Directorul Direcției de Investigații Criminale, chestor de poliție Gheorghe Cristian, a declarat că, în cazul exploziei care a avut loc vineri în Rahova, au fost audiate până în prezent 20 – 30 de persoane, relatează Agerpres.
”Persoanele care au fost audiate la momentul de față sunt destul de multe, peste 20 – 30. Nu aș putea să vă spun o cifră exactă la momentul acesta pentru că totul este în dinamică. Adică sunt și persoane care (…) au fost locatari, sunt persoane care au luat la cunoștință despre explozie, au auzit explozia, în calitate de martori, sunt persoanele care sunt în spital, cele care se externează, cele care își revin după, eu știu, activitățile care s-au făcut acolo în spital. Nu aș vrea la momentul de față să individualizez sau să spun ce persoană cu subiect și predicat, adică de la o firmă privată, de la eu știu o instituție de stat”, a spus sâmbătă chestorul.
El a afirmat că măsurile vor fi stabilite după terminarea cercetării la fața locului. ”Măsurile o să le stabilim după ce o să terminăm cercetarea la fața locului. Este foarte important să vedem ce o să găsim sus, să vedem exact unde este epicentrul exploziei, ce a putut să o genereze și de ce a fost atât de violentă pentru că, fără doar și poate, este o explozie violentă”, a arătat Gheorghe Cristian.
Potrivit acestuia, cercetarea la fața locului nu se va termina foarte curând. ”Ne aflăm în faza de cercetare la fața locului, cercetare la fața locului care apreciem că nu se va termina foarte curând. (…) Sunt condițiile destul de neprielnice, în sensul că blocul are într-adevăr niște avarii esențiale, substanțiale. O să vină și cei de la ISC pentru a ne da un verdict cu privire la cât de stabilă este construcția la momentul de față, după care vom începe să pătrundem la interior. (…) Se desfășoară activități, toate sunt în dinamică, și de audieri de persoane, verificări, identificări de persoane și așa mai departe”, a mai declarat el.
Potrivit acestuia, ipotezele de lucru sunt cauze tehnice sau culpă umană. ”Urmează să stabilim ulterior eventuale participații. În ceea ce privește ipotezele de lucru, acestea pot fi cauze tehnice ca să zicem așa, eu știu, un echipament n-a funcționat… echipamentele nu au funcționat poate în parametrii normali, poate a fost o culpă umană la mijloc, dar lucrurile astea sunt în dinamică. Repet și această dinamică din păcate nu se va încheia foarte curând, adică în cursul zilei de astăzi”, a arătat directorul Direcției de Investigații Criminale.
mircea fa-te ca lucrezi? se stie foarte bine „ce” a fost. circul este pentru te-veguricaskate, care sunt foooarte „empatici” cu semenii lor. doar cand este propaganda si „spune la te-ve”.
Este de vina gazul ptr ca este importat de la rusi. Putin a pus o bomba microscopica in gaze !!! Putin este de vina ptr carbonizarea pacientilor si genocidul din spitalele romanesti si ptr jefuirea fara jena a romanilor !!
Asa se va prelungi ancheta si procesul ca aceea cu rascolutia din 1989, care nici azi nu-i lamurita……[R..]
Atât de puțin fum, pentru așa rezultate?!
Așa performanță, mai rar!…
Vraja marii! A fost o drona rusească!
Și așa ca în poveste mult mai este…se vor finaliza cercetările peste vreo zece ani…când se vor prescrie… atenție la gazul metan,se pare că rușii au introdus drone microscopice…🤣🤣🤣…
nimeni nu este de vina doar rusii asa a zis mucusor.era drona cea nepipaita.stat mafiot a facut iliescu si cei de acum sunt invataceii lui.
ANRE și guvernul sunt complicii care au acționat în acest caz! De ce? Pentru că totul e prin recomandare la firme cu același nume sau ceva minuscul schimbat, care sunt complice la furat din buzunarul cetățenilor! În acest caz, au vrut să se îmbogățească impunând acele detectoare obligatoriu, asta a fost și motivul pentru care s-au ajuns în acest hal!
Eu înțeleg asa: singurii cetățeni de care au grija Instituțiile de stat sunt judecătorii, procurorii, Curtea ccr, avocatul poporului, securiștii, directorii de companii de stat, parlamentarii, bugetarii de lux. Restul suntem niște numere care trebuie sa plătească impozite ca sa ii întrețină pe cei mai sus numiți.restul nu ducem cetățeni. Restul nu existăm decât sa ii votam si sa muncim sa ii întreținem pe aceștia de mai sus.
Se vede cat de bine erau construite vechile blocuri. O parte din apartamentele de la etajele 9 si 10 au ramas suspendate !!!!!!!
Blocul are 8 etaje.
tipic de 8 etaje, din panouri prefabricate.
Tot ce e deasupra exploziei trebuie demolat cu grijă fiindcă următorul cutremur ii poate fi fatal, măR😪g…
● RumburKK- SeismOlog TaiwaneZ-RumburKK ●
Până la urmă va fi găsit vinovat gazul însuși că explodează și nu este environmentally friendly.