNIVERSITATE PARTICULARA,unde nu trebuie sa te duca capul prea mult si trebuie sa ai banii lui taticu sa platesi.ACUMULARI DE CUNOSTINTE REALE = Z E R O.De fapt daca urmariti cu atentie acest guvern de ESCROCI,promoveaza numai oameni capabili in diferite posturi:ospatarite,manechini,lucratori de la pompe funebre,cantareti de manele,absolventi de TEOLOGIE la sanatate,etc.Probabil s-au gandit ca o sa moara multa lume de binele lor.Acum au crescut si varsta de pensionare,stiind ca in ROMANIA,exista cea mai scazuta medi de viata din EUROPA.Cine sa faca ceva bun pentru acest popor?VENETICII aflati in functii cheie,incepand cu NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS?

  94. @Tica: aici mai putem scrie ce gândim și ce vrem.
    Nu-i mult dar este esențial!

  95. Care diploma? Ca nu o are la indemana! Este la afumat sau la maturat! E ca branza frantuzeasca pusa la maturat in pestera. Cu cat are mai mult mucegai cu atat e mai buna! Diploma lui Voiculescu nu este suficient de mucegaita! Demisie? Nu! De ce? A baut la volan, a trecut pe rosu? Rosu vedeti voi in fata ochilor, railor ce sunteti!

  96. Hoti prosti analfabeti. Norocul lor este ca populatie indobitocita si manelizata se da pe schiuri. Ce veselie pe strainii cei hulpavi care vad cum se duce la vale Romania. Singura veste buna de astazi este ca sobolanul tradator de pacepa a crapat. De la tradarea lui din 1978 Romania sa dus la vale. Acest sobolan oparit a aruncat toate serviciile secrete din Estul Europei in degringolada.

  97. Charlie , 10.58 — Felicitari ! Comentariu de un rar bun simt ( si profunzime ) despre ceace presupune profesia de ziarist , in general, si relatia ziarist- comentator !

  98. @ QED.Aveti perfecta dreptate.Mari deservicii a adus tarii acest TRADATOR,chiar si cadrelor din SIE,care unele nu s-au mai intors acasa.Unii au zis ca a fost erou.Nu a fost tradator al tarii si terbuia condamnat la MOARTE,tinand cont de postul pe care acesta era la data aceeia.

  99. IN ANII 50 ZARONI ERA MIN AGRICULTURII SE SEMNA CU DEGETUL.
    un ABSOLVENT DE PUCIOASA SEMNEAZĂ CU BACUL..
    UNII PE LA HIDROELECTRICA SI OFICIUL SPALARII BANILOR,ERAU DOCTORI SI LECTORII FARA BAC????
    HAI, TOTI POLITICIENII, DEMNITARII, SEFII DE INSTITUTII-DIPLOMALE PE MASĂ SAU MERETI ACASĂ!!

    JOS MASCA DE PE MASTI!

  100. Unde au dispărut protestatarii de serviciu și telectualii care luau poziție când era vorba de doctorate și studii ale politicienilor PeeeSeeeDeee? Unde ne sunt CTP, Liicheanu etc., care combăteau cu mânie proletară doctoratul lui Ponta? Sunt cumva sub masă, acum? Dar, sărmanul Vlădutz, nu el este vinovat ci aceia care au dat votul acestui USR care, în numele „salvării României”, au infestat cu ură și dispreț politica românească, valorile naționale, patriotismul, dragoste de țară, credința străbună, care au cultivat disprețul față de înaintași și chiar față de vârstnicii de astăzi, părinții și bunicii lor, etc.

  101. Și eu cred că nu studiile lui VV sunt cele care ar trebui să ne dea de gândit, ci ^cele^ cu care este acoperit, mai bine zis de apartenența lui și a majorității celor ce au ajuns acum să conducă România la tot felul de filiere ascunse , al căror scop numai binele acestei Țări nu-l au în vedere !
    Cât timp căutăm noi valabilitatea actelor prezentate, și pot pune pariu că le are,bine măsluite,dar nu le prezintă, abătând atenția de la adevăratele manopere frauduloase pe care le face din postul în care a ajuns !
    Până la urmă singura soluție este ieșirea masivă în stradă, singurul lucru de care se tem cu adevărat noii urmași ai lui Karl Marx, marxismul venind de la el și el de la poporul ce se vrea ales și a cărui stea, sau stele le duce pe umeri și charla ce latră printre gardurile ideologice pe care le aduce repetitiv în discuții , vorba aia : ^am n-am treabă, neicușorule , la zece trecute fix ^,el prezintă lozincile cu care-și câștigă mizera existență, fiecare răspuns, de regulă o binemeritată înjurătură, mărindu-i simbria de slugă dar și disprețul, dezgustul și caraghioslâcul ce le cară după el, ca orice javră lipsită de un adăpost, sau orice pretutindenar a cărui patrie este cea de unde-i pică câțiva bănuți spre-a-și duce mai departe traiul de pe o zi pe alta și de la un articol la altul ! Singura lui rațiune de a fi : un diversionist sadea, al cărui scop este exonerarea unora de niște vini istorice de care nu pot scăpa !

  102. Impostura nu se pedepseste? Falsul in declaratii, ceva acolo, indiferent de partid…

  103. Dle Nistorescu! Ce ecuatii diferentiale, diagrame de momente, forta de ciupire Pitting la roti dintate! Iesi cu cheptu’ gol in fata multimii, in fata Romaniei necivizate, necioplite, si clamezi competenta, bunu’ simt si zici ca TU, TU Vlad Voiculescu esti pentru Romania, calea, adevarul si VIATA…Eu ca alegator cerebral ce sa zic despre dansul? Einstein, Paracelsius, Tesla? Raman inmarmurit! Imi consum timpul, energia, totul, pentru un mecanic de intretinere? Nu este mult, prea mult domnule Cornel Nistorescu? Cat sa ai mai furajez ca pe porci si pe analfabetu’ asta???? Cred ca cedez nervos…

  104. Am ajuns la limita suportabilitatii! Un mecanic de intretinere face diferenta dintre VIATA si MOARTE? Nu este totusi miza mare, prea mare in mana unui absolvent de liceu industrial? Ani grei, ani multi de studiu trebuiau unui ministru COMPETENT la Sanatate… O panarama cu doispe clase pus pe capatuiala ce sa faca, ce sa vindece??? Doispe clase ba! Si altii nu au loc pe perete de diplome..La Vlad Voiculescu predomina pe perete Rapirea din Serai si pe televizor macrameul cu pestele de sticla pe el… Si bolnavii din spitalele Romaniei vor acasa! Va duceti acasa! Da’ cu picioarele inainte…Vlad Voiculescu va da formol cu galeata! Gratis..

  105. Apropos de JOS MASCA DE PE MASTI!, cum cere imperios cineva :

    @Jurnaliștii de la The Federalist preluați de profit.ro au realizat grafice pentru a vedea în ce măsură purtarea obligatorie a măștilor a dus la scăderea numărului de cazuri de Covid-19. Studiul a fost realizat în mai multe țări din Europa, dar și în statele din SUA, iar rezultatul este unul surprinzător: masca nu ajută la nimic.

    Conform acestor date, din momentul în care s-a impus purtarea obligatorie a măștii s-a produs o explozie a numărului de cazuri de Covid-19. De asemenea, masca nu a prevenit sub nicio formă noi valuri de îmbolnăviri.

    „Măștile dezumanizează și, în mod ironic, servesc drept principală formă de a ne face să ne reamintim că ar trebui să ne fie frică”, scrie The Federalist care subliniază că la trecerea verii efectul obligativității, inclusiv la exterior, a fost mic asupra dinamicii de cazuri și în Spania, deși țara are raportată una dintre cele mai bune rate de conformare din Europa.

    https://www.stiripesurse.ro/grafice-din-mai-multe-tari-masca-nu-ajuta-la-nimic-numarul-cazurilor-a-bubuit-dupa-impunerea-obligativitatii_1644135.html

  106. Uauuu ! Luni 15.02.2021, ora 21.47, 110 comentarii din care cam 98% sint adevarate injuraturi, mai neaose sau mai „elegante”, la adresa acestui papitoi impostor !! Pai ce sa spun ? Iohannis, guvernul si coalitia lu’ peste oceanic chiar ca „sint pe val” !

  107. din 2012 secretar general al Consiliului Național de Atestarea Titlurilor, Diplomelor și certificatelor universitare iar din 2013, președinte al Consiliul Național al Rectorilor din România.
    21.10. 2017 Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, a participat sâmbătă, 21 octombrie, la Adunarea Generală a Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), la Hotel Caro din Capitală. Fostul ministru al Educaţiei, care este şi vicepreşedinte al CNMR, a anunţat, într-o declaraţie pentru STIRIPESURSE.RO, câteva obiective majore al CNMR în domeniul Educaţiei, alături de Consiliul Naţional al Rectorilor şi Marea Lojă Naţională din România.
    Soc.civila contra numirii lui Sorin Campeanu in act.mandat -Considerăm că măsurile implementate în mandatul anterior al acestuia, în Guvernul Victor Ponta (printre care OUG 94/2014, care permitea plagiatorilor să renunțe la titluri fără a mai suporta consecințele) și ca președinte al Consiliului Național al Rectorilor (dintre care amintim doar Asocierea cu Alexandru Cumpănașu), dar și problemele de integritate (trecerea prin mai multe partide cu scopul obținerii unor funcții și apartenența la Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înființată de Gabriel Oprea împreună cu George Maior) nu corespund standardelor pe care le impune o viziune reformatoare autentică”, mai spun autorii scrisorii deschise.
    „Investigatia”-care nu este s eva izbi de zidul gros al securistilor si masonilor de serviciu in Romania care tin „spatele”lui V V.

  108. Da ce, bă, Bill Gates are diplomă? N-are! Așa că ciocu mic, că acum suntem noi la putere! Poate vreți să-l supărați pe unchiu Nic, să vă ia toate medicamentele și să fugă cu ele!

  109. Nea Cornele, îți mai amintești diferența între editorialist, redactor, ziarist și reporter?

  110. Tupeu, nene! Dacă n-ai tupeu, mori de foame. Dacă oamenii serioși nu se bagă, lasă că se bagă haimanalele!

  111. Cine ii cere demisia ? Un Nistorescu care stie cu siguranta adevarul. Dar cauta sa fie bagat in seama bagand batul printre zabrele. Mosule, retrage-te nene ca ai mancat kakat toata viata matale.
    Cei mai mari plagiatori sunt in PSD dar nu ai ciripit nimic. Editat .

  112. Eu mă mir că n-are o amărâtă de diplomă, să vă închidă gura. Dar n-ar fi axclus să apară și asta! Sunt mii ca el! Coloana a V-a pentru distrugerea țării, injectată în funcții de decizie! Șeful meu are aceeași facultate ca mine, dar nu are niciun coleg, nu cunoaște niciun profesor, nu știe unde e secretariatul facultății… nu mai vorbesc de competență. Dar e șef, probabil are și diplomă.

  113. Buna seara!O parere, cu precizarea ca nu sunt fan al domnului Voiculescu.
    Pantru cei care am absolvit o facultate inainte de a aparea sistemul Bologna,ni se par bizar ceea ce se intimpla cu echivalarea diplomelor.
    Sistemul Bologna cuprinde 3 cicluri: ciclul I( 3 ani de studii,finalizate cu diploma de licenta,numar de credite 180), ciclul II ( 1-2 ani de studii,finalizate cu diploma de master,numar de credite 120) si ciclul III – doctorat. Ideea este ca ciclul I+ciclul II = 300 credite.Exista universitati in interiorul UE care pot oferi un program de studii comasat ( ciclul I+ ciclul II), unitar ( conditia este sa existe la final 300 credite), iar diploma obtinuta este echivalenta diplomei de master.Nu stiu daca este cazul institutiei in cauza.Sincer, ar mai putea exista o explicatie logica:am inteles ca durata oficiala a studiilor era de 4 ani( la momentul in care s-a inscris la facultate).Domnul Voiculescu a marturisit ca a terminat facultatea in maxim 6 ani ( cica a avut 2 restante pe care le-a trecut ulterior), apoi a marturisit ca examenul de licenta la sustinut dupa alti 5 ani.Poate in intervalul de 10 ani dintre data inceperii facultatii si data sustinerii licentei, universitatea a trecut la sistemul Bologna, si urmare a echivalarii anilor de studii, au ajuns in situatia de a-i acorda direct o diploma de master. Este posibil, pentru ca si eu mi-am facut o echivalare de studii superioare in Franta.Diploma mea de licenta( eliberata de ASE Bucuresti in 1995, cu durata oficiala a studiilor de 5 ani, forma de invatamant la zi) a fost echivalata in nomenclatorul francez al studiilor cu ” diploma de master”. Nu mi s-a solicitat foaia matricola, ci doar o adeverinta de autenticitate a diplomei de licenta eliberata de ASE ( cu precizarea expresa a duratei oficiale a studiilor).

  114. Ce motivație mai pot avea tinerii din România să învețe când un habarnist fără licență ajunge ministru (a doua oară!!!), chiar dacă în „guvernul meu”, despre a cărui competență nu-i bine a povesti?
    1. V. Voiculescu să pună diploma pe masă sau să plece (cu dosar penal).
    2. Ministerul Educației să pună pe masă documentele în baza cărora o Adeverință de participare a fost echivalată cu o diplomă de licență.
    Nu-l slăbiți!

  115. @Paul
    Te intrebi: „CINE I A PLATIT STUDIILE IN USA D LUI PRIM MINISTRU”.
    Raspuns: SIE.

  116. @nicu…dacă servește , nu se pedepsește ..oamenii sunt experți

  117. Multumesc „darius”! O apreciere sincera din partea cuiva de pe partea cealalta a baricadei are o valoare superioara…

  118. Nu imi inspira deloc incredere personajul, dar diploma este verificata de a ajuns la vedere. Probabil intentionat nu a dat detalii, sa rada de media care avea demult diploma si se face ca nu poate sa afle daca e autentica sau nu. Diploma e pe net de luni bune, acum a pus diploma pe FB doar pentru distractie.

    La o simpla cautare pe net pot vedea ca asta e formatul unei diplome, de Bachelor sa zicem, la „Vienna University of Economics and Business”: https://pt.slideshare.net/KathrinSteger/bachelorzeugnis-66397038?smtNoRedir=1 .
    Considerand ca a facut 4 ani in formatul de inainte de Bologna, practic e diploma de Magister si cu ea putea sa se inscrie la doctorat. Ca a terminat in 10 ani cand era deja sistem Bolognia, asta nu inseamna ca nu mai putea fi Magister cu un ciclu de 4 ani terminat in 10 ani.
    Dar clar formatul de diploma nu e la nimereala si nu e o „notificare” prin email.

    Sigur ca era frumos sa publice si foaia matricola, dar banuiesc ca nu a fost stralucit si mai bine rade un pic de jurnalistii care fac eforturi mari sa afle „adevarul”.

    Plus nu vad nimeni sa fi considerat verificarea de aici, care umbla pe net de zile bune:

    https://verificat.afp.com/vlad-voiculescu-nu-si-falsificat-diploma-de-licenta-detine-o-diploma-valabila-de-la-vienna?fbclid=IwAR2mKyuD6lXO7Uul_Jd3aelnPdR6ArXtPQ8BkZk74onzYGHDMXbENvScTgM
    „.

    Numai bine!

  119. Am sa fiu scurt in comentariu: orice om care are niste studii reale nu are nici o rezerva sa-si prezinte diplomele si foaia matricola. Jurnalistii pot face un sondaj printre oamenii cu studii superioare sa constate daca absolventii de facultate au vreo retinere sa-si prezinte diplomele si foaia matricola. Deci este limpede ca si cristalul ca Voiculescu este un impostor fara studii. Fals si uz de fals calificat in forma continuata scrie pe el. DNA trebuie sa se sesizeze din oficiu. Daca DNA nu o face din oficiu, macar un partid sau organizatie civica ar trebui sa sesizeze DNA.

  120. @Florin C
    Mai securist abject, o foaie de hartie avand ca titlu NOTIFICARE nu reprezinta o diploma de studii, tembelule! Pe diploma ta de scoala generala tot asa scrie, Notificare? Dupa ce ca esti securist idiot, te mai bagi si ca musca in c???l calului.

  121. @Florin C
    Mai diversionist abject, o foaie de hartie avand ca titlu NOTIFICARE nu reprezinta o diploma de studii, tembelule! Pe diploma ta de scoala generala tot asa scrie, Notificare? Dupa ce ca esti lipsit de discernamant, te mai bagi si ca musca in …. calului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.