Disidenții est-europeni cer ajutorul UE

Susţinătorii drepturilor omului cer tuturor instituţiilor europene „să apere Europa democratică” şi să ia măsuri împotriva celor care nu respectă valorile comune.

Mai mulţi foşti disidenţi din Estul Europei, printre care se numără şi fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, au cerut UE să reacţioneze la deriva autoritară a premierului ungar, Viktor Orban, a cărui ţară asigură preşedinţia Uniunii.

„Cenzura într-o parte a Europei înseamnă cenzură peste tot în Europa; suspendarea constrângerilor constituţionale ia ostatice toate naţiunile noastre; nerespectarea drepturilor fundamentale într-o ţară îi umileşte pe toţi europenii”, afirmă semnatarii scrisorii.

După revenirea la putere, în aprilie 2010, Viktor Orban, care dispune de o majoritate de două treimi în Parlament, a limitat prerogativele Curţii Constituţionale, după o decizie defavorabilă Guvernului său, şi a numit numeroşi colaboratori apropiaţi în funcţii-cheie.

Ungaria este criticată şi pentru noua lege a presei, însă Orban a promis vineri că va modifica prevederile acesteia în cazul unei solicitări UE în acest sens. Parlamentul European ar putea vota în curând o rezoluţie împotriva Ungariei, iar unii europarlamentari de stânga solicită chiar impunerea unor sancţiuni împotriva autorităţilor de la Budapesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.