
La cîte s-au abătut peste ea, România mai are o problemă. Cică s-au înmulțit și agresiunile politicienilor la adresa jurnaliștilor. Țara toată a intrat în alertă. de ceva vreme. Politicienii, trompeții de profesie, procurorul general, instituțiile publice, ministrul de Interne, asociațiile profesionale, ca la un semn, toate și toți au luat foc.
„Declarantul” de serviciu al PSD, Remus Pricopie, a sărit cel mai repede și cel mai sus:
„Recentele incidente, ameninţări şi gesturi ostile care au vizat în mod direct jurnalişti reprezintă un atac la adresa libertăţii presei şi a valorilor fundamentale ale democraţiei. Acţiunile şi declaraţiile recente ale unor parlamentari, care au inclus agresiuni fizice, verbale şi incitări la ură împotriva reprezentanţilor mass-media, sunt inadmisibile şi reprezintă un atac direct asupra dreptului la informare şi a libertăţii presei, drepturi consfinţite de Constituţia României şi de convenţiile internaţionale la care ţara noastră este parte”.
„În opinia mea, aceste atacuri simultane împotriva presei, în general, și a Antenei 3, în mod particular, fac parte tot din războiul hibrid declanșat cu ocazia alegerilor prezidenţiale, iar jurnaliștii care au încercat să expună influențele Federației Ruse în politica românească au devenit ținte directe. Prin astfel de atacuri, se încearcă reducerea la tăcere a vocilor independente din presă, promovarea dezinformării și crearea unui climat de frică, ostil libertății de exprimare”.
Lipsesc doar trimiterile la Vladimir Putin și la Partidul Comunist Chinez cu al său TikTok și la fascismul inexistent de la Pătîrlagele!
Cătălin Predoiu, ministru de Interne, a dat și el fuga recent la Antena 3 să semnaleze fenomenul și să apare onoarea știrbită a lui Mihai Gîdea:
„Nu s-a dat atenție suficientă acestui tip de fenomen. (…) Toți trebuie să învățăm ceva după aceste săptămâni (…) Mai devreme ați difuzat imaginile unui domn care amenința judecătorii de la CCR, un domn care se dorește președintele României. Și apoi, amenințările cetățeanului, care nu făcea decât să imite acest tip de comportament. Iată primul efect al unei abordări de tip violent în gândire și în limbaj de tipul unor societăți pe care le credeam de mult lăsate în lada de gunoi a istoriei și unde nu vrem să ne întoarcem”.
Unul dintre frații Muraru, specializați și ei în tot felul de acuze la adresa românilor, a sărit și el pe Facebook și a fost imediat preluat de Antena 3:
„Hărțuirea publică a jurnaliștilor cât și a familiilor acestora capătă, zilele acestea, proporții extrem de periculoase, cu amenințări până la integritatea fizică. Inclusiv demnitari și lideri politici de factură extremistă și neolegionară ai SOS și AUR nu se mai ascund în spatele interlopilor și o fac în mod personal, fără frică de lege.
Atacul concertat, de instigare la ură și violență fizică, la adresa jurnalistului Mihai Gâdea, a soției și a fiicei acestuia, a jurnaliștilor de la Antena 3 și nu numai, este inacceptabil într-o democrație europeană și trebuie sancționat cu celeritate….” (Alexandru Muraru)
Vă puteați imagina că în apărarea breslei nu va sări și Elena Valerica Lăsconi? Ei bine, și ea a fost între primii și cei mai bățoși:
„Opoziție nu înseamnă să refuzi să răspunzi la întrebările presei, nici să fii agresiv cu jurnaliștii!
„Condamn categoric comportamentul reprezentanților partidelor izolaționiste, extremiste, care astăzi au arătat că nu înțeleg regulile din societate”…..”Nu cred că este normal ca în următorii patru ani astfel de gesturi să devină obișnuință, ele trebuie sancționate rapid. Presa este vitală în democrație și, oricât de dificile ar fi întrebările pe care le primesc și eu de la foștii mei colegi de breaslă, voi milita permanent ca jurnaliștii să fie tratați cu respect!”.
Cum să nu reacționeze și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării? Evident, prin Csaba Asztalos!
„CNCD (…) va proceda la autosesizare cu privire la posibile fapte de discriminare în ce privește live-ul pe Instagram, de incitare la ură prin încălcarea demnității umane a jurnalistului, respectiv de amenințare a reprezentanților mass-media. Al doilea caz în care (…) au alergat jurnalista de la Antena 3, dacă Parchetul general nu reține fapta ca fiind de natură penală, autosesizarea CNCD va sesiza posibile fapte de hărțuire”.
Întreaga operațiune de combatere a violențelor și agresivității la adresa presei nu se putea desfășura fără un comunicat al UZPR:
”Amenințările la adresa jurnaliștilor și violențele de limbaj împotriva lor au luat o amploare îngrijorătoare pe fondul avansului partidelor extremiste. În contextual în care Diana Șoșoacă, președintele SOS Romania, s-a referit la jurnalistul Mihai Gadea de la Antena 3 CNN în termeni incalificabili,Uniunea Ziarilștilor Profesioniști din Romania se alătură opiniei publice de bună credință care respinge cu fermitate discursul instigator la ură și face apel la insituțiile statului să ia toate măsurile de protejare a activității jurnaliștilor prevăzute de lege”. Semnează Sorin Stanciu, președinte UZPR (fost activist CC al UTC).
La puțin timp, cică s-ar fi produs o agresiune și la adresa unei jurnaliste de la Realitatea Plus.
„Este o disperare a statului paralel! Mafia gunoaielor din Romprest este destructurată de către procurori. Ei nu pot răspunde de faptele lor și apelează la violență. Nu ne vor opri din a arăta realitatea!”, striga jurnalista Realitatea Plus Alexia Ditcov (din cînd în cînd și Păcuraru), cea mai arțăgoasă strigătoare de întrebări pe lîngă arestați sau convocați la Parchete.
Ce să mai zic de bolboroselile patriotico-democratice ale lui Mihai Gîdea? Sunt și ele agresiuni sau numai tămîieri ale democrației? Mugur Ciuvică, cel care a zis: „Pleava asta a societății care-l susține pe Călin Georgescu”, a cîntat o arie despre eroism sau a tras un scuipat politic către poporul din care se trage?
Mai nou, strigaciul de serviciu de la intrările în Parchete și în tribunalele din București, Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, cel care i-a strigat borfașule lui Klaus Ioghannis, a devenit și el moderator. Și a fost amendat cu 200 de lei. Omul care striga către mai toți acuzații scoși la defilare în cătușe „borfașule, hoțule, banii, mă, unde-s bani pe care i-ai furat” a devenit invitat de seamă și comentator de televiziune.
Dar cînd amenință Anca Alexandrescu și cînd strigă la parlamentari și la miniștri „Marș, mă! Marș” ce este? Agresivitate sau tandrețe? Avem de-a face cu un mesaj de îndrăgostită sau cu un apel la cultură și educație?
Ziariștii se plîng de agresivitatea politicienilor care nu zic nimic cînd sunt călcați în picioare de păreriști agramați și de reporteri începători care întreabă de parcă te înjură de origini.
Zi de zi se vede un semn rău. Toată lumea se socoate îndreptățită să înjure pe toată lumea!
Nu e bine sa agresam jurnlistii, dar cind ei agreseaza, chiar fizic( iti baga microfonul in ochi), ce trebuie facut. Cred ca mai multa decenta din partea jurnalistilor( mai ales a jurnalistelor) ar face bine climatului social si politic!!
Buba mare este la tv. de stiri , care de fapt , nu sunt tv. de stiri . Sunt tv. de tip tonomat , cine plateste le dicteaza toata activitatea . Si lor , si pilcurilor de invitati ( tot felul de ciudati , dispusi la orice pt. bani )! Obraznicia este ,ca ei stiu ca noi stim cu ce se ocupa , prefacindu-se fariseic ca nu stiu ! De aici reactiile lor ofuscate si ridicole ! Dar cine le plateste … luati urma banilor si dati de urma jupinilor ? Poate ANAF , CURTEA DE CONTURI , DNA ?
1-astia sunt jurnalisti ?
2-jurnalisti, nejurnalisti ei sunt cei ce agreseaza in multele si feluritele chipuri pe care le-a putut nascoci limba clevetelii.
3-Hai sa fim seriosi, ca de aici incep toate ( cele bune ).
A murit medicul Nicolae Constantinescu, cel care a salvat răniții de la Revoluție: „Noi, cei care am operat, am văzut adevărata faţă a com..unis..mului.”
„Mi-a ajutat Dumnezeu să fiu medic de gardă şi în 21-22 decembrie 1989, şi în 13-14 iunie 1990. Am văzut lucruri înfiorătoare. Oameni cu faţa stâlcită, cu fracturi pe faţă. Li s-a strivit faţa în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Ăia care au făcut aşa ceva şi au rămas nepedepsiţi o vor face în continuare! Exact aşa, dacă nu mai rău”, avertiza doctorul.
„La Revoluţie, Spitalul Colţea avea şapte săli de operaţie, în condiţiile în care ne-au venit zeci de bolnavi. Eu am operat fără întrerupere începând de joi seară şi până în noaptea de sâmbătă spre duminică. Fără întrerupere! Duminică dimineaţă m-am culcat şi am dormit până luni seara, păzit de studenţi”
În acele clipe macabre doctorul a invatat multe lecţii. Poate cele mai importante au fost lecţiile despre mani.. (cuvant din DEX), despre neoco..muni..sm şi despre democraţie…
Acest Mare OM a pierit fara a fi invitatul unor tv uri seara de seara. Ar fi putut pune o caramida in constructia omeniei.
e o vorba:”Sa lasi loc de buna ziua”…Inteleg ca noi traim pe insula ”occident” izolata de Eurasia si ca nu avem nevoie decat de Koreea de Sud care ne-a ”ajutat” uitand sa livreze ceva in timpul virusului de sume mari si sigur nerecuperabile sau de japonezii ”superspecialisti” care au construit podul de reneme mondial de la Braila…Pe youtube sunt drumuri prin mare, poduri spectaculoase construite de chinezi, dar ei nu sunt buni, la fel ”aia” de mai aproape pe care dl Trump nu-i ocoleste, vrea sa aiba o relatie diplomatica. Doar in pe aici, la figurat, ca un catelus latra la un dulau…Daca impotriva occidentailor se va face pace, daca in noua politica vor fi taxe vamale mari ce vor face Occidentul de pe insula sa? Ii va privi ca dusmani pe toti?
Daca va fi o perioada noroasa vor inchide totul pt ca fotovoltaicele vor ”dormi”? Nici daca vor cere ajutor, precu Niculaita, nimeni nu o va mai auzi dupa ce i-a hulit si considerat opozanti.
Invatati sa lasati loc de Buna ziua!!!
Supararea impotriva Antenei 3 a fost provocata de tupeul trupetilor patronului si dispretului acestora fata de abonatii lor loiali pe care au inceput sa-i considere tot mai usor de fraierit.
Dupa cum ati observat cu totii cei care comit violente asupra televiziunilor vorbesc ruseste sau au buzunarele pline de ruble. Ei fac parte din atacul hibrid al Federatiei… stiti voi care. Si in niciun caz nu sunt cetateni romani nervosi ca alegerile au fost oprite si se reiau de la inceput. De ce ar fi nervosi, e normal in democratie ca televiziunile sa sustina statul care fura niste alegeri.
E logic ca goarnele hodorogite să fie disperate fiindcă nici dracu’ nu le mai angajează într-o societate capitalistă.
Dacă pierd banii de la partide, ar trebui să trăiască din ce știu și ce produc.
Niciuna dintre golurile răsunătoare enumerate în articol nu știe nimic și nu produce nimic.
P-astia nu i-ar mai angaja nimeni, din cauză că au inteligență limitată, că n-au știință de carte și că sunt inculți.
P-astia nu-i recuperează nici stăpânii „civilizați” fiindcă n-au ce să facă cu ei acolo. Ei erau utili doar aici ca urlători de lozinci.
Zbiară ca descreierații de perspectiva sumbră a foamei care-i așteaptă.
Suntem conduși de tâlhari de 35 de ani.nu mai avem presa libera.tvr sa dat libera și era cu Iliescu și roman. Toți securiști sunt în fruntea tarii.digi și antena sau ProTv iau bani din bugetul statului sunt plătite sa cânte în struna politicianului.
pnl psd usr și udmr au falimentat aceasta tara nu georgescu.aceste partide sunt clanuri.mafiote.
Puterea imaginii, puterea cuvantului…
Cand vad imaginile cu zeci, sute de oameni obisnuiti, necajiti, luati cu japca, tineri, batrani, barbati, femei, copii, stransi pentru a fi ucisi, imi provoaca o mila nesfarsita. Daca scriu, avand in minte aceste imagini, provoc cuiva greata.
Cuvinte folosite de oratori pentru a aduce razboi.
Imi doresc oratori talentati care sa aduca pacea.
Ce ar fi daca protestatarul „Ceausescu” ar reconsidera Piata Universitatii 13-15jun 90 si ar pleca in America ?
Ajuns aici s-ar duce la poarta castelului lui „mosh Sorosh”, upstate New York si i-ar striga aluia :
DA-NE TZARA INAPOI, BA BORFASUE !
Cand actuala Romanie nascuta din spuma marii sovietice-fondator eternul Iliescu-KGB si haita sa cominternista -isi reneaga parintii si injura aflati putin mai la Est,care nu mai convin, ce pretentii sa ai la rezervistii serviciilor si MAN, scosi din painea alba de aderarea la NATO, sau de ziaristii facuti pe foc automat si miile de burse Soros abatute asupra tarii de cominternistii buni, din Vest.
Asa e pe front…Pe frontul salvarii antinationale fotoreporterii de razboi isi risca chiar si viata, nu numai libertatea…Salvarea lor
daca pica in mainile bol Sevi cilor sau Isl la Mistilor e garantata de interventia Organizatiei Profesionale Internationale, respectiv a statelor a caror cetatenie o detin pe sistem UNU contra O SUTA de spioni/teroristi, respectiv 2 contra 4 milioane, vezi Ba Sila…
V-ati transformat in ziarul diliului bautor de apa ne-H2O, cu nanocipuri. Ati avansat de la putinofili si maghiarofili la georgescofili. Nerusinatilor! Ati ajuns pana intr-acolo incat cenzurati orice postare care il arata pe Georgescu in adevarata lumina. Sustineti un dezaxat si mafiot. Uitati-va doar la cei care il pazesc si va veti lamuri ce mafiot sustineti……[Rumburak]
toti „specialii” care au fost adulati de televiziunile private s-au simtit obligati sa-si apere adulatorii si privilegiile pe care ACEI „jurnalisti” nu le-au vazut si nu le vad…este „sistemul” !…maestre concluzia editorialului este cat se poate de pertinenta!…acei noi „jurnalisti” , reporteri ( sau ce or fi ei sau ele) nu mai stiu nimic despre adevarata meserie si au inlocuit-o cu o agresivitate stupida si aroganta (rezultate dintr-o incultura la fel de evidenta)…nici minima decenta a spatiului de confort pentru cei interogati nu o mai pastreaza!…sa fie multumiti ca nu au existat alte excese( nu tine de psihologia romanilor!)
astia nu sint disperati ci programati sa mearga mai departe dupa anularea alegerilor, adica ingradirea libertatilor constitutionale care, pentru naparcile care compun puterea, au fost rebotezate amenintari. da, libertatea de constiinta e in stare sa ucida puterea prin simpla ei manifestare. de ce ? lumea nu mai crede in povestile lui ciolacu, muraru, predoiu, pricopie etc. pentru simplul motiv ca realitatea este suficienta si se explica prin ea insasi. astia toti vor ajunde sa se dea cu capul de pereti pentrnu ca nu vor fi caapbili sa inteleaga nici timpul in care traiesc, nici evolutia umana si nici rezonanta/vibratia care deja exista si se manifesta si se EXTIDNE cu repeziciune inlauntrul oamenilor. puterea a pierdut controlul asupra singurului lucru pe care il stapineste si il manifesta cu adevarat: emotia nascuta din minciuna! vi se pare surprinzator ca toate acestea se intimpla cu udmr in guvern???
Putina rabdare. In curand, din A3 vor incepe sa cada cioburi pe care nimeni nu le va ridica, dar vor fi ocolite de toti. Le vor ridica gunoierii.
Ideologia lui Soros&Co (dar si stimulentele sub forma de donatii, burse si slujbe bune in ONG-urile de imprumut) au produs o sumedenie de dascali si in Romania post 1989. Noii invatatori au deturnat mintile a milioane de romani, in special adolescenti si tineri. Actiunea s-a produs in scoli si universitati dar mai ales datorita lucrarii mediei aliniate.
Au uitat domniile lor în ce hal l-au jignit pe Georgescu și soția dumnealui, pe noi, poporul, câtă fățărnicie și tembelism în același timp, cică nu se respectă regulile societății, parol, cât de proști ne credeți măi jurnaliștii lui pește care, lingeți clanțele puterii, să vă fie rușine !
Vorbiti despre „jurnalistii” platit de mafioti sa fie agresici si nesimtiti cu cei care nu convin sistemului. Nu o apar pe AA. Vad ca i-a crescu o varza maricica-n cap. Pacat, avea potential de JURNALIST LIBER. In ceea ce priveste ceausescu, stim cu totii ca este „dungaci” si folosit tot de mafioti, pentru a arunca cu mizerii in unul sau in altul, insa sincer si eu, fara sa vreau, as striga cu inversunare INTREGII CLASE DE MARIONETE, CONDUSE DE STAPANI OCULTI DIN SERVICIILE DE SPIONAJ INFILTRATE IN INSTITUTIILE STATULUI: MARS, MA! BORFASILOR! TICALOSILOR! CRIMINALILOR! DATI-NE BANII FURATI INAPOI SI SA FITI JUDECATI PENTRU GENOCID SI COLAPSAREA SISTEMULUI MEDICAL, TRANSFORMAT IN CORPORATIE BIGPHARMA, PLATITI PE BANI GREI SA EXPERIMENTEZE TRATAMENTE CRIMINALE PE ROMANI! Da, atat de mare este furia romanilor, Domnule, draga. Presedintele Romaniei este Domnul Calin Georgescu!
E bine sa fie tara in alerta. Nu se stie cand incepe sa bata vantul siberian cu ce avem la granita. Romani, fiti vigilenti! Presa s-a luat dupa niste sondaje prost facute, iar oamenii au votat in necunostinta de cauza. Intotdeauna este bine sa va informati din surse sigure, de la jurnalisti, ei stiu mai bine ce se intampla, ei asta fac toata ziua, afla ce se intampla. Eventual cititi stirile din mai multe surse. Nu cititi doar din presa care va confirma parerile!
Sfânta Ură, propovăduită de preacucernica Presă își produce efectele.
Oare Patriarhul Presei ce grad o avea?
Nimic strașnic..
Poporul e”pleavă” iar antenele sunt „trompete”.. asta-i realitatea zi de zi..
.. e clar…Fiecare trompeta aparține unui anumit partid..cum și pleavă e de ovăs sau grâu, așa și trompetele sunt diferite..
Cineva joacă bine Țara.. priviți-il pe cel cu capul mare..el nici nu realizează că provoacă dauna..ceilalți tot așa, iar”sacul încă e pe mal”…și nici urnit nu va fi nici în viitorul îndepărtat ..
Riscurile meseriei, oriunde, deci, și aici!
Dar anularea alegerilor făcută de globaliști sorosisti,voința poporului cum se zice ,la ce categorie o băgăm Pricopie,la liberă exprimare nici într-un caz