Angajaţii mai multor companii de stat pot primi salarii compensatorii ce le-ar putea asigura un venit net pentru următorii 4 pînă la 15 ani. Recordul îl deţine managerul unei firme din subordinea Consiliului local Deva, care ar fi încasat 180 de salarii compensatorii, anunță The Money Channel.
Contractele colective de muncă încheiate în diverse instituţii ce aparţin statului continuă să rezerve surprize neplăcute pentru bugetul de stat. Dincolo de zecile de sporuri şi prime speciale, angajaţii au negociat acordarea a zeci de salarii compensatorii în cazul în care ar putea fi disponibilizaţi. Recordulul în materie l-a deținut un director dintr-o firmă subordonată Consiliului Local Deva, care ar fi încasat 180 de salarii compensatorii, adică veniturile pe 15 ani, în cazul în care i s-ar fi desfăcut contractul de muncă.
Şi la compania Romatsa, angajaţii pot sta liniştiţi. În cazul în care sunt daţi afară, ar urma să încaseze pana la 60 de salarii. Şi asta în condiţiile în care salariul mediu în companie este de 3.000 de euro, relatează jurnaliştii. La companiile de cale ferată, cei 10.000 de salariaţi care îşi vor pierde locurile de muncă în acest an, în urma restructurării companiilor, vor primi între 12 şi 15 salarii compensatorii, în funcţie de vechime.
La Poşta Română, dacă se va ajunge la disponibilizări de personal, angajaţii ar urma să primească pînă la 30 de salarii în funcţie de vechime. Poşta are 36.000 de angajati si a avut pierderi de aproape 40 de milioane de euro anul trecut.