Dispar medicamentele ieftine pentru bolile cronice

Copiii bolnavi de cancer nu îşi găsesc medicaţia în ţară. Se moare în România şi se moare cu zile!

Te-a lovit năpasta! Copilul tău este bolnav. Grav. Nu ai bani să îl tratezi în Franţa, Germania sau Austria. Teoretic, statul decontează 100% din valoarea medicamentelor, prin programele naţionale de sănătate. Oare?

„Părinţii copiilor bolnavi de cancer au uneori recomandarea să facă rost de medicamente care intră în protocoalele de tratament – protocoale acceptate în prezent la nivel internaţional şi care se aplică şi în România -, dar acestea nu se găsesc în ţară. Ele pot fi achiziţionate din state precum Ungaria, Austria sau alte ţări din Europa. Fără ele, copiii nu pot fi trataţi corect! Nefiind trataţi corect, şansa lor de supravieţuire scade dramatic. Părintele este pus în situaţia de a face rost pe banii lui, din străinătate, de medicaţia respectivă. Ceea ce mi se pare o aberaţie…”, afirmă Olga Cridland, preşedinte al asociaţiei PAVEL, asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave.

Pe site-ul asociaţiei există o listă cu 11 medicamente din această categorie.

„80% din cancerele copilului nu pot fi tratate conform protocoalelor adoptate de comunitatea oncopediatrică internaţională şi care oferă şanse de vindecare de peste 90% în unele dintre cancere. Spre exemplu, nefroblastomul, tumora renală – curabilă în procente de 95-98% în stadiile nemetastazate, are în planul de tratament actinomicina D (cosmegen). Aceasta nu poate fi înlocuită cu nici un alt citostatic înrudit. Boala Hodgkin este curabilă în procente de peste 90%, utilizându-se protocolul ABVD. Este evident că lipsa a două din cele patru medicamente (vinblastin şi dacarbazină) modifică semnificativ şansa de vindecare”, susţine Olga Cridland.

Produsele oncologice sunt doar un exemplu. Există şi alte arii terapeutice unde lucrurile se întâmplă la fel. Situaţia este cunoscută la nivelul autorităţilor, medicilor şi pacienţilor. Singurii care ar putea să o schimbe sunt ministeriabilii. Însă ea trenează de ani întregi şi se adânceşte în fiecare an.

„Unul dintre cele 11 medicamente din listă, Dexametazona (oral), este un medicament cu largă utilizare, foarte, foarte util. A fost fabricat până în urmă cu aproximativ cinci ani şi în România. Era unul dintre medicamentele foarte ieftine. Nu se mai produce astăzi, probabil şi din cauză că nu rentează la preţurile impuse de Ministerul Sănătăţii. Din câte ştiu, nu se importă. Nu mai apare nici în Agenda Medicală, deci s-ar putea să nu mai fie înregistrat în România. Însă este sigur înregistrat în Uniunea Europeană. L-am prescris şi a fost adus din alte ţări. Există pe piaţă medicamente similare mai scumpe şi nu la fel de bune”, precizează dr. Şerban Donea, medic oncolog.

În ultimii 2-3 ani au fost înregistrate în ţară produse oncologice noi, de mii de euro per cură lunară, la care bolnavii au acces gratuit (unele necesită aprobarea CNAS). Toate medicamentele care nu se găsesc în ţară sunt citostatice ieftine (mai puţin de 100 euro per cură lunară). Potrivit datelor companiei de analiză şi studii de piaţă Cegedim România, în perioada 2003-2009, preţul mediu pe cutie al medicamentelor ce tratează cancerul, care au ieşit de pe piaţă, era de aproximativ 75 de lei. Prin comparaţie, preţul mediu pe cutie al medicamentelor introduse pe piaţă, în aceeaşi perioadă, era de aproape 5.994 lei. O diferenţă imensă, explicabilă atât prin introducerea unor produse noi, inovative, cu mai puţine efecte adverse, cât şi prin restructurarea portofoliului de produse ale firmelor de profil. Managerii companiilor farmaceutice sunt forţaţi să renunţe la medicamentele aflate la limita profitabilităţii în favoarea unora care le aduc venituri suficiente, într-un sistem în care plata li se face şi după şapte luni, în care preţurile şi marjele de distribuţie sunt reglementate de stat.

Suprareglementarea şi subfinanţarea sistemului de sănătate lovesc din nou. Exact în interesul pacientului. Autorităţile ridică din umeri şi se plâng că nu au la dispoziţie mecanismele legale prin care să rezolve astfel de situaţii. De parcă nu ar fi de datoria lor să adopte legi şi să le aplice. Dacă se poate, în slujba cetăţeanului…