Instanța supremă a decis, luni, să mențină pedeapsa de 4 ani și opt luni de închisoare cu executare dispusă în primă instanță în cazul fostului deputat Cristian Rizea. Decizia este definitivă. La ultimul termen, avocatul a spus că Rizea s-ar afla în SUA.
Rizea nu s-a prezentat la ultimul termen pentru ultimul cuvânt în fața judecătorilor ÎCCJ. Nici la termenul anterior nu s-a prezentat acesta, avocatul său susținând că se află în Statele Unite ale Americii la rude, deoarece are probleme cu banii.
În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.
Fostul deputat a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. „În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi”, precizau la acel moment procurorii într-un comunicat de presă.
În anul 2009, parlamentarul ar fi primit 300.000 de euro pentru a interveni la cele două instituţii „astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna”, arăta DNA.
Conform procurorilor, Cristian Rizea ar fi încheiat patru contracte de împrumut false pentru a disimula provenienţa sumei. Ulterior, „în cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici”, au explicat procurorii.
Rizea era un mandru posesor de autombil Ferarri, unde-i e masina acum ??
Generaleasa aia cu care cheltuia banii „spalati”, nu ia nimic?Macar o degradare din grad si din functie?Chiar ca va bateti joc,are dreptate si PSD-ul!
Fiul fugar al Brailei sa ne spuna unde tinea mana cand era cu sotia si anaconda pe Coasta de Azur. Ori poza minte ori noi suntem prosti de dus in Costa-Rica. Dupa jelena, bica, mazare acum si fiul ratacitor al Brailei nu se da legat! Dupa Terente acum a venit si randul lui Rizea!
Si asta e o victima a statului paralel??