Mircea Radulian, directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a declarat joi, cu privire la cutremurul de 4 grade produs în Vrancea că asistăm la o activitate seismică normală în zona Vrancea, iar cutremure de genul celui de astăzi, de mică intensitate, se produc permanent în această zonă, fiind însă foarte greu de apreciat când vom avea un eveniment major.
„Asemenea cutremure nu se resimt. Nu s-a simţit în niciun oraş. Este prea mic ca magnitudine. Este vorba despre o activitate seismică normală, foarte normală. Sunt cutremure mici şi cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai multe. Sunt cutremure care apar tot timpul în zona Vrancea şi nu avem de ce să ne temem. Acestea nu reprezintă un semn de îngrijorare. Cutremure de mică intensitate sunt în permanenţă în zona Vrancea”, a spus Radulian la un post TV.
Acesta a adăugat că „este bine că au loc aceste cutremure mici”, dar „din păcate, acestea sunt cutremure care nu degajă energia”, şeful INFP menţionând, totodată, că ‘ne putem aştepta şi la cutremure mari’.
„Nu este de exclus să apară, însă este foarte greu de spus când vom avea un cutremur mai mare”, a subliniat Mircea Radulian.
Un seism cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter a avut loc, joi, la ora 12:51, în judeţul Vrancea. Evenimentul a fost urmat, la distanţă de două secunde, de o altă mişcare tectonică, în judeţul Buzău, dar cu o magnitudine de 3,7 grade pe scara Richter.