Director de ziar suspendat fiindcă a publicat dezvăluiri din dosarul EADS

Directorul ziarului Puterea Mihai Pâlşu a fost suspendat din funcţie de publisherul și deţinătorul brand-ului Puterea în urma unui articol publicat de acesta.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat pe site-ul ziarului, în care se afirmă că „publisherul si deţinătorul brand-ului Puterea nu susţin ipotezele, judecăţile și concluziile emise de jurnalistul Mihai Pâlşu în articolul „EXCLUSIV! Schema Fraudei EADS. Manevrele lui Oprea, mita lui Nica, vedeţi cine a negociat cu Lagardere, frăţia Ţiriac-Zetche-Zoller…” publicat la data de zece decembrie ac”.

Comunicatul publisher-ului

„Publisherul şi deţinătorul brand-ului Puterea se delimitează de articolul domnului Mihai Pâlşu deoarece nu conţine probe relevante ideilor susţinute şi aduce atingere codului deontologic. Ca urmare a acestui incident, domnul Mihai Pâlşu a fost suspendat din funcţia de director al cotidianului Puterea până la prezentarea probelor care pot justifica acuzaţiile emise sau până când organele de justiţie vor proba indirect cele susţinute”, se precizează în comunicatul citat.

Deși directorul a fost suspendat, articolul în cauză era încă pe site miercuri la ora 17.00.

Potrivit site-ul Biroului de Audit al Tirajelor, publisherul ziarului este firma Cross Media Partners, director general Georgian Puiu. În mai 2013, Daily Business îl indica drept deţinător al brandului „Puterea” pe omul de afaceri Adrian Thiess, fost consilier al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, scrie HotNews.

„EXCLUSIV! Schema Fraudei EADS. Manevrele lui Oprea, mita lui Nica, vedeţi cine a negociat cu Lagardere, frăţia Ţiriac-Zetche-Zoller…”

„O ştire AFP a făcut înconjurul lumii: Procurorii Parchetului din Munchen au percheziţionat filiale ale Grupului „Airbus Defence and Space” – numele sub care s-a reorganizat EADS. De ce? Magistraţii nemţi au informaţii că s-ar fi comis acte de corupţie în România şi Arabia Saudită. Ce sume ar fi fost fraudate? Circa 3 miliarde de euro, în afaceri cu echipamente şi servicii care garantează securitatea frontierelor. Unde au descins procurorii? În sediile filialei germane „Airbus Defence and Space”. Percheziţiile au avut loc în localităţile germane Ottobrunn, Unterschleissheim, Ingolstadt, Ulm şi Friedrichshafen. Vă reamintim că „Airbus Defence and Space” a fost creată la începutul anului 2014, prin comasarea a trei foste divizii EADS, iar Parchetul examinează transferuri de bani suspecte, de mai multe sute de milioane de euro. Cotidianul naţional PUTEREA publică, în exclusivitate, Schema Fraudei EADS. Vom arăta ce sume au încasat drept mită miniştrii, ce ilegalităţi comite Oprea, ce personaje au negociat în Franţa cu Arnaud Lagardere, cum şi-a cimentat prietenia Ion Ţiriac cu Dieter Zetche – actualul şef al Daimler – şi cu Stefan Zoller, ex-CEO EADS etc.”.

Filiera Ion Ţiriac şi Reţeaua Florică

Articolul explică, practic, o schemă publicată în format pdf, care include numele grele din acest dosar şi legăturile dintre ele.

„MAI a plătit în mai multe tranşe, către EADS, sute de milioane de euro. Se estimează că 60 de milioane de euro au fost deturnaţi prin intermediul unor firme în buzunarele unor miniştri şi ale unor escroci ce se autointitulează „oameni de afaceri”. Vorbim aici de Filiera Ion Ţiriac şi Reţeaua Claudiu Florică„, scrie directorul suspendat de la Puterea.

Mihai Pâlşu prezintă, pe rând, implicaţiile din acest caz stufos.

  • Ordinul către Zaharia. „În urmă cu 10 ani, Executivul Adrian Năstase a luat decizia să securizeze graniţele şi să ofere, fără licitaţie, acest contract societăţii germano-franceze EADS. Ioan Rus, ministrul MAI la acea vreme, a dat ordin trupei de generali conduse de Toma Zaharia să negocieze un contract cu şefii EADS, în anumiţi termeni care, în final, au dus la fraudarea banului public”. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de firma BEARING POINT, care a primit pentru serviciul său 400.000 de euro. Contractul a fost semnat în august 2004. Din partea firmei româneşti a semnat, în baza unui ordin de ministru dat de Marian Săniuţă, generalul Toma Zaharia, iar din partea EADS, Rainer Hertrich. „Au participat la eveniment cancelarul german Gerhard Schroder şi premierul Adrian Năstase. Valoarea contractului s-a cifrat la circa 650 de milioane de euro”.
  • Capitolul Blaga. Noul ministru al MAI, Vasile Blaga, „care are relaţii extraodinar de bune cu Ion Ţiriac de pe vremea când „Buldogul” era şeful vămilor din România şi „Mustaţă” importa maşini nemţeşti”, a diminuat valoarea contractului, aduncându-l la 524 de milioane de euro.
  • Binomul Dan Nica-Şerban Nicolae. Au urmat miniştrii MAI Cristian David, Gabriel Oprea, Liviu Dragnea şi Dan Nica. Ultimul a rectificat contractul, ridicând suma la 750 de milioane de euro în 2009. Şerban Nicolae, secretar de stat în MAI, a parafat suplimentarea contractului cu 200 de milioane de euro.
  • Filiera Ion Ţiriac. Ion Ţiriac este liantul care a unit miniştrii români cu afaceriştii germani şi francezi. Făcea afaceri cu ministrul Ioan Rus (comerţ cu automobile) şi era prieten cu Dieter Zetche, actualul CEO Daimler Chrysler; obţinuse condiţii foarte avantajoase, prin intermediul lui Zetche – şeful de vânzări la Daimler la acea vreme -, să comercializeze automobile Mercedes în România. „În vara primilor ani de democraţie, pe strada Kalinin, actuala Mircea Eliade, în dreptul casei închiriate de Ion Ţiriac de la stat, la preţ de nimic, zeci de remorci încărcate cu 6-8 Mercedesuri staţionau pentru scurte perioade de timp. Sutele de autoturisme nu au fost vândute niciodată în România. Ele au fost trimise de Ţiriac în ţările arabe, pe pieţe emergente. Motivul? Diferenţa dintre preţul de achiziţie preferenţial şi cel de vânzare normal pe o piaţă emergentă depăşea jumătate din valoarea unei maşini. Unde au ajuns aceşti „bani frumoşi”? La Ţiriac şi Zetche. Apoi, Ion Ţiriac a mai dat un tun automobilistic: deşi nu întrunea condiţiile vitale, firma lui a achiziţioant de la Daimler, graţie aceluiaşi Zetche, autobuze pe care le-a vândut la… RATB”, mai scrie Pâlşu, care adaugă că, prin intermediul lui Zetche, Ţiriac l-a cooptat în filiera lui pe Cancelarul german Gerhard Schroder şi pe Stefan Zoller, CEO EADS Germania până în 2012. Ion Ţiriac a avut realţii foarte bune şi cu fondatorul concernului francez LAGARDERE SCA, Jean-Luc Lagardere.
  • Udrea şi Urdăreanu, în Franţa. Arnaud Lagardere a fost solicitat să aibă o întâlnire de taină, în Franţa, cu Elena Udrea şi Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI. „De ce oare? O să ne spună DNA când o să fie nevoie! Sau Vasile Blaga când o să aibă degetele băgate în tocul uşilor!”, mai scrie directorul de la Puterea.
  • Mobilul lui Blaga. În 2005, Vasile Blaga le-a propus şefilor EADS să achiziţioneze echipamente în valoare de 60 de milioane de euro de la STS. Echipamentele fuseseră cumpărate de STS, prin intermediul lui Marcel Opriş – sprijinit de Traian Băsescu, scrie Pîlşu. Afacerea a picat, deoarece echipamentele STS nu erau compatibile cu sistemul folosit de EADS. „Acum poate înţelegeţi mai bine marea prietenie dintre Băsescu şi Opriş şi uriaşa nervozitate afişată în ultimul an de Blaga faţă de preşedinte”, afirmă Mihai Pâlşu, care adaugă: „se afirmă în media că Vasile Blaga a luat mită 9 milioane de euro şi nu 16 milioane, cum s-a mai spus în alte produse media. Pentru a se pune la adăpost, Vasile Blaga a spus tot ce ştie la DNA despre afacerea EADS şi Filiera Ion Ţiriac”.
  • Oprea e orbit de ură. „Din cauză că Ioan Rus s-a opus vehement ca liderul UNPR Gabriel Oprea să ajungă şeful SRI, între cei doi s-a născut o duşmănie crâncenă. Ministrul Oprea a dat ordin ca anumite documente deţinute de MAI în afacerea COMICEX-EADS, considerate a fi în exemplar unic, să fie distruse şi înlocuite cu altele, care îl „afundă” spre „beci” pe Ioan Rus, iar pe el îl disculpă. Din nefericire pentru generalul Oprea, documentele originale au fost copiate şi depozitate într-un anumit fişet – DGIPI ştie! Oare Virgil „Vulpea” Ardelean ştie care este fişetul?”
  • Nicu NIRO vs George Maior. Gabriel Oprea este prieten de afaceri cu Nicu NIRO, alias Dumitru Nicolae. Pâlşu afirmă că procurorii i-au promis lui Nicu NIRO clemenţă „nu dacă îl toarnă pe Gabriel Oprea, ci pe George Maior, directorul SRI!”
  • Binomul Harnagea-Marian. MAI a plătit până la această oră circa 405 milioane de euro, conform contractului COMICEX-EADS. „Tandemul Cătălin HarnageaDorin Marian a pus mâna pe o halcă din banul public. Evident, prin intermediul celebrului contract de consultanţă. Nu de alta, dar Harnagea şi Marian aveau nevoie de bani ca să guste şi ei din şampania „Nectarul Miliardarilor”, nu doar Ponta şi Ghiţă, într-un club de fiţe din Dubai!”
  • Reţeaua Florică. „Reţeaua Florică a primit în diferite tranşe, de la EADS, milioane de euro. Evident, mita s-a derulat prin firma calificată în fraudă, celebra Fujitsu Siemens condusă de inegalabilul Claudiu Florică. Reţeaua lui Florică l-a avut „trezorier” pe tenismanul Dinu Pescariu şi drept „avocat” pe turnătorul Doru Boştină. Reţeaua de escroci manageriată de Florică este plină de nume celebre: Dorin Cocoş, Remus Truică, Dragoş Stan, Thomas Heinchel, fraţii Costel şi Cristinel Tănase, soţii Cornel şi Tatiana Giurgea, precum şi unul dintre „băieţii deştepţi” ai fraudei de peste 60 de milioane de euro – şeful EADS România, Cătălin Ghigea„.
  • Filiera Ion Ţiriac. „Prin Filiera Ion Ţiriac au primit foloase necuvenite miniştrii MAI în frunte cu Dan Nica, şmecherii Şerban Nicolae şi Dumitru Iliescu, CEO al Daimler, Dieter Zetche, ex-CEO al EADS Germania Stefan Zoller, Vasile Blaga, Cristian David şi Marian Săniuţă.
Precizările de la P.S.

După ce ridică mai multe întrebări (De ce, până în acest moment, trupa de generali din MAI, în frunte cu Toma Zaharia, nu a fost audiată la DNA?), spune că mai mulţi miniştri nu sunt străini de mita şi de corupţia care au stat la baza afacerii COMICEX-EADS (Ioan Rus, Marian Săniuţă, Vasile Blaga, Cristian David, Gabriel Oprea, Dan Nica, Traian Igaş şi premierii Adrian Năstase, C.P. Tăriceanu, Emil Boc, MRU şi Victor Ponta) şi aduce în discuţie numele fostului director al SRI Radu Timofte, „prietenul de nădejde” al lui Sorin Ovidiu Vântu, Mihai Pâlşu face o precizare: „Toţi cei care se simt lezaţi de afirmaţiile cuprinse în acest STUDIU DE CAZ şi ajung la concluzia că trebuie să-şi caute onoarea prin tribunale îi invit să mă dea în judecată în nume personal. Producătorii ziarului PUTEREA nu au nici o legătură cu această anchetă. Eu, Mihai Pâlşu, sunt SINGURUL responsabil legal de publicarea acestui STUDIU DE CAZ! Schema Fraudei EADS.”

Dezvăluirile lui Mihai Pâlşu, Puterea

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.